IN MEMORIAM


(24 septembrie 1948 – 19 februarie 2013)


„Nu mă obsedează posteritatea,


nici nu cred prea mult în ea, dar îmi place să-mi imaginez că voi lăsa – în urma mea – un semn, oricât de modest. E tot ce îmi doresc”.


Din 19 februarie 2013, Mircea


Dinutz s-a mutat în posteritate. S-a dus la ceruri să le facă şi îngerilor o revistă, să le scrie despre scriitorii vrânceni şi nu numai, să le întocmească vreo „tabletă de duminică” sau măcar una „de toate zilele”, să le povestească „d’ale democraţiei” pământene ori să le alcătuiască nişte „anamneze necesare”. A lăsat aici, jos, sute de „semne” presărate prin numeroase reviste din întreaga ţară, prefeţe şi postfeţe, ediţii critice, opt cărţi de autor şi trei în colaborare – niciunuia dintre aceste „semne” neputându-i-se adăuga adjectivul „modest”. Doar lui însuşi...


Născut la Bacău la 24 septembrie


1948, Mircea Dinutz a urmat Facul- tatea de Filologie de la Institutul Pedagogic (1967-1970) şi Facultatea de Limba şi Literatura Română (secţia latină) din Bucureşti (1971- 1975). După absolvire, a lucrat în câteva oraşe din ţară, din 1984 sta- bilindu-se în Focşani. Împlinirea me- nirii de dascăl a cunoscut-o, ca profesor titular, la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” şi la Colegiul Naţional „Unirea”, activitatea didactică fiin- du-i încununată cu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ în grad de Ofiţer, pentru abnegaţia şi devotamentul pu- se în slujba învăţământului româ- nesc” (2004). A publicat peste 500 de articole de


critică literară, cronică de întâm- pinare, eseuri, recenzii, articole de opinie, pamflete în numeroase revis- te din întreaga ţară („Caiete critice”, „Convorbiri literare”, „Viaţa Româ- nească”, „Ateneu”, „Acolada”, „Vi- traliu”, „Literatorul”, „Bucovina lite- rară”, „Vatra veche”, „Plumb”, „Spa- ţii culturale”, „Ex Ponto”, „Argeş” ş.a.). Din 2008, a fost redactorul-şef


punzătoare, astfel cititorul se implică direct în recepţionarea romanului-in- tegramă. Însă „retorica ieşită din co- mun” şi brutalitatea în unele expresii, care nu deranjează autorul, totuşi sunt un model eficient de menţinere a atenţiei cititorilor. După prezentarea romanului în ca-


al revistei focşănene „Pro Saecu- lum”. A semnat prefeţe şi postfeţe, a alcătuit patru ediţii critice, a elabo- rat, în colaborare, monografiile „Vir- gil Huzum” şi „Ioan Larion Posto- lache”, precum şi lucrarea „Textul literar. Orizonturi de lectură”. A pu- blicat volumele: „Marin Preda – Pa- tosul interogaţiei” (1997), „Popasuri critice” (2001), „Florin Muscalu” (2007), „Tablete de duminică” (2008), „Ioan Dumitru Denciu” (2009). „Scriitori vrânceni de ieri şi de azi” (2011), „D’ale democraţiei” (2012) şi „Anamneze necesare” (2012). Dumnezeu să-l odihnească în


pace!


_________________________________________________________________________________________________ →pacienţii cu iubire neîmplinită. Adri- an, eroul scrierii, dedică poezii iubitei sale, Olea, însă, intervine naratorul, ca- re roagă cititorii să nu citească poezia ca vers, ci ca proză, fiindcă, din 2007, autorul nu mai scrie poezie! În aceste contexte discursive, subiectul central al romanului se dizolvă într-o sumedenie de detalii: uneori fantastice ca imagine literară, alteori ieşite din comun şi foarte greu de descifrat. Singura justi- ficare a acestor încercări de erodare a canoanelor estetice este tendinţa de a demonstra caracteristicile unei iubiri babilonice, o dragoste contradictorie, asemenea discuţiilor incerte dintre po- poare după căderea turnului Babel. De remarcat că a apărut o încercare,


în literatura universală, de a îngloba integrama în roman. Astfel, cunoaştem romanul poetului şi prozatorului sârb Milorad Pavić, Partea interioară a vântului (1991), în care eroii Hero şi Leander se întâlnesc în integramele de la mijlocul romanului. Însă Anatol Viere propune cititorului un gen de test de evaluare a cunoştinţelor, prin între- bările de critică receptivă de la înce- putul fiecărui capitol-integramă. Inova- ţia autorului e că a combinat romanul cu integrama, titlurile capitolelor- integrame pot fi citite după ce cititorul rezolvă cuvintele încrucişate, după realizarea lecturii capitolelor cores-


drul Festivalului Internaţional de Poe- zie „Meridian Czernowitz”, care s-a desfăşurat la Cernăuţi în toamna anului 2012, mulţi tineri au procurat această carte din librăriile orăşeneşti, solici- tându-i autorului autografe. Deci, paradigma autorului, cu toate abaterile estetice postmoderne, funcţionează! Dar, ce aduce această paradigmă în spaţiul cultural? Potrivit opiniilor ziaristei Maria Toacă de la „Zorile Bucovinei” (nr. 39, 29 iunie 2012), „un vagabond de geniu, care nu poate fi învins” – realizând o paralelă comparativă între Panait Istrati şi Anatol Viere – „Fără protecţia lui Romain Rolland, fiul unei spălătorese şi contrabandist grec nu avea să ajungă a fi considerat în România scriitor francez, iar în Franţa – scriitor român”. Scriitorul Andrei Tujykov subliniază


că tema scrierii se învârte într-un peisaj post-apocaliptic, care oarecum ne aminteşte de filmul „Matrix” regizat de fraţii Wachowski. După două mii de ani omenirea va fi forţată să se retragă


60


în subteran, fiindcă biosfera va deveni nepotrivită pentru ea. Cu toate acestea, spre deosebire de creaţia fraţilor Wachowski, roboţii n-au luptat cu oamenii. Totul este paşnic – post- oamenii în subteran şi roboţii la suprafaţă. În pofida ideii generale, care


prevede o imagine post-apocaliptică, modalităţile de creare a acestei viziuni pot fi, totuşi, îmbunătăţite printr-o simplificare a limbajului. Or, o literatură postmodernă nu înseamnă neapărat o rupere totală cu realitatea. Multitudinea planurilor artistice din roman, pe de o parte, îmbunătăţeşte tragismul relaţiilor dintre personaje, iar pe de altă parte, le complică atât de mult, încât realitatea devine o incertitudine totală. Din această perspectivă, Iubirea babilonică este un roman cu mult mai virtualizat, mai complex de descifrat, scris pentru un cititor cultivat. Cu toate că în „Matrix” (ultima parte – „Matrix Revolution”), Neo devine creatorul unei lumi noi, unei lumi cu perspective, Adrian se pare că rămâne un ostatic permanent al conflictului simbolic dintre eul etnic şi eul intim. Toate celelalte detalii, par a fi în acest context lucruri secundare. Astfel, autorul a pus întrebarea. Ne


rămâne să aşteptăm cum vor formula răspunsul cititorii.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88