e primul text în care viitorul prozator se încearcă în realizarea unor relaţii de construcţie şi de semnificaţii între „începutul” şi „sfârşitul” naraţiunii. Pentru mica lui povestire,


debutantul a avut model balada lui Coşbuc, Fata morarului, şi povestirea


lui Sadoveanu, Păcat boieresc. *


Cântecul iubirii (1909) – După


eşecul cu „Domnul Ionică”, trimis de acasă revistei „Viaţa românească” (schiţa e traducerea-adaptare a tex- tului maghiar „Az ornagy” – „Maio- rul”, din manuscrisul „Szamarlerra” – „Scara măgarilor” – 1907), revista bucureşteană „Convorbiri critice”, condusă de Mihail Dragomirescu, îi publică povestirea Vâltoarea dragos- tei, retipărită apoi în diferite volume cu titlul Cântecul iubirii. Povestirea încheie etapa debutului revuistic. Proza este net inferioară textului Răfuiala, scris în aceeaşi perioadă, şi cu nimic superioară Glasului inimii şi Ofilire, apărute în 1908 în „Lucea- fărul” sibian. Coroborarea datelor de geneză a


primelor texte cu analiza lor stilistică conduce la supoziţia că Volbura dragostei (Cântecul iubirii) a fost scrisă la Prislop, înainte de data publicării şi cu ceva timp înaintea nuvelei Răfuiala. În mod sigur, conş- tient de superioritatea nuvelei faţă de povestirea Cântecul iubirii, aflat încă acasă, Rebreanu trimite nuvela „Lu- ceafărului”. În concluzie, şi cronolo- gic şi valoric, Răfuiala se detaşează de celelalte proze ale debutului în revistă. Pe aceste considerente, nu am inclus-o în acest capitol. Povestirea cunoaşte şapte repu-


blicări. Această iubire faţă de modes- ta povestire, dincolo de explicarea fenomenului retipăririlor dată în alt capitol al studiului de faţă, mai are şi o altă justificare. Este prima bucată literară publicată într-o revistă din ca- pitală, sub girul lui Mihail Dragomi- rescu. Acest eveniment înseamnă în ochii tânărului Rebreanu recunoaş- terea lui ca scriitor. În numerele din 1910, „Convorbiri critice” îi mai publică încă patru proze: Proştii, Culcuşul, Golanii, Dintele. Prin aces- te realizări majore, tânărul Rebreanu a intrat definitiv în lumea scriitorilor. Cântecul iubirii es povestea unei


drame pasionale. E seară. Focul arde în vatră. Moş Constan „şade piperni- cit şi tăcut, cu privirile pribege, cu gândurile cine ştie unde.” La ruga


fiicei, care „răsuceşte repede-repede firul subţire de in”, bătrânul zice po- vestea despre Minodora pentru care s-a făcut moarte de om, el fiind mar- tor. S-a întâmplat în vremea tinereţii sale, pe când era cătană în armata Împăratului. Nu departe de „lagărul lor” de la marginea unui orăşel itali- an, era „cocioaba” în care trăia tânăra şi frumoasa Minodora. Zilnic fata ve- nea în „lagăr” cu un coş plin cu plă- cinte, covrigi. De dragul ei, soldaţii cumpărau tot ce avea în coş. Soldatul Luca s-a îndrăgostit de frumoasa fată. Despre idila celor doi ştia doar Cons- tan, care, fiind de santinelă, l-a sur- prins pe Luca furişându-se din „lagăr”


acest drum, se vedea cum prozatorul se desparte de romantismul (decorul, portretul personajelor, finalul melo- dramatic) primelor texte. Pasajele de- scriptive care pot fi acuzate de exces „baroc” (vezi în special începutul şi sfârşitul povestirii) sunt totuşi nece- sare pentru a crea o atmosferă care să exprime ieşirea din prezent şi cobo- rârea în amintire. E drept că „începu- tul” putea fi mai concentrat şi mai subtil stilistic, iar elementul predictiv mai puţin strident. Textul suferă de insuficienţă epică, acordându-se aten- ţie prelungită procesului „căderii” în amintire. Firul epic, atât cât există, e fragmentat inabil de pasaje inutile sau prea dezvoltate. De exemplu, pasajul în care personajul narator insistă pe momentul cătăniei sale în armata im- perială sau secvenţa în care relatează cum l-a urmărit pe Luca în escapada sa erotică. Simpla nostalgie a perso- najului narator şi plăcerea de a zice şi încercarea de a susţine dramatismul prin finalul sângeros nu sunt suficien- te pentru a construi un text epic. În ceea ce priveşte aspectele po-


______________________________ spre casa fetei. Abia înfiripată, idila alunecă spre dramă odată cu venirea noului ofiţer, tânăr, „bun şi frumuşel”. Şi lui îi cade dragă Minodora şi în una din zile când fata veni, ca de obicei, cu plăcinte şi covrigi, o luă în braţe şi, în văzul soldaţilor, o sărută cu foc. Soldaţii au râs fericiţi, de parcă ei ar fi sărutat pe frumoasa fată. Numai Luca strânse pumnii şi bolborosi ce- va. Totul s-a sfârşit în zilele Crăciu- nului. Locotenentul fusese găsit în casa Minodorei cu gâtul tăiat, iar pe Luca stând la masă în transă privind cum locotenentul moare. De câte ori a fost amintită, şi mai


puţin comentată, povestirii i s-au punctat sever părţile slabe: subiectul romantic depăşit, influenţa sămănă- torismului, fisurile compoziţionale, defecţiunile de limbă şi stil. Fiind uşor de identificat, nu insist asupra lor, ci voi căuta să identific şi părţile bune, aşa puţine şi firave cum sunt. În primul rând, povestirea devine „vor- bitoare” din momentul în care este raportată la drumul parcurs de scriitor de la debutul din 1908, la publicarea în 1920 a romanului Ion. Urmând


27


zitive, e drept firave, ar fi de menţio- nat încercarea jocului temporal: pre- zent/memorie; suprapunerea imaginii Minodorei (trecutul) peste cea a Ilenei (prezentul). Imaginea naturii în di- mensiune cosmică din finalul poves- tirii poate fi apreciată ca încercare de a şterge statutul particular al întâm- plării şi integrarea ei în suprain- dividual, în circuitul cosmic. Proce- deul devine frecvent în opera rebre- niană. La nivelul stilului, fără discuţie precar, se pot reţine două imagini, una pentru frumuseţea ei poetică („fru- moasă ca floarea spinului”), cealaltă pentru funcţionalitatea ei epică: fusul


care toarce “firul subţire de in”. *


Hruba. Schiţa e publicată pentru


prima oară în volumul 1 din ediţia critică a operei rebreniene după ma- nuscrisul aflat la BAR. E o schiţă neterminată; prima din seria Glasul inimii, Ofilire, Cântecul iubirii. Bătrânul Dumitru refuză să-şi


vândă „hruba”, chiar dacă e gata să se dărâme cu totul. Intrând în ogradă şi contemplând-o, îşi zice că o va repa- ra. Întregul text e o descriere narativă a înserării şi a furtunii care vin peste hrubă şi Dumitru care „se puse pe podmol şi-şi adânci capul în palme.” Cu toate că e un text neterminat,


uitat printre manuscrise, totuşi se pot formula câteva ipoteze asupra lui→


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88