perioada celui de al Doilea Război Mondial. Încă din tinereţe l-a cuprins


Auzisem mai de mult despre o


clădire dintr-un vechi cartier din Vie- na care merită a fi vizitată pentru fru- museţea ei decorativă. Aveam prea puţine informaţii atât despre artistul creator cât şi despre locul în care se afla. Curiozitatea îmi dăduse imbold să pornesc în căutarea „Muzeului în plină natură”, aşa cum mulţi vizitatori mi-l descriseră. Când fusesem în Spa- nia am vizitat mai întâi clădirile şi parcul create de marele GAUDI. Mu- nicipalitatea şi agenţiile de turism au tras foloase de pe urma acestui artist. Să fie clădirea vieneză a lui Hun-


dertwasser un astfel de punct de atracţie!? Înarmat cu o hartă turistică a Vienei, am pornit în căutarea operei artistice. Străzile lungi, brăzdate de clădiri


solide, cu faţade asemănătoare, având acel stil clasic-imperial, de un cenuşiu murdar, căci patina anilor îşi lăsase amprenta asupra tuturor. Ajunsesem, destul de obosit, în


dreptul unei staţii de tramvai. Ici, colo apărea câte o gospodină trăgând după ea un cărucior cu alimente. Tramvaiul opri în dreptul meu. Vatmanul des- chise uşa larg. – Tramvaiul e spre direcţia... Nici nu apucasem să termin fra-


za, când amabilul conductor mi-o luă înainte: – Trei staţii şi numaidecât e


Hundertwasser. Tramvaiul 4 opri. Vatmanul des-


chise uşa, iar apoi îmi făcu semn s-o pornesc pe o stradă laterală. Priveam din nou acele imense clădiri. Storurile erau trase în dreptul ferestrelor. Por- ţile largi de fier forjat, colorate toate în maro, erau zăvorâte. Nimeni nu ie- şea, nimeni nu intra. Păşeam încet, fără a mă grăbi câtuşi de puţin. După 3-400 de metri am început să zăresc o avalanşă de oameni... o adevărată re- vărsare de corpuri omeneşti care aler- gau de colo-colo; de pe un trotuar pe altul, ba chiar se opreau în mijlocul străzii. M-am amestecat cu mulţimea fără de sfârşit şi care din clipă în clipă creştea, încât nu am găsit măcar un centimetru de trotuar liber. Întretăierea străzilor, care avea o


apreciabilă lăţime, se umpluse şi ea. Mă postasem şi eu la încrucişarea dintre cele două străzi Lowengasse cu Kegelgasse. Din acest colţ privirea


______________________________ luneca peste clădirea din districtul 3 al Vienei, denumit Wiener Gemeinde. Mi-am îndreptat obiectivul aparatului foto către ferestrele multicolore. Artistul a dat o înfăţişare acestei


imense clădiri în aşa fel încât părea parte integrantă din natură. Mai mult, ansamblul de clădiri ce o înconjoară, amorful lor static prind viaţă şi ele. Frumuseţea Casei Hundertwasser e copleşitoare! Artistul a avut grijă ca pe lângă elementele naturale să îm- podobească clădirea cu nenumărate ornamentaţii tradiţionale imperiale. Coloritul e viu. Fiecare dreptunghi e compus din două ferestre şi o uşă, care sunt încadrate în culori diferite: albastru, galben-portocaliu, bleu sau roz. Însuşi acest joc de culori, strălu- citor armonizat, atrage atenţia privi- torilor indiferent de unghiul din care sunt privite. Culorile alese se armo- nizează cu chenarul uşilor şi al fe- restrelor, lăsând impresia că artistul a vrut să determine, în felul acesta, caracteristica familiilor din fiecare apartament. În 1997, a terminat prima fază a


împodobirii coloristice a faţadelor. După un an, are loc la Viena un Congres în care s-a pus problema găsirii unor modele originale. Ideea lui Hundertwasser a fost


acceptată de Congres. Apoi i s-au făcut propuneri pentru o colaborare cu diverşi ingineri şi arhitecţi. Hun- dertwasser l-a acceptat pe ing. Peter Pelican. În 1985, planul arhitectural- decorativ a fost terminat şi acceptat, conţinând locul exact al pietrelor şi al cărămizilor care vor rămâne desco- perite. În 1986, partea centrală a fost terminată. Din primele zile, clădirea a trezit un interes deosebit. Chiar în primul an au sosit peste 70000 de vizitatori. Arhitecţi, pictori, sculptori din întreaga lume au venit să viziteze „Muzeul în plină natură Hundert- wasser”. Fridensreich Hundertwasser s-a


născut în 1928, la Viena, şi se numea Fridrich Stowasser. El e fiul unei e- vreice şi de aceea a avut de suferit în


78


pasiunea de a picta natura. Aceasta a fost piatra de temelie pentru viitoarea sa carieră. Năzuinţa sa a fost de a duce o viaţă în plină natură. Odată cu maturizarea sa, după ce a absolvit Academia de arte frumoase, în 1948, a plecat să viziteze Europa. Pentru început pleacă la Toscana şi în Franţa. La Paris realizează o serie de pânze pe care le semnează Z.B., sau Dun- kenblunt, Regentag. Interesul pentru natură îl de-


termină să plece în Noua Zeelandă. Aici îşi dezvoltă talentul şi îşi îmbo- găţeşte cunoştinţele. Noua Zeelandă va fi pentru el o a doua casă. Fre- densreich Hundertwasser se face cu- noscut pretutindeni în lume, ca una din figurile artistice apreciate, căci se dovedeşte a fi un talent multilateral: pictor, arhitect, ecolog. Propunerile sale făcute municipa-


lităţii Viena, de a crea o astfel de clă- dire, sunt acceptate imediat, în pofida unei minorităţi care susţine că planu- rile pictorului sunt asemănătoare cu acelea ale spaniolului Antonio Gaudi. Majoritatea consideră că e o creaţie, o „oază de culori armonioase”. Intrările în clădire, casa scării


sunt însoţite de picturi armonioase spulberând cenuşiul conservator. O mică parte din faţadă, Hundertwasser o lasă în culorile ei originale pentru ca publicul să-şi dea seama de dife- renţa existentă. După părerea artis- tului, clădirile se pot diferenţia nu după ziduri, ci mai întâi după ferestre. De aceea, creează 13 tipuri de feres- tre, diferenţiate prin mărime, formă şi culori. Ferestrele au fost mărginite de pietre, ceramică colorată. Fridensreich Hundertwasser este


de părere că locatarii imobilului trebuie să aibă în faţa lor, necontenit, o privelişte naturală cu ramuri de copaci,


flori multicolore. Acest


principiu l-a călăuzit atunci când a împodobit faţada cu ramuri de fag, liliac, castani. Pe acoperiş se pot observa vaze enorme din sticlă divers colorată din care se revarsă buchete de verdeaţă. Cele trei terase mari, la care au


acces doar locatarii, sunt invadate de flori multicolore, depinde de sezon, şi care împrăştie un parfum tulburător. PAUL LEIBOVICI


(Continuare în pagina 79)


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88