mă face să mă gândesc la sinucidere... hm...Nu putuse să-l citească pe Proust chiar în ziua aceea, englezească, aşa că va citi totuşi ceva, poate viaţa lui Goethe. Şi va scrie în Jurnal, 27 de ani. Sau 26 de caiete? Îi vine în minte că mai are şi ea de


citit la Proust, nici măcar Plecarea Albertinei nu reuşise să o înceapă... peste două zile, la bibliotecă, va căuta Levantul, vai, şi Holban, şi pe Ibsen, încă necunoscuţi. Astă seară sfârşeşte de citit O zi...


dar nu în ordinea normală, ci în felul în care dispoziţia zilelor de ianuarie, atât de reale, o învârte aleatoriu, pe la pagi- na... (da, altă problemă, o fi văzut Mar- ta? Multe pagini nu sunt numerotate, domnul Polirom a uitat sau cine mai ştie?... probabil fiindcă nu există ver- so... se uită de la 233 până pe la 253 şi nu găseşte decât alb în colţul de sus, de jos, la mijloc, ca la Palhniuk, acolo sunt eseurile scurte, frize uşoare şi crochiuri făcute cu încheietura lejeră, pe iarba verde, pe un colţ de masă, cum îmbuca Olguţa în vacanţe ghiudemul cu castra- vete înainte să înceapă masa...), da, la pagina cu Borgesiana şi nu înţelege. Cartea asta are un titlu care nu i se relevă până în final, la 358, minus lista cu apariţii? Şi într-o dimineaţă, cu min- tea aranjată destul de corect lângă tăblia patului alb, caută direct la cuprins unde e durerea şi de ce abia atunci a ieşit ea, prin 2006, adică pe la sfârşitul cărţii? ...Căci nu înţelegem şi nu simţim


decât ceea ce ni s-a apropriat într-un fel, drumurile albe în dimineţi îngheţate spre spitale şi cabinete, faianţe sparte şi femei grase în halate de molton, dezolantul linoleum dezlipit pe la colţuri şi toaletele încuiate, nivelarea tuturor la uşa pe care rândurile se înşiră seci şi care, de atâta citit, s-au decolorat în băltoaca gândurilor foşgăind sub fruntea pacientului în după-amiaza de câine. Ştie un fel de drum, ca mai toţi, a mirosit izul tare de cloramină de sub uşa scorojită care, în frigul legal, ascunde chiuveta inutilă şi suportul de plastic al noului regim. Aici e durerea. ........................................................ Să nu uite că abia acum află despre


varianta a treia, conform căreia cineva poate transpira de spaimă în clipa în care a citit toate cărţile, la fel cum celălalt palpită că nu are cum citi tot.. . Şi că a fost atât de penibil când i-a întrebat la Timişoara pe cei doi bărbaţi cu Biblii în mâini de ce se numeşte Cartea de nisip magazinul de peste drum, iar ei au trecut mai departe, gata de lupta cu inerţia amiezii resemnate de sâmbătă şi la fel de străini ca şi ea în faţa bibliotecii infinite. Şi că Levantul


ar fi o epopee, cea care lipsea, azi cole- gul ei de la Litere îi spune, ...bine că e, deşi tot literatură minoră rămânem. Şi că, da, iar şi iar, aceste coinci-


denţe stranii... licornul care a fascinat-o după fata cu cercel, când şi-a pus în traseul Drumului cărţilor şi muzeul tapiţeriilor de lângă Bastilia, unde, sub sticle de cleştar dorm, voluptoase, cuverturile multicolore care înghit între ierburile lor viaţa fetei oarbe din Evul Mediu siluit, dar creativ. Licornul e alb şi lasă aburi calzi de respiraţie lăptoasa. Şi Lovinescu gol, la medic...


aproape era în coşmarul ei personal, când apărea în faţa studenţilor fără haine, iar noţiunile de drept bancar, supraveghere prudenţială sau chiar celeritate săreau din taxonomie peste catedră şi se atârnau ironic de marginile tablei de sticlă, alunecând în lateralele prin care ea încerca să fugă. Toate erau acolo. În octombrie nu fusese în cafenele,


case de creaţie, săli de cinema sau fun- daţii ale poeziei, dar Iaşul a deschis special pentru cei trei autori, participan- ţii de anul acesta – un liceu, un institut şi un mall, la librărie. Prin vitrina uriaşă a acesteia, pe mâna dreaptă, căluşeii albi ai caruselului aşteptau să înceapă lectura publica şi ei trei sub lumini şi printre cărţi, cu căştile de ceai în spate, pe rafturi, citeau sau nu, îşi răsfoiau cu uimire cărţile, se uitau unii la alţii şi îşi zâmbeau trişti că ei, ceilalţi, cititorii, vin şi trec, stau şi uită, privesc şi poate înţeleg. Că spectacolul e mic şi că ei, ca nişte efemere personaje, vor deveni in- vizibili la ieşirea de sub luminile ro- tunde. Ele aveau rochii, cea mai tânără era însărcinată, părea o feerie de Almodovar, stranie şi durută, el ieşise dintr-un divorţ. Trei debutanţi. Şi scriseseră cărţi de durere. Pe care se codeau să şi le citească, ei cu ei înşişi, şi cu cei douăzeci de oameni aterizaţi din zbor în seri de marţi (dăduse un mail în ianuarie, să întrebe dacă Marta P. participase şi ea la Iaşi, la acelaşi festival, dar de fapt, ca să afle dacă e bine, dacă e bine adică fără durere şi da, nu venise, dar anul trecut era bine, ea, această fiinţă. Fiinţă eminamente esteti- că, pentru care frumuseţea pură e esenţa şi care nu şi-a terminat tezele astea niciodată, Marta părea un sloi perfect alunecat pe-o rază, scriitoare ocaziona- lă şi scormonitoare de corole, când deodată, ea găteşte o salată de chimion şi levănţică, şi lalele, bujori şi crizanteme, başca luhăr, fugău, măturici, coada mielului şi bumbuşcuţe, caramelizate prin iarba verde – iar – de lângă Clujul paradisiac.


38


______________________________ Odată, într-o iarnă grea peste oameni, case şi suflete vii, călătorind cu marile autobuze încremenite sub troiene, şi-a umplut ziua cu roz. Pe scaunul din faţă o femeie ducea în braţe unsprezece fire de lalele glasate în gerul de Bobotează şi, în tăcerea albastră, aerul topea pe vecie iubirea ei. Laleaua roz o marcase. Dincolo, la pagina 178, lalelele Martei agonizează ca un animal mut, iar ea, la pagina 45,- căci şi cartea ei vorbeşte cu laleaua,- desenează grădini smălţuite frez în spatele caselor franţuzeşti în care iubirea ei nu va ajunge vreodat’. Rece şi fragilă, laleaua fără miros ţine din octombrie, când cade bruma, cedând apoi brusc într-o noapte în care sms- urile se scriu singure şi se duc în locuri dragi, dar respingătoare. ......................................................... Jocurile s-au făcut. Marta e


profesoară, ca şi ea, studenţii le dezamăgesc, ca şi noi, Marta scrie, aproape ca şi ea. Cărţile lor au călătorit cu TGV- ul printre colinele cu viţă şi pe la poalele Pirineilor, s-au ambalat în plicuri groase şi au intrat în competiţie, pe rând, în ani care au fost şi care le-a aşezat, mai mult cu durere, iată, în această lume a scrisului. Iubirea şi fascinant-malefica Ana


Karenina, adică erotismul şi morali- tatea, oglinda în care a privit Pygmalion ca să-şi făurească propriul simulacru, la fel ca Hitchock, filosofia cu durerea ei şi pariul lui Pascal, incapacitatea lui Preda de a asimila iraţionalul feminin... veghează cuminţi în cartea Martei şi în inima ei În vitrine, poezia românească stă


cu spatele drept, lângă Rilke. În faţa ferestrei, Virginia aşează al


douăzeci şi şaselea volum scris de mână peste formatul in cvarto al vieţii ei imaginative. Rochia nu avea încă buzunare... În vitrină, pe Mureşenilor 28,


cartea tatuată pe glezna stângă e epuizată încă din toamna care plouă roz drept înspre Franţa şi colecţionează coincidenţe în zilele fără durere. _____


Marta Petreu, O zi din viaţa mea fără durere, Editura Polirom, 2012


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88