referiri meritorii Nicolae Iorga, la vremea sa, sugerând nevoia tra- ducerii. Apoi, poate că tocmai aceasta dintr-un interes politic al momentului!, a fost uitată. În Spania, Ramon de Basterra e


considerat un poet notabil şi, probabil, ca şi în România, nu intră în logo-ul de carton al unei Europe reducţioniste cultural sub protecţia unui fals (şi) academic spirit critic. Traducerea de faţă, remarcabilă şi inspirată, a Oanei Presecan, însoţită de studiul lui Mariano Martin Rodriguez, apărută la Institutul European, Iaşi, 2011, arată curajul realmente tonic pentru dezbatere, pentru dialog. Cu toate riscurile de rigoare. În faţa acestei cărţi şi


Context Nu aş putea observa importanţa


acestei cărţi fără contextul european în care ea reîncepe să circule. Contextul european comod totuşi în faţa problemelor sale vechi, dar şi contextul european în care europenismul e mimat, în care rămâne la nivel de marketing, de logo, fără a tinde spre cel ofertant, luminos, productiv şi just, cel de logos. Diferenţa dintre cele două paradigme nu e doar una de registru sau numerică, a pluralului. E una de realitate, de reprezentativitate şi, mai ales, de reprezentare. Vorbim aici despre cunoaşterea ta prin tine însuţi, prin tine însuţi văzut, înţeles, simţit de celălalt. Opera lui Traian e o carte credibilă din punctul de vedere al neafilierii faţă de nicio politică momentană. E o carte a diplomaţiei, Ramón de Basterra a fost diplomat şi, desigur, acum mai bine de 90 de ani, când a fost scris acest jurnal de observaţii, misiunea lui încetase. Diplomaţia a ceea ce rămâne după diplomaţie, am putea spune. Dacă la nivelul acelei epoci am putea întâlni afilieri politice, astăzi ele sunt fără putinţă să ne afecteze, ele ţin aproape de nivelul grafiei unei epoci. Despre această carte, greu


situabilă între stilul monografic, diaristic şi reportericesc (pentru că e o patimă lucidă în toate) a făcut


spontaneitatea contrazicerii şi afilierea ori se întăresc, ori se anulează. Ea apare în momentul în care e nevoie de ea atât ca spirit critic nu pentru estetica unei ţări, cât pentru funcţionalitatea ei în contextul fragilităţii unui azi fără memorie. Momentul în care reapare o carte despre România, cum e aceasta, e unul polemic. Dar cartea în sine e una


polemică, cu toată diplomaţia care ar putea fi tradusă prin nonşalanţă. Dar ea nu aparţine unui ziarist care s-a informat din surse nesigure şi apoi a scris, ci unui diplomat, care a trăit în România cu un fel de iubire totalitară şi critică faţă de poporul în care a venit să trăiască şi să reprezinte. E un fel de iubire care nu se mai poartă, descărnată de interes şi dispusă să existe în universalitate. Contextul acela s-a mutat în note de subsol cu toate că aerul lui de Descriptio romaniae e unul autentic şi, în ritmurile logicii, deloc strident. Astăzi, când există instituţii şi ministere care să înlesnească o mai bună cunoaştere a culturii române, opera comunicabilă şi credibilă - ca vorbirea de la om la om - a lui Ramón de Basterra, această carte, e fondul care acceptă să îndeplinească funcţia (cel puţin) fatică a unei cunoaşteri de sine care înlătură tocmai excesele şi reconsideră esenţele, exact cum viaţa unui scriitor se cunoaşte mai credibil din scrisori decât din autobiografii, pentru că exisă controlul celuilalt, replica. Aici nu numai contrapunctul replicii există, ci tot discursul de bun şi lucid observator.


67


Text Opera lui Traian într-un


singur punct am putea afirma că gravitează ideologic în lupta pro domo, că pendulează între manipularea prin imagine şi oferta corectă (temperată dar în acelaşi timp provocatoare) a afirmaţiilor. Titlul este singurul care, din patriotism spaniol, înregistrează cartea într-o fenomenologie a naţionalismelor. Cartea, în schimb, nu e victima unei astfel de înrolări, până la urmă şi ea firească în acţiunile şi mintea fiecărui om. Capitolul Amintiri în piatră are ceva din simplitatea buruienoasă (naturalistă) şi viguroasă a Cărţii Oltului, a lui Geo Bogza, între reportericesc şi vedic, istoria concentrată suferă de un diluaj frastic care până la urmă o înţelepţeşte, îi formează traiectul spre cronică. Trecutul se pierde în mitic dar cu un realism în parte conturat istoric, nu chiar până în miezul patetismului. Asemănătoare prin virulenţă şi prin lirism cu Mustul care fierbe, minunata carte de publicistică a lui Octavian Goga, e cu atât mai valoroasă cu cât autorul, născut la Bilbao, e spaniol şi aparţine, deşi asemănătoare, unei alte culturi. Acest nivel comparatistic e dezvoltat în carte la toate etajele obiceiului, atât urban cât şi rural: „Creştinii de pe meridianul elen îşi făceau semnul crucii în sens invers faţă de cei de meridianul roman. Cei de la Apus rosteau cuvintele pe latineşte şi, respectând cerinţele limbii, ce aşază substantivul înaintea atributului, îşi duceau mâna în dreptul inimii atunci când ajungeau la partea cu Sfântul Spirit şi rosteau Spirit când rosteau Sfânt, îşi duceau degetele la umărul drept. În schimb, cei de la Răsărit îşi fac cruce după ritul grec şi plasează adjectivul înaintea substantivului, aşa cum o cere această limbă; când se ajunge la porţiunea cu Sfântul Duh, ei îşi duc mai întâi degetele în partea dreaptă, rostind Sfântul, ca să poată atinge zona inimii când spun cuvântul Duh. Această diferenţă reflectă diver- genţele dintre Roma şi Bizanţ.” (pg. 217-218). Aş afirma că observ, referindu-mă


la acest citat, nişte formule pe care autorul le atribuie unei medieri a istoriei, „plasează adjectivul→ DARIE DUCAN


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88