intenţionat eronate, ajunge să schiţeze un zâmbet, pentru că se prezintă, ludic şi de această dată, lumea matematicii poetice. Deşi calculele nu se mai rezumă ca în „Altă matematică” la durerosul Unu şi imposibilul Doi, aici adunările şi scăderile creează o lume: o cămilă, un cal, un timp prezent sau un timp viitor. Orice calcul are o valenţă, un simbol: de la banalul „unu moale sau unu tare” (care ne duce cu gândul la un fel de ala-bala), la „unu poate fi la trecut, unu poate fi la viitor” (relativism oare?). Poetul nu trăieşte în lumea certitudinii ca matema- ticianul căruia i se închină textul. Trăind în prezent, mintea lui poate visa în limba iraniană, poate călători în trecut, poate afirma implacabil că „pământul e plat ca o omletă”, poate găsi între trecut şi prezent un nou timp, unul intermediar al posibilului. Libertatea este absolută pentru poet, pentru Poezie unul e finit şi infinit în acelaşi timp, „1 poate să fie până la soare / dar poate fi şi până / la lămâie” (şi lămâia e galbenă, ca un soare). Poezia pare a fi o imagine a


perfecţiunii lui UNU până în acest punct, dar poetul resimte din nou nevoia unei antiteze. Dacă UNU este absolutul, DOI este concretul. Doi este simbolul singurătăţii OMULUI, care „e cel mai vechi animal / şi singur în vidul cosmic / El are două mâini / şi două picioare”. În cazul omului însă, absoluta


Libertate nu e posibilă pentru că e legată din nou de ideea de cuplu, de UNA (soţia, nevasta lui UNU), nu e totuna „doi moale cu doi tare, doi scurt cu doi lung”, pentru că, în esenţă, fiecare doi se simte tot unu, fiind tot (nevoie de) una. Se reduce din nou totul la UNA,


o EA, un feminin? Este oare in poezia


lui Nichita Stănescu


femininul cel care coordonează totul, cel de care şi spre care fuge masculinul unu, care supravieţuieşte, dar nu trăieşte în lipsa lui Una? Rămâne o întrebare fără un răspuns sigur, pentru că însuşi poetul ne dă acest răspuns „Matematica s-o fi scriind cu cifre / dar poezia nu se scrie cu cuvinte.” Nu voi adăuga nici eu cuvinte întrebări,


acestei lăsând fiecare


cititor să caute în UNU şi DOI, în Matematica lui Nichita Stănescu, propriile sentimente. „Cucurigu!”


13


„Cetirea” cuvintelor şi plângerea Necuvintelor la Nichita


Cuvântul pământ îi e urechii legământ Cuvântul cer e un perete stingher Cuvintele nord şi sud şi est şi vest Au pereţi ce mai dospesc În spaţiul de cristal Distilându-ni-l încet, carnal, Tras încet de-un cal măiastru Spre al lumii inexistent pilastru Plâns de necuvinte pe ascuns Cu noi sensuri de nespus.


Sfârşit de vizită în Amzei 7-9


Uşa albă ca de la sala de reanimare a Zânelor se închide pufos peste ochii Dorei.


Şi-n cerurile cele de acum precum şi-n cele de atunci toarce motanul electric al liftului ce te coboară de la etajul patru ca pe un ou de Paşti în realitatea pigmentată. ______________________________


Nichita în audienţă la „preşedintele Baudelaire”


Laşi harta de-ndată ce ai început să conjugi tulpini din Pădurea simbolurilor acolo pe unde ploile acide descărnează cuvântul până la rădăcina lui pătrată din dicţionar.


Şi singura pată de verdeaţă e domnul acesta cu părul vopsit în verde şi pe care-l saluţi la macazul dintre două poteci cu: „Bonjur Monsieur Baudelaire!”


P.(unct) O.(prire) – Nichita


Acest canton spart la colţul de cub cel mai de sus de un clopot ruginit în tăceri coborând bariera în calea vântului aşa, ca să lase loc de popas pribeagului prin Ptolemaeia. CRISTIAN STAMATOIU


______________________


Dragă prietene Pe undeva e de neînchipuit că suntem mai bătrâni decât a ajuns să fie Nichita! Regretul însă ţi se mai atenuează după ce treci, ca şi mine, nişte vămi de suferinţă şi te bucuri că ai rămas cu viaţa în tine, prin miluirea lui Dumnezeu. Ca o formă de revenire timidă la acela ce eram înainte, ţin să-ţi timit câteva evocări poetice ale lui Nichita de pe vremea în care El îşi dăduse cele din urmă „respirări”. E vorba deci de câteva poeme pe care le-am ţinut sub cheie timp de trei decenii, căutând mereu un moment propice pentru a le publica. Bucurându- mă că mai pot s-o fac, îţi trimit aceste „impresii” ca să vezi de se potrivesc în arhitectura revistei pe care o pregăteşti. Al tău, Cristian


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88