Zizin şi Purcăreni (dintre care Tărlungeni este şi centru de comună al ultimelor două) – zona turistică Săcele include comuna Budila. Satul Zizin este cunoscut pentru izvoarele minerale cu efecte terapeutice. Fiecare dintre cele patru foste sate din componenţa actualului oraş Săcele pare să-şi fi menţinut un anume gen de individualitate, cel puţin cu aparenţa de cartier, cu menţiunea că ele se înlănţuie de la vest-sud-vest la est-nord-est. În pofida statutului de municipiu al


oraşului Săcele, zona păstrează o reconfortantă atmosferă patriarhală. În aceste condiţii, potenţialul pentru turism rural şi agroturism este definitoriu. Numai


în comuna


Tărlungeni, la o inventariere sumară, au fost identificate peste 200 de gospodării cu posibilităţi reale. Deocamdată însă, în zona Săcele sunt înregistrate 42 de pensiuni, la care se adaugă patru hoteluri (inclusiv Ramada Braşov, situat, de fapt, pe teritoriul municipiului Săcele), 15 alte tipuri de stabilimente (moteluri, cabane etc.), precum şi 28 de restaurante şi baruri. Multe dintre pensiunile turistice şi agroturistice sunt membre ale filialei Braşov a Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural. Meritele acestei „ediţii private” sunt


indiscutabile. Totuşi, credem că întregul subiect - reprezentat, în esenţă, de identificarea valorilor turistice naturale şi antropice, precum şi a personalităţilor şi a asociaţiilor culturale - ar putea beneficia la o viitoare ediţie de o punere în pagină îmbunătăţită. Adevărul este că reunirea a trei ghiduri, câte unul în fiecare limbă, între copertele unui singur volum, dublate de o iconografie pe măsură, se face întotdeauna cu dificultate. La nivelul fiecărei probleme abordate, preţ de câteva pagini sau câteva rânduri, autorii au optat pentru succedarea celor trei versiuni lingvistice, imaginile fiind concentrate la sfârşit de capitol. Mottoul în limba română, care


înnobilează creaţia şi o poziţionează într-o matrice de spiritualitate iniţiatică, exprimă cel mai fidel crezul autorilor: „Poţi să cutreieri lumea toată şi să te minunezi de rezultatele civilizaţiei, dar nimic nu-i mai fermecător decât colţul de pământ pe care te-ai născut” (V. Alecsandri). Lectura cărţii se poate face şi în cheia unui exemplu şi a unei provocări lansate profesorilor şi altor intelectuali din întregul spaţiu românesc. „Carte frumoasă, cinste cui te-a


scris!”


are o evoluţie dintre cele mai specifice. Adică, din nou şi din nou îl descoperim pe Anatol Viere, utilizând cele mai şocante (eficiente) modalităţi de atragere a atenţiei cititorului. Cât face descrierea de la începutul romanului- integramă, în care se povesteşte cum roboţii aleargă în urma personajului decriogenizat! Aceeaşi funcţie de atragere a atenţiei îndeplineşte coperta roşie, culoare caldă, care reprezintă în psihologie simbolul fundamental al principiului vital, diurn, solar şi în- deamnă la acţiune, este imaginea în- flăcărării. Însă e o culoare ambivalentă, sângele e chintesenţa vieţii, dar sângele vărsat semnifică moarte. Desfăşurarea evenimentelor comuni-


Recenzia de faţă nu este realizată


de dragul reclamei, cum se practica în vremurile declinului politic al sistemelor autoritare. Uneori, analizele literare se fac fără meditaţii de profunzime şi fără să aducă ceva nou în spaţiul cultural şi doar rareori ele vin cu idei inovative, cu propuneri de îmbunătăţire a conţinutului unor opere aparte. De data aceasta, ne vom strădui să fim sinceri. Adică, vom încerca să apreciem şi să analizăm opera şi nu viaţa sau opiniile ideologic-filosofice ale autorului, ceea ce se cam practică în paginile unor publicaţii din ţară şi de peste hotare. În acest context al recenziilor fără un conţinut pertinent, din păcate, discuţia literară uneori se axează pe tragismul vieţii autorilor şi nu pe produsul lor cultural. Merită menţionat faptul că în jurul romanului- integramă, scris în limba ucraineană de Anatol Viere, se consolidează tradiţio- nala tăcere literară din nordul Buco- vinei (ceea ce-i firesc în ultima vreme pentru majoritatea apariţiilor editoriale ale tinerilor scriitori, care n-au posibi- lităţi de Public Relations, cu totul ce presupune termenul respectiv: publici- tate, marketing, management). Cu toate acestea, îl vedem pe Anatol, părăsind – nu pentru mult timp, credem – dulcea limbă românească în favoarea limbii ucrainene. Iubirea babilonică este o scriere în


limba ucraineană, în care personajul principal Adrian, aparţinând minorităţii româneşti din Ucraina, se tot zbate între dragostea sa faţă de o ucraineană şi sentimentele sale naţionale. Această „frământare” iniţială are loc pe paginile întregului roman-integramă, şi


59


cative în roman este completată de autor prin diverse detalii secundare şi refuzuri la contexte, încât deznodă- mântul pare incert şi uneori ilogic. Mai mult decât atât. În goana sa după me- todici de reprezentare populistă a con- flictului dintre „etnic” şi „intim”, au- torul uneori exagerează cu imagini literare, abordând în mod intens arta neo-literară, ceea ce reprezintă o tra- diţie inevitabilă pentru curentul post- modern, douămiist. De fapt, ideea conflictului între identitatea etnică şi sentimentul dragostei a fost abordată şi de către ideologul naţionalismului ucrainean, Mykola Mikhnovsky, care în renumita sa broşură Ucraina inde- pendentă (Samostiina Ukraina), scrisă la începutul secolului trecut, acuza căsătoriile interetnice mixte. În ziua de astăzi, pentru unele popoare şi comu- nităţi pot exista valori mai importante decât căsătoriile interetnice şi inter- religioase. Însă Viere ne prezintă o evoluţie de la naţionalism înspre inter- naţionalism şi globalism, o evoluţie determinată de dragoste interetnică. Situaţie reflectată şi în dedicaţie, cum afirmă autorul la începutul cărţii: „Dedic această carte unei fete, care mi- a schimbat perceperea lumii. După ce m-am îndrăgostit de ea, din naţionalist am devenit internaţionalist, din antiglo- balist – globalist, şi m-am alăturat celei mai fericite naţiuni pe Pământ – Omenirii. În dragoste pentru ea, mi-a ars cămaşa mea naţională şi am ajuns liber, un etnic pământean”. Un argument în favoarea caracte-


rului „exagerat de postmodern” al operei este faptul că pe paginile cărţii Iubirea babilonică găsim reţeta unui medicament inventat, numit „Atni-iu- bire”, care are menirea de a vindeca→ MARIN GHERMAN,


Redactor la revista „Glasul


Bucovinei” şi la postul de radio „Ucraina Internaţional”


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88