Creator


în ambientul poetic


modernist spaniol, mai ales sub semnul esteticii Generaţiei de la 27, José Bergamín (1897-1983) s-a lăsat influenţat cel puţin la începutul carierei literare de celebrul poet şi animator al noii estetici, Juan Ramón Jiménez. Astfel, primele sale eseuri teoretice pledau pentru căutarea frumuseţii pure, dar nu acea frumuseţe


îndepărtată


degrabă romantic, similară cu cea a noului său prieten, marele filosof şi scriitor, Miguel de Unamuno. Astfel, el apără acum nevoia de a conferi meditaţiei poetice greutatea vieţii şi a gândirii, fără să se lase furat doar de inefabilul muzicii expresiei poetice şi a jocurilor pure şi insolite ale cuvintelor. În acest fel, poezia sa nu face


de


împrejurările vieţii care se vieţuieşte, nici de preocupările societăţii spaniole de atunci, ci, mai ales, pentru o căutare constantă a semnificaţiilor profunde ale vieţii şi ale cuvintelor, semnificaţii pierdute din inerţie din partea primeia şi prin uzul comun şi mai ales pragmatic al limbii din partea contemporanilor, fără a face efortul de a le reda acestora din urmă forţa primară, esenţială. Astfel, dorea el să reprezinte plenar, prin intermediul cuvintelor, adevăratele însuşiri şi orizonturi de viaţă ale omului începutului secolului XX. Eseurile sale şi primele colecţii de


aforisme au apărut în revista Índice a lui Juan Ramón şi începând cu anul 1927, în Litoral a lui Emilio Prados şi Manuel Altolaguirre. În aceste scrieri, José Bergamín se bazează pe estetica modernistă de revelare a intensităţii gândirii poetice mai ales prin utili- zarea cu rafinament original a para- doxului semantic, care devenea astfel scânteia spirituală ce punea la lumina zilei adevăruri ascunse existenţei comune şi înflăcăra în acelaşi timp viaţa intelectuală a epocii. Analizând aceste creaţii, Diego


Martínez Torrón observă: „Frente a la digresión fenomenológica de sus ensayos, el aforismo y el verso bergaminianos


producen una


sensación de intensidad y sugerencia, en expresión colmada de transparencia”. Astfel, cu trecerea timpului, mai ales în poezie, José Bergamín se va îndepărta din ce în ce mai mult de estetica primului său maestru, Juan Ramón Jiménez, ajungând să deschidă împreună chiar o mare şi aprinsă polemică, unde Bergamín se declară partizan al unei estetici personale, de profundă semnificaţie umană, de caracter mai


abstracţie de valorile tradiţiei, atitudine împărtăşită şi de ceilalţi confraţi de generaţie, precum celebrii Pedro Salinas, poetul dragostei, cel care a reprezentat în poemele sale în manieră obsesivă, dar de o mare strălucire sentimentul omenesc cel mai profund şi cel mai complet, Jorge Guillén, cu a sa copleşitoare şi permanentă bucurie de a trăi, într-o lume a marilor întrebări şi sfâşieri


poeţi-profesori ai generaţiei sale, apă- ră viziunea culteranistă a maestrului revendicat de aceştia, Luis de Gón- gora, dar resping afectarea gongorină tipică epigonilor săi, mai ales, în poezie. De asemenea, în poezia sa, lui José


Bergamín îi place să gloseze fraze celebre luate din clasicii spanioli, ţesând propriile sale idei, într-o fericită continuitate a gândirii poetice. Astfel, întâlnim elemente esenţiale ale lui Don Juan Zorrilla sau ale versurilor poetului, azi aproape uitat, Augusto Ferrán y, mai ales din cele ale celui atât de drag inimii sale, Gustavo Adolfo Bécquer. În acest fel, prin opera marelui romantic, Béc- quer, întâlneşte în scoarţa literelor „la mano de nieve”, care va da titlul poe- mului Esperando la mano de nieve. José Bergamín caută sensul vieţii


dincolo de limitele cuvântului. Astfel, poezia sa pare mai degrabă fructul înţelepciunii, al reflecţiei personale asupra vieţii. Versurile sale încearcă să spună inefabilul romanticilor sau inefabilul marilor mistici. Dar dacă pentru poeţii baroci viaţa


______________________________ inutile în faţa destinului uman, Federico García Lorca şi influenţa milenară a artelor poeziei şi cântecului popular


andaluz,


neoromanticul neliniştit Luis Cernuda şi poetul social Dámaso Alonso, care, ca şi Bergamin, cu răscumpărarea valorilor tradiţionale în poezie, au luat distanţă de maestrul recunoscut al tuturor, Juan Ramón Jiménez. Dar în afară de afinităţile cu


viziunea poetică a lui Miguel de Unamuno, José Bergamín, dotat cu un profund spirit religios, se simte foarte aproape de poezia barocă tradiţională, mai ales de cea a lui Lope, poetul, dar şi de concepţia lui Calderon, autorul dramatic. Acolo se întâlnesc spiritul credinţei sale religioase şi viziunea metafizică a creaţiei cu spiritul marii poezii a secolului al XVII-lea spaniol. De la Calderón preia ideea ce va deveni obsedantă în creaţia sa poetică de mai târziu, aceea de „cristal de tiempo”, precum şi marea temă a legăturii indisolubile dintre realitate şi vis, tipică acelui secol de aur, dar nu numai a lui, ci înseşi poeziei în general. În excursurile sale teoretice care se adaugă celor ale celorlalţi


35


nu e altceva decât un vis trecător, pentru Bergamín chiar dacă este vis, este, de asemenea, adevăr autentic. Arta şi credinţa cu lumina sa, imaterială, distrug vraja întunecată a morţii. Motivul visului preluat din opera


lui Calderón a fost adâncit în manieră simbolică de lecturile din Antonio Machado şi Miguel de Unamuno. Trezirea sufletului din vis apare diferită de cea a poeţilor baroci în poemul 124 din volumul Velado desvelo: „por debajo del sueño de la vida no es el sueño de la muerte: / es despertar del alma que dormía”. Această deşteptare este viaţa însăşi în eternitatea sa, precum este viaţa din visul altui vis: „despertaba mi sueño en otro sueño / más claro todavía” (121). Versurile limpezi, eliberate de retorică îngăduie sensurile mai profunde, tocmai prin deja celebrele-i paradoxuri semantice. În volumul de inspiraţie becque-


riană Esperando la mano de nieve, poetul afirmă că lucrurile au o di- mensiune de adâncime dincolo de ce apare spontan din perspectiva visului. Veşnicia însăşi pare că se află în stare adormită: „una noche que vela su desvelo / la eternidad durmiente”. Metafora cheie „velado desvelo” a→ GEO CONSTANTINESCU


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88