Editorial


orgoliu sintagma „oraş natal” pentru „poetul necuvintelor”. În spaţiul protector al


80/30.... Nu, nu e vorba de noi


parametri pentru un corp ideal, cum s-ar putea crede la o repede privire. Sunt două cifre ale lui a fi şi a


nu fi. 30!


Nichita la a(r) fi 80! La a nu fi Labiş a ajuns la 21, Eminescu la


39, Romulus Guga la 44, Nichita Stănescu la 50... Nu ştiu cum ar fi arătat opera lui


Nichita Stănescu dacă el era în viaţă, dacă ar mai fi scris încă treizeci de ani.


La cincizeci de ani, chiar dacă ar


fi putut părea vlăguit sau doar obosit unora, el continua să scrie, să dicteze, să trăiască/respire poezie! După ce, pe urmele lui Labiş, a


scos poezia din tenebrele proletcultiste, a reabilitat-o, a învăţat- o să meargă pe propriile ei picioare, a învăţat-o să zboare cu propriile ei aripi.


Ce înseamnă Nichita Stănescu, o


spunea, memorabil, chiar Manolescu (după încrâncenările lui, la apariţia volumului „Epica magna”), la moartea poetului: „Nu încape îndoială, că Nichita Stănescu e cel mai important poet român de după al doilea război”, ba, mai mult, că el trebuie citit la fel cum e citit Bacovia, Blaga...” Nichita Stănescu candida, în


1980, nominalizat de Academia Suedeză, graţie şi eforturilor poetei Gabriela Melinescu, una dintre iubirile tinereţii sale, la Premiul Nobel. Candida alături de greii Senghor, Elytis, Borges, Frisch. Păcatul lui Nichita: era prea tânăr pentru Nobel (revenit în acel an lui Elytis, 68 ani), dar el nu mai putea să aştepte, chiar dacă nu era cu nimic mai prejos decât cei care au fost încununaţi cu lauri de Academia Suedeză. Era încă o ocazie ratată, încă un


moment frustrant, după ce, dacă e să acceptăm propunerile lui Laurenţiu Ulici, din „Nobel contra Nobel”, Editura Cartea Românească, 1988, din 1901, de la atribuirea acestui premiu, ar fi putut primi Nobelul şi românii I.L. Caragiale, în 1910, Liviu Rebreanu, în 1940, Tudor Arghezi, în 1950, Lucian Blaga, în 1960, iar Ma-


______________________________ rin Sorescu, în previziunea lui Laurenţiu Ulici, ar fi urmat să primească premiul în 2000. N-a fost să fie, noi rămânând în


continuare lipsiţi de recunoaştere internaţională, chiar dacă, politizarea acordării Nobelului, a mai ofilit strălucirea sa. Premiul „Cununa de Aur” de la


Struga, din 1982, nu a fost o consolare, ba chiar, dincolo de valoarea în bani a premiului, acesta era adevăratul Nobel al poeziei în Europa! Iar în vitrina lui Nichita Stănescu mai era şi premiul Herder, primit în 1975! Dincolo de premii însă, de


oscilaţiile de nivel în receptarea sa, posteritatea lui Nichita Stănescu e mai fericită decât a lui Ioan Alexandru, Marin Sorescu, de pildă, şi a atâtor alţi scriitori, din generaţii diferite, canonizaţi sau nu, excluşi din manualele de literatură pe considerente greu de înţeles şi acceptat, de la Eugen Jebeleanu la Geo Bogza, de la Cezar Baltag la Cezar Ivănescu, ca să mai iau, aproape la întâmplare, alte câteva nume, cărora li se pot găsi multe păcate, dar nu le poate fi ignorată opera, împinsă în uitare. În plus, spre deosebire de alţi


iluştri scriitori dispăruţi, Nichita Stănescu are şi o casă, o casă a lui, memorială, care schimbă traseele multora, pentru a descoperi un univers care a ocrotit cu grijă maternă primii paşi în lume ai poetului. Pe lângă toate acestea, se bucură


de preţuirea ploieştenilor, care au dovedit că ştiu să-l ţină la înălţime, inclusiv în strălucirea bronzului, pe cel care dă renume numelui unui oraş, care s-a învrednicit să valorifice cu


3


Ploieştiului, Nichita Stănescu îşi trăieşte timpul poeziei prin cei care, cu profesionalism şi eleganţă, fac din rotunjimea unor cifre sărbătoare a poetului, sărbătoare a poeziei. O fac acum, când cifrele n-au încă o mare încărcătură şi mă gândesc cum va fi când va fi ca în acelaşi an să fie şi un centenar şi-un semicentenar Nichita Stănescu, în anul 2033, care ne poate părea unora foarte departe, altora „odată ca niciodată”? Până una alta, poezia lui Nichita


Stănescu e în circulaţie, poetul e legendă, timpul lucrează în favoarea lui, răzbunând neputinţele unor critici incapabili să recepteze modernitatea unui lirism dezinvolt, în explozia spontaneităţii şi improvizaţiei rafi- nate, în portativ de jazz, a ludicului lipsit de inhibiţii, a inventivităţii lingvistice surprinzătoare, a metaforei îndrăzneţe. E greu să-mi asum profeţii, dar


îndrăznesc să sper, să cred că oricâte derapaje de sensibilitate, de emoţie, oricâte strâmbătăţi administrative vor fi, posteritatea lui Nichita Stănescu se va bucura mereu de descoperiri şi redescoperiri, că va avea parte, ca şi ilustrul său înaintaş din Haimanalele Ploieştiului, de actualitate, că se va spune, ca şi în cazul teatrului lui I.L. Caragiale, că poezia sa e scrisă la prezentul continuuu, că în ea se vor regăsi multe generaţii de acum încolo, că poezia sa se va hrăni şi din „Sensul iubirii” şi din „O viziunea a sentimentelor” şi din „Unsprezece elegii”, şi din „Oul şi sfera” şi din „Necuvintele” şi din „Strigarea numelui” şi din „Epica magna” şi din „Opere imperfecte” şi din „Noduri şi semne” şi din „Respirări” şi din „Oase plângând” şi din „Maşina de învăţat cu glas tare”, ca să iau la întâmplare nişte titluri, că poezia sa va avea mereu „Dreptul la timp”, că va fi mereu un timp al poeziei sale.


NICOLAE BĂCIUŢ


_____ Foto: Nichita Stănescu la Struga, înainte de primirea „Cununii de aur”, la taifas, într-un apartament de hotel, unde erau cazaţi Al. Jebeleanu, Alexandru Andriţoiu, Adrian Popescu şi subsemnatul. (Foto Nicolae Băciuţ)


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88