precum Faulkner, Balzac, Tolstoi, Shakespeare, Stendhal, Melville, Sadoveanu, Dickens, Ibsen, Joyce, Proust, Musil, Kafka, Gide, Camus, Cervantes, Rabelais, Zola, Anatole France, Flaubert, Hugo, Italo Svevo, Slavici, Turgheniev, Gogol, Sartre, Soljeniţîn, H.P. Bengescu, G. Călinescu, Saul Below, Malcolm Lowry, Strindberg, Pasternack, Cehov ş.a., i-au determinat con- substanţial aura sapienţială şi inefabilul dubitativ al reflecţiilor. Spiritul antidogmatic predist,


născut din groaza lăuntrică de abisul dezumanizării (cultivat diabolic în „era ticăloşilor” şi continuat mefistofelic, în prezent), dar şi din voinţa secretă a lui Marin Preda de a se elibera de bovarism, donquijotism şi alte -isme ce colorează proteic autoportretul în palimpsest (acel „el însuşi”) nuanţat în cele peste 2200 de reflecţii în care iubitorii de sapienţialitate (re)concep metafizica (mai precis semiotica) scriitorului trăitor în comunism, născut cu o voinţă schopenhaueriană, bine mascată de o „absenţă”/somnolenţă caracteristică artistului cu vocaţia delimitării, cu o „privire albită”, pătrunsă de respectul absolut faţă de adevăr şi străbătută de premoniţia unui rău fatal, de ideea că „era ticăloşilor” s-a instalat definitiv în România. De aici, probabil, filosofia evadării în intemporalul din noi, spiritul polemic acuzator, neliniştea metafizică, gnoza atipică, voinţa de a se desprinde de sub tirania înaintaşilor, pe care în mod paradoxal îi diviniza, predispoziţia de a colporta interludii anecdotice semnificative, de a se lupta labişian, cu inerţia, de a vedea kafkian, în viaţă, absurdul, şi de a se construi, după modelul Meşterului Manole, pe sine. Nu a încetat niciodată să observe,


cu luciditate şi consternare, căderea în bestialitate a „omului, nou”, cameleonismul „spiritului primar agresiv” al „bezmeticului” ce vrea/doreşte puterea cu orice preţ şi cultivă în relaţiile dintre oameni, resentimentul, ura, teroarea. În autoportretul proteic al însinguratului care a scris cu egală încrâncenare moromeţiană, Viaţa ca o pradă, Moromeţii vol. I-II, Delirul, Marele singuratic


Reflecţiile autorului lui Victor Petrini, selectate cu o voinţă de invidiat de Marin Iancu, reiterează şi


43


nuanţează ideea că adevăraţii duşmani ai celor ce scriu „se cheamă incultura, lipsa de talent sau de scrupul, improbitate, servilism, lene, oportunism, invidii, demagogie şi cele de aceeaşi tagmă”. Excesiva gentileţe faţă de idei,


altruismul, efortul de a se autodepăşi, iubirea nemăsurată faţă de tatăl său, credinţa „că nu totul s-a dus dracului”, instinctul maiorescian al eternităţii valorilor, mitul iubirii nedespărţit de valorile spiritului i-au creat fondul de mare linişte interioară, convingerea că „nu există niciun titlu mai presus de acela de scriitor”, certitudinea că în datele ei fundamentale literatura nu poate fi schimbată de niciun regim politic, asumarea condiţiei de contestat (l’idiot de la famille) şi a stării, paradoxal plutitoare, de beţie existenţială/sartreiană, ce-i unicizează figura interioară, toate şi fiecare îl determină pe cititor să-l caute pe Marin Preda, nu în datele biografice, ci „după legile romanului”, în gândirea poetică, filosofică, politică, religioasă, istorică etc. Plăcerea estetică de a medita,


simplitatea francă, inteligenţa lucidă şi şarmantă, îndoiala metodică, ironia caragialiană, convingerea emines- ciană că „ toate-s vechi şi nouă toate” întregesc autoportretul în palimpsest al scriitorului de tip tolstoian, pentru care „lumea n-ar fi atât de greu de suportat, dacă n-ar fi împănată cu ______________________________


proşti”. Reflecţiile, selectate cu spirit de


sacrificiu, plăcere estetică/filosofică şi voinţă sisifică de profesorul de elită Marin Iancu, configurează poliedric şi polisemantic semiotica unui scriitor de referinţă al literaturii europene ce a trăit în comunism (sunt convins de acest lucru), pentru care „conştiinţa pură, ultima esenţă a universului, nu e dublă şi nu se scindează” nici măcar atunci când se află într-o situaţie limită. A-i revela, atât cât se poate revela


prin cuvânt, daimonul, sapienţia- litatea, caracterul, geniul artistic, omul interior inconfundabil şi inimitabil, zădărnicia luptei cu sfânta prostie etc., pe scurt, portretul proteic în palimpsest al lui Marin Preda este un act de cultură necesar într-un prezent contaminat de abjecţie, absurditate, agresivitate şi în care compromisul cu ideile este la ordinea zilei. Ceea ce reuşeşte adiacent Marin


Iancu să impună prin volumul Marin Preda, el însuşi, Editura Nico, 2013, cuprinde cunoscuta maximă a lui P.Ch. Laclos: „Omul nu e perfect nici într-un fel, nici într-altul, nici în rău, nici în bine. Ticălosul are virtuţile lui, după cum omul cinstit are slăbiciunile sale.” Poate în această oglindă ar trebui să ne privim mai cu atenţie… Oricum învăţăm de la Marin Preda


că înţelepciunea este o stare de război. Ca să trăieşti înţelept ai întotdeauna de dus o luptă cu tine însuţi. Apoi, cu lumea. Autorul trilogiei Cel mai iubit


dintre pământeni se întâlneşte în definiţia omului, cu M. de Unamuno, ce era convins că scoatem din noi înşine, la fel de bine, pe tiran şi pe sclav, pe criminal şi pe sfânt, pe Cain şi pe Abel. În fond, nu aceasta este libertatea? Trăim etern drama opţiunii.


Alternativele creează labirintul. Firul Ariadnei nu-l poate avea decât Teseu. Aceasta pare să nu fi înţeles Marin Preda… Cât despre Marin Iancu… El


identifică Opera lui Preda cu Ariadna, de care s-a îndrăgostit necondiţionat, spre deosebire de Teseu. Probabil cu această nouă carte


etc., configurat de


luminează pentru Cititorul de elită Firul Ariadnei din labirintul scriiturii prediste.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88