în mintea tânărului Rebreanu încât i-a intimidat pana!(2)


* Pun sub această siglă următoarele


proze (le enumăr în ordinea crono- logică a publicării în revistă): Glasul inimii, Ofilire, Cântecul iubirii şi inedita Hruba. Ele au fost gândite şi scrise acasă, în intervalul februarie 1908 (demisia din armata chezaro- crăiască) şi vara lui 1909 (când reu- şeşte să treacă în ŢARĂ). Cronologic şi stilistic formează o unitate, „zes- trea de acasă”. Prin raportare la ceea ce urmează, prozele debutului revuis- tic sunt importante în interiorul epicii scurte prin aceea că arată cât de repe- de şi de „tranşant” (Ion Vlad) s-a des- părţit Liviu Rebreanu de Olly Oli- ver, pseudonim pentru Oliver Re- brean (maghiarizarea numelui româ- nesc, Liviu Rebreanu), cel care a produs texte în limba maghiară pe vremea când era ofiţer în armata Imperiului. „Matricea stilistică” l-a adus pe calea cea firească, iar „zestrea de acasă”, întâlnirea cu scriitorii din ţară şi primele proze publicate aici au dus la conştientizarea şi confirmarea necesităţii şi normalităţii despărţirii care a avut loc.


* Glasul inimii este prima proză


tipărită. Vede lumina tiparului în „Luceafărul” sibian, nr. 21 din noiembrie, 1908 sub titlul Codrea. În diferite reeditări, poartă titlurile Lacrima, Dezertorul. Titlul Glasul inimii rămâne definitiv începând cu volumul Răfuiala (1919). Fără drept de apel, schiţa este


mediocră. Fiind scrisă într-o tonalitate sentimentală, total lipsită de elemen- tul epic. Personajul, Codrea, este un caz de fixaţie, dar care n-a întâlnit condeiul potrivit. Curând, Rebreanu va găsi resursele necesare pentru o astfel de temă.(1) Bătrânul Codrea trăieşte în amin-


tirea „păţaniilor năzdrăvane” din vre- mea cătăniei în armata Împăratului. Codrea are şapte feciori „ca şapte feţi- frumoşi” şi „toţi şapte l-au făcut de ruşine, toţi şapte au fugit de la oaste”. Tocmai de aceea este tare amărât bătrânul. Există o mare discrepanţă între


descrierea animistă a naturii şi „fră- mântările bătrânului”. Tot nerealizată psihologic rămâne lupta dintre inima de ostaş imperial şi inima de tată. Dezertor, Ionică, feciorul cel mic,


Ofilire – „Luceafărul”, nr. 24,


decembrie, 1908. Subiectul nuvelei (fata săracă înşelată în iubire) la momentul respectiv este total epuizat din varii motive. Tânărul Rebreanu nu poate depăşi situaţia. Saveta este înşelată în dragostea


______________________________ în urma mustrărilor tatălui pleacă de acasă. Se întoarce în cazarmă sau nu? Textul nu e prea clar. Dimineaţa, când află vestea, pe bătrân îl podideşte plânsul. Finalul anulează orice urmă de dramatism din confruntarea dintre „glasul cătanei” imperiale şi „glasul părintelui”. Cu toată mediocritatea lui artis-


tică, totuşi textul ascunde printre rân- duri câteva elemente care merită men- ţionate. În primul rând, motivul fixa- ţiei (viitoarea obsesie) şi tema deze- rtării. În al doilea rând, adierea printre rânduri a „glasului pământului”. El a determinat dezertarea feciorilor lui Codrea. Personajul narator mărturi- seşte: „C-atunci aşa era lumea. Te prindea la oaste, te ducea prin câte şi mai câte ţări străine, ş-acolo te ţinea cu zecile de ani. Plecai tânăr de-acasă, fără urmă de mustăcioară pe sub nas, şi te întorceai bătrân, bărbos şi toro- pit, de abia-abia te mai cunoştea cine- va în sat…”. În asemenea condiţii, serviciul militar în armata imperiului însemna înstrăinarea de pământ sau altfel spus deznaţionalizare. Fugit a- casă, Ionică mărturiseşte: „– Mi-era dor de casă… Că acolo-s numai stră- ini şi străinii sunt răi şi nu le pasă de durerea ta, şi te asupresc, şi te batjo- coresc şi…”. Feciorii bătrânului Co- drea „au fost harnici, agonisitori”; „s-au aşezat bine […] şi-au găsit neveste şi frumoase şi lăptoase”. Cu alte cuvinte, feciorii sunt gospodari, au ascultat de „glasul pământului”. Prototipul lui Codrea şi al lui Constan (Cântecul iubirii) e Samoilă, bunicul patern. Amintirea personalităţii buni- cului se pare că era atât de puternică


26


ei, pe cât de sinceră, pe atât de naivă, de feciorul popii. Când se convinge că „iubitul” se însoară cu alta, fata nu mai rezistă „durerii înăbuşită” şi se aruncă în iaz. Saveta e o nubilă care trăieşte pentru întâia oară primii fiori ai erosului. Trezirea instinctului erotic este provocată de tânărul „domn” care vorbeşte mult şi plăcut: „şi avea boierul un glas moale, moale ca mătasea, care te mângâia şi-ţi încălzea inima. Şi avea nişte ochi, mari, negri, cu sclipiri ademenitoare, şi pe obrazul stâng într-u drept cu mustăcioara de- abia mijită un semn.” Uşor se poate recunoaşte imaginea zburătorului. Iazul care închide calea apei


neobosite anunţă o imagine gândită să anunţe o dramă. Din păcate, acest dra- matism anunţat şi rigoarea construc- ţiei imaginii sunt diluate prin lungirea textului, oricum sărac epic, în intenţia analizei „durerii înăbuşite” a eroinei. „Ruptura” din text este marcată de vorbele mamei, care îşi vede fata abătută şi plânsă: „– Ce-i cu tine, fa- to? Ce te tot boceşti, parcă te-ar fi părăsit mirele?…” Drama Savetei nu e atât părăsirea


ei de către cel pe care îl iubeşte, cât faptul că a păcătuit: „Te-a bătut Dum- nezeu, neruşinato, fiindcă ai păcătu- it”, aude naratorul mustrarea de conş- tiinţă a eroinei. Există în text in nuce conflictul dintre instinctul erotic (ins- tinctul vital) şi conştiinţa morală, co- lorată religios. O temă prea tare pentru o simplă povestire. Opoziţia dintre mustrarea de conştiinţă şi retrăirea poveştii de iubire nu are efectul scontat, devine artificioasă, deoarece trecerea de la o stare la alta este prea precipitată. Naraţiunea, cu dramatismul anulat, devine discursivă şi nu mai aparţine epicului, ci… nara- torului. Realizarea corelaţiei dintre frământările fetei şi natură (elemen- tul acvatic), puterea de predicţie şi de- scrierea sinuciderii nu reuşesc să salte povestirea peste pragul modestiei. În ceea ce priveşte tehnica narativă ar mai fi de menţionat că Ofilire→ IONEL POPA


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88