Cronica literară


Rod al unui efort cărturăresc


sisific, noua carte consacrată de Marin Iancu gândirii aforistice a lui Marin Preda îl înscrie pe autorul trilogiei Cel mai iubit dintre pământeni într-o familie de spirite ce reconfirmă geniul românilor şi excepţia „de la regula generală de a nu gândi”, cum ar fi scris cu ironie sarcastică poetul Paul Valéry. Am în vedere personalităţi aparţinând celor mai diverse domenii, de la Dimitrie Cantemir, Eminescu, Cioran, Vasile Pârvan, Dimitrie Gusti, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu, A.D. Xenopol, Lucian Blaga, Grigore Moisil, C. Rădulescu-Motru, G. Călinescu ş.a., care, împreună cu Marin Preda, susţin ideea lesne de verificat, că aforistica autohtonă nu este cu nimic mai prejos decât cea cultivată de un Pascal, Sha- kespeare, Goethe, Rochefoucauld, Avicena, Leonardo da Vinci, Lessing, Voltaire, Bernard Shaw, Hegel, Hugo ş.a.


Intenţia profesorului dr. Marin


Iancu (vezi de acelaşi autor, Marin Preda – Reflecţii, Amintiri, Confesiuni, Cuvânt înainte de Eugen Negrici, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2010) pare să fie însă alta. Spun pare, pentru că, se ştie, o carte trăieşte nu prin ceea ce a intenţionat Autorul, ci prin ceea ce vede în ea Cititorul. Iar noi, noi cititorii, nu vedem altceva din (ne)fericire decât „figura spiritului nostru. Act clar de narcisism”, cum ar spune Ion Barbu. Desigur criticul şi istoricul Marin Iancu ştie toate acestea încă din vremea studenţiei, încât pentru a-l cuceri pe Măria Sa Cititorul îi oferă gratis (gratuitatea artei şi a filosofiei) un titlu procustian, interogativ şi dubitativ: Marin Preda, el însuşi, ce-l determină pe lector să-şi menţină spiritul într-o „stare de veghe” şi să-l caute pe adevăratul Preda, cel ce se ascunde în disconfortul „castelului de gheaţă” al gândirii. Prizonier al celor spuse/scrise în


cele peste 2200 de glose selectate din întreaga Operă, ordonate tematic şi distribuite alfabetic de cercetătorul M.I. (admirabilă acribia filologică şi sapienţială a istoricului literar), cuge-


cititori acestei cărţi sapienţiale, nu numai la meditaţie, ci şi la lectura integrală a scrierilor prediste, din care Marin Iancu a selectat cu un altruism de tip renascentist, dar şi cu un grano de salis, reflecţiile şi a configurat din ele o Idee comună: omul etern şi universul său spiritual-moral nu poate fi îngenuncheat de niciun sistem totalitar. Toate reflecţiile prediste (maxima,


tătorul Marin Preda, aflat într-un război total cu era ticăloşilor, a ştiut că adevărata noastră identitate locuieşte, confortabil şi pentru eternitate,


în Cuvânt, mijloc


imperfect de comunicare, dar perfect pentru a ne ascunde gândurilor profunde pentru totdeauna. Să fie oare acel „el însuşi” din acest titlu procustian şi incitant, un avertisment că orice om şi, cu atât mai mult, un scriitor, este incognoscibil? Da, dacă ne raportăm la cele văzute. Nu, dacă insistăm pe cele nevăzute. Împătimirea criticului şi a istoricului literar Marin Iancu de a se/ne pătrunde de aventura spirituală, de filosofia, de spiritul interogativ şi de spectacolul ideatic din Opera predistă cucereşte, în primul rând, cititorul care visează la un stat cultural/noocratic, în care să primeze spiritul şi nu politicul, deşi el poate fi contrazis imediat de Cioran, care era convins că „nu există neam care să fi atins universalitatea prin forţa spiritului”. Altfel spus, în lipsa puterii,


forţa spiritului eşuează.


Reciproca ni se pare la fel de adevărată. Desigur, Reflecţiile prediste nu se


află într-o polemică ireconciliabilă cu cele ale trăiriştilor/gândiriştilor (Lucian Blaga, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic ş.a.), ci mai curând într-o potenţială complementaritate. Aforismele prediste sunt deschise, nu au în ele „ceva canonic încheiat, ca Biblia” (L.B.). Tocmai această deschidere a gândirii aforistice spre sfera literaturii de idei, asigură actualitatea Operei lui Marin Preda, şi-i îndeamnă pe


42


sentinţa, apoftegma, aforismul, cugetarea) privind condiţia umană, atestă un spirit de observaţie înnăscut şi o cunoaştere a sufletului omenesc în toată complexitatea lui. Caracterul de axiomă, de viziune asupra lumii universal acceptată, nu exclude teza că reflecţiile trebuie apreciate şi în contextul perioadei de regim totalitar, în care autorul Delirului a fost predestinat să-şi trăiască viaţa ca o pradă. Paradoxul, aşa cum l-a definit


Blaga – „strigătul imposibil pe care-l scoate inefabilul când îl împingi până la paroxism” – conferă reflecţiilor prediste o profunzime poetico- filosofică născută din (co)relaţia cuvânt-tăcere. Cititorul său nu trebuie să uite aserţiunea lui M. Heidegger: „Tăcerea este modalitatea autentică a cuvântului”, tocmai pentru a intui moromeţianismul, stare de spirit născută din viziunea noocratică asupra lumii, aflată în dialog activ, cu satul metafizic românesc teoretizat, mitizat şi eternizat de Mircea Vulcănescu, dar şi cu metafizica realului, atât de scumpă lui Ilie Moromete/Marin Preda


şi


consătenilor săi din Siliştea Gumeşti. Spiritul contradicţiei, plăcerea


paradoxului (definit blagian), tăcerea dintre cuvinte şi tăcerea din cuvinte, un înnăscut simţ al arhitecturii şi echilibrului mijloacelor de expresie, convingerea că „arta este un fel de religie”, absurditatea epocii în care a trăit, solidaritatea „cu cei ce scriu” (astăzi pe cale de dispariţie!), războiul de gherilă cu abjecţia umană, riscul supliciului public „sau al morţii prin mână de om”, voinţa sisifică de „a-şi păstra nealterat spiritul, pentru a-l salva de degradare şi a-l proteja în faţa agresiunilor istoriei şi ale destinului” (M.I.),


refuzul


compromisului cu ideile/principiile, arta de a se adresa în acelaşi timp interlocutorului şi sieşi, relaţia aproape sacramentală cu scriitori,→ PETRE ISACHI


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88