Antologie „Vatra veche” DOAMNE


„Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.” (Plângeri 3,26)


Lumea de


azi, lumea veacului nostru, este o lume zgomotoasă şi agitată, o lume care, vrem nu vrem, nu este de- prinsă cu liniştea şi tăcerea. Din cele mai vechi timpuri, stăpâ- nirea de sine a fost privită ca o virtute, dar există puţine îm- prejurări în care această virtute se manifestă mai bine decât în tăcere. Există diferite cauze ale tăcerii. Unele fiinţe


umane tac fără niciun motiv. Altele poate au motive pe care nu îndrăznesc să le mărturisească. Unii tac din lene, alţii tac din sfială. Unii tac din îngâmfare, închipuindu-şi că interlocutorii lor nu sunt demni să-i asculte. Tăcerea este o mare dovadă de respect. A şti să taci înseamnă să nu vorbeşti decât atât cât vrei şi când consideri că este necesar. Aceasta e adevărata ştiinţă a tăcerii, care trebuie cultivată. A şti să taci înseamnă să nu te grăbeşti niciodată să pronunţi nişte cuvinte care să dea sentinţe şi verdicte definitive. Ca să-l auzim pe cel de lângă noi, e nevoie să


tăcem. Nu numai să nu vorbim odată cu el, ci în mintea noastră să fie linişte, astfel încât mesajul auzit să fie, cu adevărat, ascultat şi, astfel, înţeles corect. Tăcerea este, deci, obligatorie, atât într-o comunicare corectă, cât şi într-o ascultare eficientă, fapt recunoscut chiar de Cicero, care credea în aparentul paradox că "tăcerea este una din marile arte ale conversaţiei". Doar tăcând putem să ne auzim, putem să trăim şi putem discerne drumul corect către ceea ce am fost chemaţi să devenim, către bucuria pe care o dorim şi către o viaţă cu sens. Sfânta Scriptură ne spune că este bine ca zilnic


să controlăm şi să reducem vorbele nefolositoare, ca să formăm un control asupra noastră de a nu reacţiona atunci când suntem provocaţi. „Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea”, spune proorocul (cf Ps. 38, 2), iar Înţeleptul Solomon zice: „Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu te asemeni şi tu cu el”. (cf. Pilde 26,4) Mântuirea omului depinde în mare măsură şi de modul în care administrează cuvântul, fapt ce reclamă din partea fiecăruia o imensă responsabilitate cu privire la fiecare vorbă pronunţată. Cum spune Mântuitorul: „pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală” (Mt. 12,36) Sfinţii Părinţi recomandă frecvent tăcerea, nu


doar ca pe o formă de protecţie faţă de eventuale vorbe necumpănite, ci mai ales cunoaştere a lui Dumnezeu prin rugăciune contemplativă.


63


În vârful copacului Tău sunt o floare... Pe cea mai înaltă ramură a lumii Mă leagăn în talazul de azur şi soare. Slavă ţie că n-amrămas în temniţa humii, Ci slobodă, spre cer, înfloritoare Inima mea nu mai întârzie Zbucneşte afară în limpezi petale Să lege rod tainic, bob de poezie, Hrană zburătoarelor împărăţiei Tale. Petala, mi-e cu aripa rudă; Mireasma, cântec gata s-audă. Zâmbesc sub luceafăr visările-mi grele, Beau apele lunii, se umflă în ele Păunii nopţii cu cozile-n stele.... Scuturaţi-mă vânturimlădii ori haine, Singurămoartea e o dincolo de fire, Prăpastie, cu adânc de fericire. Furtuna extazului mă va urca, poate, Peste vămile şi stavilele toate,


Într-o pală de parfum, Doamne, până la Tine. Cerul arunce-mi înapoi jos ruina, Purureamărire Ţie, Floarea căzută din împărăţie A văzut Cerul şi Ţi-a sărutat Lumina.


1951, iunie 5, marţi VASILE VOICULESCU Tăcerea poate deveni ceva pozitiv sau negativ


în funcţie de cum este folosită de către oameni. Sfântul Isaac Sirul, autor creştin din veacul al VII-lea, care ne-a lăsat poate cea mai frumoasă operă creştină privind valoarea şi conduita în necazuri şi încercări, „Cuvinte despre sfintele nevoinţe”, ne spune despre cuvânt că este „unealtă a lumii acesteia” , iar tăcerea este „taina veacului viitor”. Tot de la Sfinţii Părinţi, aflăm că tăcerea era folosită şi pentru practicarea rugăciunii. Vedem dar că sunt multe cazuri în care să alegi tăcerea nu este un defect, ci o mare calitate. „În munţii Elveţiei, acoperiţi de zăpezi


veşnice, există locuri în care călăuzele îi previn pe excursionişti să nu vorbească deloc, fiindcă cea mai mică vibraţie a aerului ar putea produce avalanşe de zăpadă şi riscul de a se prăbuşi cu toţii în prăpastie. Cine ar putea crede că un singur cuvânt rostit ar putea avea asemenea consecinţe teribile? Influenţa morală a cuvintelor pe care le rostim este însă infinit mai mare. Un cuvânt nelalocul lui, pe care atât de des şi cu atâta uşurinţă îl lansăm în vânt, poate determina evenimente cu un ecou care se poate prelungi secole la rând, iar în ziua judecăţii ne va fi dat, poate, să aflăm ce urmări catastrofale au avut cuvintele noastre”. (Fragment din cartea „Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului”, autor anonim Ed. Sophia 2008). pr. dr. NICOLAE GHEORGHE ŞINCAN


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88