Iulian Dămăcuş e cunoscut mai a-


les ca poet. Ca profesor de franceză, a avut posibilitatea ca după revoluţie să publice şi în unele reviste literare franceze. În 2005, a debutat şi ca prozator, prin publicarea romanului Ochii albaştri ai bunicii, continuând în 2007 cu volumul Dealul cu căti- nă, apoi romanul său de suflet Sonia în 2008, pentru ca, în 2012, să se prezinte cu un nou volum intitulat O lună albastră... (Ed. Ecou Transil- van), – publicat cu ajutorul Primăriei Cătina, lucru de apreciat, cunoscând faptul că sponsorii nu se prea înghe- suie să sprijine cultura... O mână întinsă unuia care are posibilitatea de a contribui la dezvoltarea culturii prin scrierile sale e un lucru rar în zilele noastre, când banul are cel mai tare cuvânt... Cartea cuprinde 15 povestiri, pe


care eu le-am împărţit în patru cate- gorii. Mai întâi, episoadele de dina- intea lui ’89, când, pe la începuturi, cineva a încercat aducerea de la sate a oamenilor, înghesuindu-i în blocu- rile ca nişte cutii, în speranţa că ora- şele vor deveni adevărate metropole, economia va prospera, iar populaţia va avea posibilitatea de a fi mult mai aproape de învăţăturile venite de la centru. Astfel, s-au recalificat la lo- curile de muncă muncitorii din fa- brici, tractoriştii devenind specialişti la şaibă, ţăranii mai răsăriţi miliţieni etc. Odată cu ei au emigrat spre oraş şi ţărăncuţele, fetele care doreau prin orice mijloace să scape de numele de ţărancă... Noua carte începe cu Căde- rea Samantei, femeia venită de la ţa- ră, care devine aşa, peste noapte, oră- şeancă get beget, uitând, ca şi altele, de fapt, să se mai întoarcă la vechile meşteşuguri, doar locurile copilăriei le mai bântuie nopţile târzii ale ier- nilor, depănând amintiri la gura calo- riferelor din garsoniere. Vecinele, o altă nuvelă în care Irene reuşise să-şi păstreze silueta prin munca la sapă, horele de pe tăpşanul pe care fără re- grete-l părăsise aidoma Samantei, re- fugiindu-se la oraş, făcând pe femeia de serviciu, numai şi numai să nu fie nevoită a se reîntoarce. ,,Îs doamnă! Îmi sună pantofii pe trotoal!”, va spune... Singura nemulţumire e cau- zată de zgomotele vecinilor, sunete care pătrundeau prin pereţii subţiri ca


o foiţă de ţigară. Tentativa e una din- tre nuvelele care scot în relief iscu- sinţa fetelor fugite de la sate, care-i vânează, odată ajunse la oraş, pe vii- torii soţi cu condiţia să fie şefi... O prezintă pe Lelea Paraschiva ce-şi aşteaptă domnii care-i vin la masă, mari şefi, unul dintre ei chiar gine- rică... Fetele se mândresc că au fost curtate şi s-au măritat numai cu şefi... Una cu un hornar-şef, alta cu un portar-şef la o bancă, alta cu un muzician-şef... Lulu şi el un personaj venit de la


ţară, de acolo de unde ştia toate gar- durile, toate casele oamenilor... un altfel de ţăran, însă. Ajuns la oraş, considerat de unii nebun, obişnuit doar cu cerşitul, om al străzii... Doar în biserică îşi găseşte liniştea, îl po- didesc amintirile şi dorul de satul pe care-l părăsise, căutând o viaţă mai uşoară, nutrind o slujbă măcar pe lângă poarta raiului, acolo „unde vi- ne şi pleacă atâta lume, trebuie făcu- tă curăţenie” va spune el... Se visea- ză mergând pe drumul spre rai... De- parte e raiul ăsta... Oare am greşit drumul?, se va întreba el privind zarea şi departe o lună albastră... O altă categorie e aceea în care a-


sociază suferinţele proprii, frustrări- le cu suferinţele unor personaje că- rora le-a dat viaţă... Caietul în care cei doi prieteni de celulă: Manu, un amărât de asasin, şi Jane – îşi po- vestesc viaţa, suferinţele, operaţia, tratamentul, neajunsurile, consem- nând totul în caietul lăsat de jurna- listul care făcuse şi el un stagiu în spital. Descrie spaima dar şi speranţa în reuşită, având sprijinul prietenilor. Liber, Manu nu-şi găseşte locul în societate, regretând în ultimul timp detenţia. Viaţa grea a oamenilor simpli e


luată ca o tară a neajunsurilor aduna- te încă din copilărie... În Visul gene- ralului e descris tipul omului ne- mulţumit de soartă, sergent-major la gherlă, unde nimeni din cei încarce- raţi nu va recunoaşte niciodată că a fost vinovat, el fiind nevoit să-şi pe- treacă zilele păzindu-i, revoltat că munca sa n-a fost niciodată recom- pensată cu o mărire de grad. Vi- sându-se general, e obligat ca, odată pensionat, să-şi cumpere de la Oser, epoleţi cu 3 stele… Face un scurt bilanţ al evenimentelor de după’89, şi al oamenilor care acum, sătui de libertate, n-au serviciu, au însă timp liber berechet şi atunci mai strigă


57


_____________________________ lozinci. Ei strigă, ei ascultă... În Sportivul, Chioru şi Albu, proaspăt eliberaţi din puşcărie, întâlnesc o veche cunoştinţă, Sportivul, bătrânul care la un pahar se laudă cu agoni- seala sa... „în pod am un sicriu nou nouţ, costum la patru ace, bani de la sora mea”. Ajungând într-un final să moară, cei doi vând costumul, îngro- pându-l pe bătrân doar în chiloţi, dar cu cravată... ei întorcându-se tot aco- lo de unde ieşiră de curând. În Casa, melcul îşi leapădă casa din spinare pentru a nu fi acuzat de patronul la care apelase pentru o slujbă că este avut, în timp ce alţii stau în chirie sau boschete; neprotejat, ajunge a fi călcat de un pantof bine lustruit… În proza O lacrimă, e ironizat partidul, dar şi miliţianul de care-şi bate joc ţăranul băgându-şi copilul în sac, pentru a-l face să creadă că a furat porumb... Dragostea faţă de locurile natale,


Cătina, fraţii, Buna, mătuşa Rafilă a lui Sârma, liuca Marie, fraţii Po- pean... şi mama Anisia… Încă-i mai bântuie nopţile prima iubire, Sonia, pe care o visează deseori. Imagini descrise cu acurateţe, păstrând nea- tinse cuvintele pe care el începuse a le uita, de când plecase şi pe care le vom găsi în nuvela Serbarea... În concluzie, pot spune că Iulian


Dămăcuş a reuşit să dea viaţă unor personaje care pot spune multe, dacă ştii să citeşti şi printre rânduri... Iubirea, acel sentiment care ne ur-


măreşte toată viaţa, o regăsim aproa- pe în fiecare povestire trăită cu bucu- rie, redată cu nostalgia caracteristică vârstei...


TOADER UNGUREANU


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88