A devenit un slogan al societăţii


româneşti actuale absenţa valorilor. În interval de o jumătate de oră, am surprins vorbindu-se pe două posturi TV, luate la nimereală, despre lipsa de valori, despre faptul că acest guvern, ca şi cel anterior, nu vrea valori. Mai oricine este tentat să ridice nivelul discuţiilor nu uită VALOAREA. Altfel prezenţa lui acolo nu ar avea valoare. Este preocupată societatea


românească actuală de valoare? Orice răspuns monosilabic ar fi fals. Dacă se discută, înseamnă că valoarea e în atenţie, preocupă. Răspuns: Da. Dar corolarul preocupărilor ar fi formarea, cultivarea, stimularea, promovarea valorilor. Răspuns: ?! Să afirmi că toţi cei care au un anumit statut social sînt nonvalori, nulităţi nu cred că ar fi drept (fie-mi permis să nu fac vreo referire la aprecierile reciproce ale comandanţilor de formaţiuni politice şi purtătorii lor de cuvînt!), ca să nu mai spun că n-ar fi tocmai măgulitor nici pentru noi, care i-am ajutat, într- un fel sau altul, să ajungă acolo. Să ne întoarcem, deci, la


preocupări. Este foarte adevărat că valoarea


conduce, prin ea însăşi, la subiectivism, din moment ce se raportează la stări subiective ale omului, legate de om, dar, ca rezultat al raţiunii practice, valoarea devine independentă de individ. Sînt aici două elemente de luat în seamă: acceptarea subiectivismului valorii (fiecare perioadă istorică are, cultivă sau pretinde a avea, a cultiva anumite valori); devenind independentă de individ, valoarea se obiectivează. Împăcarea subiectivismului cu


obiectivismul nu a fost şi nu e o preo- cupare majoră a tuturor oamenilor, care se consideră, de regulă, obiectivi în judecăţile formulate, respingînd suspiciunea de subiectivism, cînd, de fapt, fiecare e un univers subiectiv, construit pe valori interpretate şi arti- culate sistemului astfel încît acesta să devină coerent şi noncontradictoriu. Am fost privit cu suspiciune mai de fiecare dată la afirmaţia că, privindu- mă obiectiv, ştiu că sînt subiectiv şi astfel încerc să reduc amestecul subiectivului.


______________________________ Aţi găsit filozofie în afirmaţiile de mai sus? Nu e. Doar politicienii se folosesc de cuvîntul filozofie foarte des, fără vreo legătură cu ştiinţa înţelepciunii (cf. filozofia alcătuirii bugetului, despre care opoziţia afirmă că e lipsit de orice logică, sau filozofia sacrificării porcului). Să luăm două dintre valorile


sociale aşa de mult discutate mai în tot locul: LIBERTATE, DEMO- CRAŢIE. Le-am ales pe acestea, întrucît se apreciază că sînt valori fundamentale ale lumii actuale, deşi se pretindea că sînt cultivate şi cu trei-patru decenii în urmă. Homo faber interpretează libertatea ca posibilitatea de a acţiona după propria voinţă şi neglijează


accepţia


fundamentală a libertăţii: posibili- tatea de a se bucura de drepturile sale, care limitează libertatea fiecă- ruia la drepturile sale, obligîndu-l să limiteze libertatea proprie la hotarul unde încalcă libertatea (dreptul) altuia (altora). Aşa s-a ajuns ca libertatea să fie subminată de libertinism, comportament uşuratic, desfrînat, indecent, contribuind la compromi- terea ideii de libertate. Democraţia a fost asociată tot-


deauna libertăţii, ca una dintre for- mele de manifestare a libertăţii, defi- nindu-se ca forma de guvernare baza- tă pe participarea maselor la condu- cere, dar şi ca sistem de exercitare a voinţei grupurilor profesionale şi so- ciale. Participarea maselor la condu- cere prin vot este mai puţin luată în seamă de mase largi de votanţi (explicaţiile sînt multiple!), iar sensul cuvîntului s-a restrîns la dreptul unui grup profesional, social etc. de a-şi impune voinţa în defavoarea altor


39


grupuri (dreptul unui grup de enoriaşi de a interzice accesul în biserică pentru alt grup de aceeaşi credinţă din acelaşi sat este dreptul forţei, fără vreo legătură cu forţa, valoarea drepturilor reclamate). Libertate şi democraţie, două


valori fundamentale pe care le-au adus, unii cu ştiinţă, cei mai mulţi fără, în derizoriu. Dar nu sînt singurele valori în această situaţie. Ţara, confundată, nu numai din rea- credinţă, cu conducerea statului, a ajuns de ocara oricui vrea să-şi reclame drepturile pe care le are asupra statului (demonstraţiile foştilor revoluţionari după suspendarea unor stipendii aduc aminte de răsplata jertfei patriotice!). A trecut de mult timpul lui Bună ţară – rea tocmeală, care proba o altă înţelegere! Patriotismul! Vorbe de clacă, cu


trimitere în direcţii opuse: atitudine de responsabilitatea, de… bla-bla- bla… faţă de patrie şi bobor, ştiţi dumneavoastră de cine promovată, monedă calpă, de ieri şi de azi; regretul amarnic de a aparţine unui popor incapabil să înţeleagă frumuseţea de ieri şi de astăzi a acestei sfinte ţări, pe care o pot înţelege doar cei cu tenul subţire, care s-au adăpat de la fîntîna spiritualităţii apusene şi cărora contactul cu Ro- mânia, asociată aproape obligatoriu cu epitetul mioritică, cu comporta- mente ce probează proasta educaţie a românilor fără acces la educaţie le provoacă repulsii fizice, invitîndu-i să părăsească terenul cît mai repede, adăugînd încă un regret: că acest mi- rific teritoriu este ocupat de asemenea popor. Restul? Păi nu circulă de mul- tă vreme zicala cine-i harnic şi mun- ceşte ori e prost, ori nu gîndeşte?! Dădurăm peste altă valoare,


munca. Cea care, zice-se, l-a făcut pe om OM. Multe manuale puneau în- treg conţinutul sub semnul dictonului latin labor omnia vincit improbus („munca stăruitoare învinge toate relele“), cultivînd ideea că munca asigură bunăstare individului şi pros- peritate ţării. Dar cine mai poate fi de acord cu H. Bergson că prin munca noastră scoatem mult din puţin, ceva din nimic şi adăugăm neîncetat la ceea ce era bogăţie în lume, cînd cultul muncii a fost decapitat şi înlocuit de condamnabila dependenţă de muncă?! → GHEORGHE MOLDOVEANU


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88