Eseu


Poate că în văi de haos ne-am


pierdut de mult… de mult. Dezastrul moral apărut consecutiv


Friedrich Nietzsche constituie


piatră de hotar în istoria gândirii europene. Opera sa reprezintă punctul terminal al marii filozofii occidentale. După el, zborurile gândirii


filozofice – cu eclectismul heteroclit al lui Martin Heidegger (în creuzetul căruia intră Fiinţa lui Parmenide, mitul adamic al aruncării omului în lume, concepţia despre poezie a lui Hölderlin, neliniştea lui Kierkegaard, tehnologia modernă),


decăderii religiei este, practic, ireparabil. Aceasta pentru că omul nu va ajunge niciodată pe plan social la un comportament etic în funcţie de propria conştiinţă morală, nu va ajunge la imperativul categoric de care vorbea Kant în Critica raţiunii practice. Omul are nevoie de un control etic venind de dincolo de el, de la o instanţă supremă care judecă şi sancţionează. Prăbuşirea morală fără precedent din epoca noastră este urmarea


pierderii cu


„deconstructivismul” şi paradoxismul francez (Sartre, Derrida. Lacan, Lyotard, Foucault), pragmatismul anglosaxon – se situează la mai mică înălţime, pentru a coborî finalmente la pseudofilozofia freudiană a pansexualismului obsesiv care va invada şi perverti cultura. Caracteristică generală: o fugă de creste şi o atracţie morbidă abisală. Dar nu abisul profunzimilor ontologice şi axiologice, ci dezordinea şi antivaloricul. O babilonie gălăgioasă cu pretenţii de atingerea a unui nec plus ultra pe planul gândirii şi al spusului. *


Nietzsche a făcut filozofie „cu


ciocanul”, pe de o parte, scriind în fragmente, în aforisme („căci un aforism poate spune mai mult decât un filozof într-o carte”), iar pe de altă parte, demitizând şi scurtcircuitând filozofia occidentală, până la presocratici, întemeietorii întregii filozofiei apusene. Cuplul Apollo- Dionysos devine miezul gândiri sale estetice privind originea tragediei, şi totodată împrumută de la indieni ideea „eternei întoarceri”. Dar Nietzsche considera întoarcerea identitară, revenirea „aceluiaşi” – idee care îi aparţine şi la care ţinea foarte mult, o revelaţie la Sils-Maria, Elveţia. Totodată, „dincolo de bine şi rău”, el creează ideea de Supraom, ca voinţă de putere în sens de depăşire de sine pe plan spiritual, astfel încât să merităm eterna întoarcere. Căci vor putea să se renască e „numai cei care au crezut în viaţă” şi au sanctificat-o. În felul acesta, se află reunite cele trei concepte majore ale gândirii nietzscheene. *


Aflat la intersecţia dintre vechea


spiritualitate occidentală şi lumea care urma să se schimbe profund din punct de vedere psihologic şi cultural, Nietzsche formulează uimitoare predicţii asupra configuraţiei modernităţii, care începuse deja să se instaleze. Anunţarea morţii lui Dumnezeu –


„Gott ist tot” (în Ştiinţa veselă) inaugurează periplul său în acest profetism de uimitoare luciditate. Dar, împotriva unor afirmaţii superficiale eronate, trebuie precizat că Nietzsche nu proclamă, nu instituie, ci constată moartea Fiinţei supreme în conştiinţa oamenilor. Cu un deceniu mai înainte de Nietzsche, şi Eminescu, în Memento mori, profeţise acelaşi lucru, odată cu previziunea apusului marii filozofii: „E apus de zeitate ş’asfinţire de idei… Nimeni soarele n’opreşte să apuie-n murgul serii, / Nimeni Dumnezeu s-apuie de pe cerul cugetării”. Şi iată ce scrie autorul lui


Zarathustra despre această tragedie cosmică: „Ce a devenit Dumnezeu? Noi toţi l-am ucis. Cum ne vom consola, asasini între asasini? Fiinţa cea mai sfântă şi mai puternică din univers a pierit sub cuţitele noastre… Şi nimeni nu va putea prevedea ororile, consecinţele morale catastro- fale ale acestei crime… Şi ce se va întâmpla acum? Nu vom cădea fără oprire? Nu rătăcim ca într-un infinit neant?” De asemenea, cu un deceniu mai înainte, Eminescu, după ce constatase şi el „apusul lui Dumne- zeu”, se îngrijora la rândul său: Ştim de nu trăim pe-o lume ce pe


nesimţite, cade? 32 conştiinţei


controlului divin. Mai notăm că Nietzsche concepea


un Dumnezeu-Devenire, în sensul unei Fiinţe Supreme, Fiinţă a Fiinţelor, care se înalţă mereu spre perfecţiunea absolută, concepţie formulată încă de Empedocle şi întâlnită de asemenea la Boehme şi Schelling. În cartea Ville zur Macht – Voinţă


spre putere – este descris pe larg şi deosebit de expresiv tabloul decăderii valorilor, a culturii, a gândirii, „decăderea sufletului european”. „Caracteristica „modernităţii” este


„abolirea tradiţiilor, a şcolilor; predominarea instinctelor – pregătită de filozofi: inconştientul supraesti- mat”, anticipaţie a ceea ce avea să facă freudismul. Nietzsche formulează o teorie a


epuizării – biologice şi spirituale – considerând că toate clasele lumii moderne sunt infiltrate cu „desfrânaţi, bolnavi mintali, anarhişti, deşeuri ale societăţii”. Luxura şi nevroza. mizantropia, dezgustul, decăderea familiei, nihilismul, completează tabloul marasmului, la care se adaugă foamea consumismului, a supraabun- denţei; adică, aşa cum avea să scrie Rabindranath Tagore: conjugarea de către occidentali a verbului a avea, în opoziţie cu indienii, care conjugă verbul a fi. Din acest motiv, societatea


modernă nu mai este un „corp”, ci un conglomerat morbid: virtutea modernă, intelectualitatea modernă, ştiinţa modernă – sunt tot atâtea „fenomene morbide”. Se confirmă ideea lui Oswald Spengler (Untergang des Abendlandes – Apusul Occidentului) conform căreia Occidentul s-a epuizat spiritual, aşa încât nu mai produce cultură, ci→ GEORGE POPA


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88