volumului anterior se reia ca motiv central al acestui volum, precum şi ca o obsesie a poetului din poezia ulterioară. În ardoarea fiinţei sale întru


înveşnicire, poetul descoperă că „la oscuridad de la noche es transparencia del alma”. Visul de veşnicie este dezvăluit de elementele naturii care înconjoară pe omul încoronat cu visul vieţii: „¿Entiendes cuando escuchas lo que te dice el viento, / lo que te dice el río, / lo que tedice el mar?” (183). Precum în poezia lui Unamuno y Antonio Machado veşnicia apare întrupată în peisajul Castiliei: „...en el paisaje manchego / se pierde toda la tierra / y se gana todo el cielo”. Natura Spaniei, cea mai generoasă creaţie a lui Dumnezeu, este semnul propriei înveşniciri a omului căruia i-a fost dăruită. Aici se bucură omul de cele câteva clipe ale acestei imensităţi, de comunicarea cu Dumnezeu. Iubirea divină coboară spre acel binecuvântat pământ. Omul, din visul vieţii sale, îi răspunde cu înveşnicirea lui: iubirea. Această valoare tipică a omului şi a


lui Dumnezeu îşi joacă propriul rol în întâlnirea acestuia cu eternitatea: „Cierra tú mis ojos / cuando yo me muera / para que en mis párpados / todavía siente / la caricia viva / que en tu mano tiembla” (193). Dincolo de moarte vor supravieţui în împrejurul său sentimentele fericirii deşteptate mai de demult de comunicarea cu fiinţa iubită. În versurile care exprimă angoasa


care cuprinde sufletul eului poetic dincolo de pragul cufundării în neant: „¿qué despertar del sueño de la vida / es el que nos aguarda?” José Bergamín se întâlneşte cu atât de cunoscuta reflecţie a lui Cervantes: „en todo hay cierta, inevitable muerte”. Deci moartea face parte din viaţă, e însăşi conştiinţa trecerii ei fugitive, a limitărilor ei implacabile. Dar nu doar tristeţe, resemnare, ci şi căutarea celuilalt, în primul rând a fiinţei iubite, cu care, prin dragoste, se depăşeşte Marele Prag tocmai prin viaţa fructului ei, fiul, care e con- tinuare a fiinţei lor, cu toate că nu-l mai reprezintă nici pe unul nici pe celălalt. Moartea este, de asemenea, faptul


de a adormi din nou fără să încetezi să visezi, deci a trăirii visului care „es el vivir”. Aici Bergamín se întâlneşte cu celebrul scriitor prerenascentist


Jorge Manrique, autorul celei mai bune elegii spaniole a tuturor timpurilor, Coplas por la muerte de su padre. Scrie el în poemul 175: „A la mar que es el morir, / van los ojos a parar; / para volverse a dormir / y no dejar de soñar”. Deci, pentru poetul contemporan, moartea devine prelungirea vieţii printr-un somn şi un vis continuat. Evocarea memoriei timpului trecut


îi îngăduie o amplă reflecţie asupra trecerii sale: „Los ecos y las sombras de mi vida / despojos de su sueño, / se pierden en la oscura lejanía / invisible del tiempo”. Ceea ce rămâne în memoria omului după trecerea a ceea ce a fost trăire e trezit de nostalgie, deşi aceasta nu mai este viaţa însăşi, ci ecourile ei şi umbrele. Dar aceste simple urme îi îngăduie reconstituirea a ceea ce a fost şi nu mai este. Limitările sensurilor cuvântului


deschis misterul tăcerilor: „último verso que no dirá nunca / mi voz, ni tendrá eco / más allá del misterio tembloroso / de su sliencio”. Poemul însuşi nu este decât ecoul a ceea ce a fost trăit, dar care nu va putea păstra toată bogăţia acestora. Ele rămân mai degrabă în misterul care le înconjoară. Chiar dacă este o speranţă în


lumina visului pe care-l purtăm în visul acestei vieţi, propria sa moarte, moartea iubitei şi a lucrurilor care îl înconjoară îl duc spre disperare: „Toda tú fuiste del viento: / como la llama en su lumbre; como la nube en el cielo” (166). Dacă fiinţa care i-a deşteptat


dragostea i-a fost furată odată cu plecarea spre neant, în suferinţa sa continuă iubirea ca „la llama en su lumbre”. Sau, precum în poemul 359 din volumul Canto robado: „Si te escucho te vuelves eco. / Si te toco te vuelves aire. / Humo y ceniza si te sueño”. Această viziune a finalului vieţii se apropie de celebrul vers al lui Quevedo: „polvo serán, mas polvo enamorado”. Totul ce aparţine veşniciei emoţiilor sale vor supravieţui prin eternitatea Marelui Tot. La fel cum va fi existenţa iubitei prelungită în visul poetului este un pas spre eternitatea visată de amândoi. Încetarea visului devine o cădere


într-un alt vis, deci viaţa gândită de Bergamín pentru a ajunge la cealaltă realitate transcendentă. Unicul adevăr este poezia şi dragostea ce rezultă din


36


______________________________ faptul că cei doi au împărţit împreună acelaşi vis. Mărturie generoasă a trăirilor


eterne, poezia lui José Bergamín nu caută inefabilul muzicii sferelor precum cea a confraţilor avangardişti, ci se hrăneşte cu religiozitate din tradiţia poeziei spaniole, unde poetul plonjează pentru a găsi cuvintele adevărate care rămân, nu cele care plutesc şi se pierd prin aer. Convingerea lui este că doar poezia păstrează ceea ce este veşnic din viaţa trecătoare a omului, ceea ce a rămas din continua sa dragoste pentru fiinţa iubită, pentru natură, pentru lucrurile care l-au înconjurat şi pentru Dumnezeu. Poezia sa originală, chiar dacă închegată în această formă mai târziu în timp faţă de cea a generaţiei sale şi-a configurat particularităţile sale nu prin insolitul expresiei pure, ci prin adânci reflecţii asupra valorilor esenţiale ale omului, în nevoia lui copleşitoare şi permanentă de înveşnicire. _________ Bibliografía: José Bergamín, Antología poética,


edición, introducción y notas de Diego Martínez Torrón, Editorial Castalia S. A. Madrid, 1997. Pedro Aullón de Haro, La poesía


en el siglo XX (Hasta 1939Taurus, Alfaguara S:A:, Madrid, 1989. Santos Sanz Villanueva, Historia


de la Literatura española, 6/2 Literatura actual, Editorial Ariel S. A. Barcelona, 1994. Torrente Ballester Gonzalo,


Literatura española contemporánea, vol. I, Estudio critic


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88