Nu după dimensiunea pendulului


este cântărită clipa, ci puterea jertfelnică de a te dezlipi de povara acestei măsuri şi de a făptui nemăsurat, fără gândul la rest şi bacşiş, face timpul să conteze la ceasul cel din urmă. Orologiul îşi varsă secundele din


visterie şi pe valurile oceanului fiecare om purtat de o plută, în chirie divină, în marele periplu, unduieşte după adevăr şi jinduieşte după libertate, după mântuire. Dar ţinuta fiecăruia este diferită. Ovidiu Vasilescu a trebuit să coboare în lumea tenebrelor ca să urce apoi „spre zarişte de stele”1. A trebuit să colinde minele cele nesfârşite ale beciurilor comuniste. Cartea „Strigoii roşii” urmăreşte


coborârea în infern, ororile regimului totalitar, care a supus fiinţa umană la tortură, fizică şi psihică, morală; pentru a dăltui „omul nou” l-au supus la chinuri inimaginabile sluţind darul domnesc. Dar autorul dovedeşte că, indiferent de vremuri, călăul niciodată nu iese victorios, decât în aparenţă. Naraţiunea este densă, curgă-


toare, induce senzaţia de prezenţă – un fior rece se preumblă pe şira spinării şi în spatele tău uşa celulei se izbeşte brusc cu un sunet metalic afund. Încercarea de ruinare a omului de către călăi este sortită eşecului. Calvarul durerii se arcuieşte în om, dar el reuşeşte să îl translateze, fiindcă trebuie să reziste, să fie martor pentru viitorime, parafra- zându-l pe Cornel Nistea. Întregul act jertfelnic este o mărturie a forţei de caracter, a ţinutei aristocratice adevărate. Naraţiunea este fragmentată de


cugetările scriitorului, privind diferite perioade şi momente ale detenţiei sau ale situaţiei politice. Aceste frag- mente – respiraţii abisale – sunt scrise cu italice şi sunt reflecţii profunde asupra diferitelor momente ale coşmarului unei naţiuni: „Partidul Comunist, marele criminal, care ordona prin Ministerul de Interne, toate aceste atrocităţi, nu a fost tras


1 Dante Alighieri, Divina Comedie, Infernul, Editura Christiana, Bucureşti, 2006, pag. 401.


a nu fi cea mai fericită idee. Au fost totuşi câţiva „pretenţioşi” scriitori cărora nu s-a putut să le scape oca- zia. [...] Experiment unic în sistemul concentraţionar comunist, dramatis- mul lui atinge abisuri dincolo de ori- ce imaginaţie, când prieten pe prieten şi frate pe frate se schingiuiau, se mu- tilau, când tineri şi adolescenţi mu- reau zdrobiţi de călăii Ministerului de Interne, deţinuţi şi ei, dar care se închinaseră pactului cu diavolul roşu, nu a mişcat totuşi nicio conştiinţă occidentală.” Lumea s-a reîntors la primitivism, iar dimensiunea ei cea mai evidentă era bestialitatea.2 Merită călăul iertarea? Cum


______________________________ la răspundere nici azi, pentru acele crime împotriva umanităţii.” De câtă luciditate şi tărie morală e nevoie pentru a supravieţui, „numai în mişcare reuşeai să gândeşti dincolo de perimetrul acela absurd. Acel du- te-vino, în spaţii chiar foarte restrânse, te scotea din perimetrul concentraţionar, din lumea aceea bolnavă şi fantastică, sub care se năruiau zilnic oameni şi conştiinţe, care altădată păreau de nezdruncinat.” Omul, scris cu O mare, nobil, stă faţă în faţă cu omul, scris cu o mic, degradat; ochi în ochi hăituit şi hăituitor. Ceea ce nu s-a schimbat nici astăzi, doar că manipularea nu se mai face prin teroare, prin teamă, ci prin confort, prin supraaglomerare cu produse, mai ales alimentare (opusul înfometării, cealaltă extremă, la fel de eficace), prin mass-media, o nouă uniformizare prin îndobitocire


– sistemul


educaţional a fost subminat, s-a trecut la mârlănizarea naţiunii. Autorul se destăinuie, învelit însă


în modestie. Şi acum tot cu nobleţe (în aparenta libertate de azi). Vorbind despre lotul de la Piteşti, rămâne doar în umbra cuvintelor. Despre acestea au dreptul moral de a scrie doar cei care au trecut prin acea cruntă experienţă de dezumanizare: „Tragica existenţă a tuturor celor care au trecut pe acolo, prin „reeducarea” de la Piteşti, victime şi călăi de circumstanţă, trebuie mărturisită numai de ei; martori din afară nu pot descrie trăirile lor. Se cuvine doar să ne rugăm pentru ei toţi! A scrie despre acea mare dramă fără să fi luat parte la ea, mi se pare


50


poate fi reabilitat omul-bestie? Cine îşi asumă crimele abominabile ale comunismului? Câteva întrebări puse pe talgere... Experienţa personală a scriito-


rului din penitenciarele Securităţii, în condiţii inumane, sub teroare şi frică, în chinuri perpetue, supus unor maniaci în ale torturii, artişti ai Mamonei, răzbate ca un ecou dintre rândurile cărţii şi stă mărturie perioadei când libertatea era apanajul exclusiv al unor scursuri ale societăţii. Detaliile oferite despre sistemul concentraţional vorbesc despre ticăloşia omului-animal, mânat de subinstinct. Iar aceşti călăi care maltratau oameni ajungeau acasă, iar seara îşi sărutau soţia şi copii, poate cu aceeaşi dezinvoltură: „Adevăraţii vinovaţi, tovarăşii angajaţi ai Minis- terului de Interne, monştri lombro- zieni, mergeau seara acasă. Cu aceleaşi mâini murdare de sânge, îşi mângâiau nevestele şi progeniturile. Ei erau statul, legea, marea crimă naţională însemna împlinirea datoriei de către acefali faţă de partidul unic!” Ce cumplită întunecare a minţii! Dar care a funcţionat zeci de ani (prin consimţământul străinătăţii) cu precizia unui ceas elveţian. Timpul are cu totul alte


coordonate în izolare. Parcă stă pe loc sau curge nebănuit. Doar câte un petec de cer mai amintea de realitatea unei curgeri cronologice a unui timp fizic: „În noaptea aceea, Cerul era atât de albastru şi atât de jos, încât aveam nebunia să cred că eram la cules de stele.”→ LÖRINCZI FRANCISC-MIHAI


2 Cornel Nistea, Ritualul Bestiei,


Amintiri din şezlongul albastru, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2008, pag. 73.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88