Poet al necuvintelor, Nichita


Stănescu aduce în prim-plan prin opera sa o viziune inedită asupra limbajului, pe care îl dinamizează, transformându-l, ludic, din concret în abstracţiune. Nicolae Manolescu afirmă în volumul „Despre poezie” că „Nichita Stănescu a inventat un limbaj abstract, de semne pure, cel mai abstract din poezia noastră, în care subiectivul şi obiectivul se confundă, lucrul şi numele lui fac una, iar simbolul nu e mai mult decât un semn. Antimimesisul triumfă într-un lirism de reprezentări cifrice (şi nicidecum cifrate)”. Surprinzătoare sunt, din acest


punct de vedere, mai ales pentru omul de litere, pentru cel care caută în opera lui Nichita Stănescu Iubirea şi Sentimentele, două poezii: Altă matematică, Matematica poetică. Aceste arte poetice, plasate sub semnul „operelor imperfecte”,


_____________________________


POEZIA LUI NICHITA STĂNESCU (Urmare din pagina 11)


încetul cuvânt, / fuioare de suflet în vânt, / delfin în ghearele sprâncenelor mele / piatră stârnind în apă inele, / stea în lăuntrul genunchiului meu / cer în lăuntrul umărului meu / eu în lăuntrul eului meu”. Drumul însuşi, care e o vădire mai


limpede şi liberă a Fiinţei tocmai cu fiinţările sale („A fi e o călătorire”, spune undeva Nichita Stănescu) nu e totuşi ceea ce te scoate în afara casei, fiind în acelaşi timp o revenire la casa iniţială, ca în parabola „Risipitorului”? Cu drumul ai acces la Fiinţă, drumurile sunt deschiderile acesteia (cum ar zice Sextil Puşcariu, care găseşte că „a libera” e deja „a da drumul”). Deschideri spre necuprinsul formelor, al fiinţărilor. „Acasa” însăşi (pare a hotărî Nichita Stănescu într-un uluitor vers din Oase plângând) e prinsă într- un drum, într-o „călătorire”. Dar să fim atenţi: nu doar într-un drum, ci într-un „lăuntru” al acestuia; şi această călătorire are ca ţintă şi ţel zeul de dincolo de margini, necorupt de nicio risipire, de nicio fiinţare. Ne vorbeşte astfel însuşi zeul: „Acasa mea este în lăuntrul săgeţii trase înspre geţi de zeu”.


încearcă să demonstreze, parcă, fap- tul că, pentru creatorul de cuvinte, logicul e ilogic, raţiunea e sentiment, cifra e simbol al imaginaţiei, Unul e Doi şi Doiul e Unu. Departe de a se declara un matematician, Nichita Stănescu aduce în atenţia cititorului matematica, perfecţiunea, simbolul logic pe care apoi le demontează, le umple de noi semnificaţii, făcându-le să fie înţelese din perspectiva unui Creator Ludic, cu puteri extraor- dinare, care poate amesteca şi reconfigura Totul sub semnul iubirii şi al poeziei. Plasată sub semnul unei ştiinţe


abstracte, Altă matematică porneşte de la faptul că „Noi ştim că unu ori unu fac unu”, un lucru cert, sigur, demonstrabil. Dar dincolo de certitu- dinea acestui „unu ori unu”, dincolo de oricare alt calcul matematic de tipul „cinci fără patru fac unu”, „opt / împărţit la opt fac unu”, Nichita Stănescu construieşte un întreg uni- vers al posibilităţilor imaginative ca- re se adresează imposibilului. Abun- dă de ludic şi de imagini copilăreşti acest univers. Sunt posibile astfel a- cele scenarii infantile care apar a- tunci când, obosită de reguli, mintea începe să zburde, imaginându-şi inorogi adunaţi cu pere, corăbii scăzute din nori, un munte împărţit la o capră. Asemănarea dintre aceste simboluri pare a fi una întâmplătoare, dacă dincolo de ele nu s-ar simţi un profund gust amar, care duce, inevitabil spre UNU. Un unu al singurătăţii, al unei dureri a imposibilului. Nici inorogul nu se poate aduna cu para, simboluri antagonice ale abstractului şi concretului, nici norul nu se poate transforma în corabia de vis, nici capra nu poate deveni (mioritic oare!) un simbol atât de profund şi de statornic precum muntele. Dacă cele trei operaţii eşuează în


UNU, ce se întâmplă cu adunarea lui „unu plus unu”? Această adunare are un singur răspuns: „unu plus unu fac doi”. Răspuns logic, raţional, demonstrabil matematic, dar... Dincolo de ideea de DOI pare a se ascunde în poezia lui Nichita Stănescu tot UNU, tot UNICUL, tot SINGURĂTATEA: „dar eu şi cu tine, / nu Ştim, vai, nu ştim cât facem”. Orice este posibil în lumea Poetului, orice: se poate anula incompatibilitatea dintre concret şi


12


_____________________________ abstract, între vis şi realitate, între uman şi supranatural, se poate popula orice spaţiu cu fiinţe de basm, cu fragmente de lume, cu legume şi iepuri, o plapumă poate concura cu un astragal. Însă ideea de CUPLU, de DOI, de iubire împlinită rămâne o necunoscută atâta timp cât este activă raţiunea, gândirea, atâta timp cât sentimentele sunt subjugate regulilor. Cei doi îndrăgostiţi sunt unici, incompatibili parcă. Ei se pot aduna, scădea, înmulţi şi împărţi fără a fi afectaţi, în esenţa lor, fără a se transforma în altceva. El va rămâne el, ea va fi mereu ea. O singură dorinţă, arzătoare, îi poate apropia, prin contopire: „Pieri din mintea mea! Revino-mi în inimă!”. Acest imperativ „PIERI!” pare a fi disperarea care simte ideea de singurătate, atâta timp cât iubirea e dominată de raţiune. I se opune astfel „Revino-mi în inimă!”, parcă şoptit, adresându-se ca un susur speranţei de a deveni DOI. Matematica unui cuplu devine astfel posibilă doar în prezenţa iubirii, a inimii, care rupe orice barieră a certitudinii, aducând în acelaşi punct două linii paralele. Poezia „Matematica poetică”,


închinată lui Solomon Marcus, nu mai aduce cu sine, cel puţin la început, o viziune doar asupra iubirii. Limbajul se concentrează în jurul ideii de incompatibilitate între viziunea matematicianului


şi


viziunea poetului asupra lumii. Antiteza dintre cei doi este atât de profundă încât cititorul, trecând peste absurditatea calculelor → ANDA LAURA SILEA


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88