„Taina existenţei umane constă nu


în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti”, Dostoievski, Fraţii Karamazov… „Omul nu este un cerc cu un singur centru; este o elipsă cu două focare. Faptele sunt unul, ideile celălalt”, Victor Hugo, Mizerabilii… „Fericirea e starea fiinţei raţionale


în lume, căreia, în întregul existenţei ei, totul îi merge după dorinţă şi voinţă, şi se bazează pe acordul naturii cu întregul ei scop, precum şi cu principiul esenţial de determinare al voinţei ei”, Imm. Kant, Critica raţiunii practice… Idee ce creează imagini, inspiră pe cei chemaţi de literatură, de filozofie. După citatele de mai sus, ne aflăm


în imposibilitatea de a şti, a alege în ce constă taina existenţei noastre. Dacă am adăuga şi alte cugetări, ne-am afla în aceeaşi situaţie, am observa că taina nu- şi găseşte dezlegarea, poate ne-am de- cide să ne oprim la o lungă împletire de miracole ce ar trimite unele la altele, fiecare în parte făcând obiectul măsurii noastre mijlocii… Filosofia şi literatura îşi încrucişează şi alătură potenţele, pentru ca adăugând metodei filosofice de o anumită rigoare experienţele, în- cântarea limbajului artistic, intuiţiile ve- nite din ambele părţi să pătrundă, pe cât posibil, în reflectarea legăturilor umane. Filosofia având drept suport cuceririle ştiinţei, tehnicii, a participării la proiec- tul său a tuturor celorlalte forme ale spiritului, din perspectiva formării ima- ginii generale despre lume şi viaţă, des- pre existenţă. Literatura ocupă un loc de prim rang în descoperirea raporturilor sufletului uman în manifestările lui atât de diferite, atât de neaşteptate şi înaintează greu pe drumul spinos al cunoaşterii, chiar şi prin adiţionările conjugate ale raţiunii şi sufletului. Ne pare potrivită ironia pe care a


făcut-o Voltaire cu privire la pretenţia unora de a cunoaşte totul. Filosoful constata: „Un om de spirit şi de bun- simţ remarca odată despre un doctor plin de gravitate omul acesta trebuie să fie un mare ignorant, căci răspunde la toate întrebările care i se pun”, Vol- taire. Există în fiinţa noastră o nevoie comună filosofiei şi literaturii; o vedere a lumii sub formă de poveste în diferite trepte, fiindcă la orice vârstă, omul este fiinţa care se hrăneşte cu poveşti. „De aceea avuţia naraţiunilor pe care au strâns-o oamenii pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în vorbă, fie în scris a depăşit celelalte avuţii omeneşti”, Rabidranath Tagore. În po-


veşti, nuvele, romane se ştie că faptele sunt mai mult ori mai puţin acoperite de realităţi, închipuiri, o anumită ordine a lumii. Limbajul accesibil, un limbaj adus la exigenţele artistice îi dă cunoaş- terii viaţă, îi mai adaugă şi o concepţie despre viaţă, adică nişte păreri aduse prin înlănţuire la rigoare, la unitate ce de multe ori ajunge să depăşească pra- gul filosofiei populare. (totuşi gândirea rezultată trebuie percepută după prove- nienţa ei, nu se poate compara decât cu mare greutate, cu multe omisiuni, cu gândirea ştiinţifică, aceasta din urmă apelând în permanenţă la observaţii dirijate, experimente, metode, după caz, cum ar fi axiomatizarea, formalizarea, modelarea şi mai ales la verificări). Şi totuşi artele au locuri potrivite,


de neînlocuit pentru înţelegerea omului, cu toată alăturarea punctelor albe. De cealaltă parte, dintre scriitori, artişti este regretabil că mulţi se declară împotriva oricărei filosofii, acestea ca toate teo- riile ar întina puritatea creaţiei literar- artistice. Or creaţiile nu pot fi decât despre viaţă, în mod necesar şi despre imaginea pe care o avem despre noi, cu rolurile lor întrepătrunse. Literatura, arta, filosofia, oricum ar face-o, trebuie să reflecte viaţa. Gândirea artistică se poate compara, între anumite limite, cu gândirea metafizică. O lume în contururi şi substanţă,


cu multe linii întrerupte, cu mari dife- renţe, fiind vorba de genurile literar- artistice, timpuri, evenimente, de ori- zonturile realiste, de subiectivismul ce însoţeşte construcţiile artistice, de mis- tere stă mereu în aşteptarea receptorilor construcţiilor artistice. O notă aparte găseşte Lucian Blaga literaturii aforis- tice. El remarca: „Literatura aforistică este sarea gândirii.” Recunoaştem că acest teren este drag multor filosofi, dă strălucire deopotrivă filosofiei şi litera- turii, propune imaginea instantaneului ceea ce, bineînţeles, uneori înseamnă profunzime, alteori nu înseamnă decât reluare, o sintagmă la îndemână. Şi filosofii, filosofiile se pot clasa


pe multe trepte, după proba cunoaşterii realităţii… a imaginii despre lume şi viaţă. Dacă Roland Barthes menţiona că: „Literatura e întrebare fără răspuns”, se poate constata că unele filosofii dau răspunsuri definitive, numai că acestea, eufemistic arătând, ar trebui considerate nişte ipoteze şi nimic mai mult. Sensul vieţii, legătura omului cu universul, infinitul, toate întrebările puse în faţa neînţeleselor lumii nu primesc, nu vor primi niciodată răspunsuri care să nu deschidă alte puncte de vedere, alte interpretări… unele la fel de plauzibile. Scriitorii, la rându-le nu pot nesocoti


34


întrebările de căpătâi ale vieţii, ale drumului omului în lume fiindcă lectorii simt că le ignoră aşteptările. Dante Alighieri spune cum se în-


tâlnesc oamenii în sfera idealurilor. „Scrutaţi-vă menirile fiinţei: nu-s oame- nii făcuţi să fie fiare, ci pelerini ai bine- lui şi-ai minţii”. Destinul de a te fi năs- cut pentru a face binele e adesea atribuit omului de către literatură şi filozofie (cât se adevereşte din această credinţă e destinat interpretărilor…). E posibilă o cercetare dacă prin consistenţa logică a argumentelor filosofice privind destinul omului în a face binele, aceste demons- traţii pot egala ori întrece forţa poetică a mesajului lui Dante Alighieri? Mai mult se poate constata că filosofia, literatura, arta îşi arată complementaritatea şi că s-au născut ca spicele dintr-un snop. Marele Dante Alighieri îşi închi-


puie pentru noi ordinea de pe tărâmul celălalt, în care, după cum se ştie, oa- menii ajung mai degrabă de cum îşi pot închipui: „Cel mai întunecat loc din iad este rezervat pentru cei ce-şi menţin neutralitatea în timpul crizelor morale”. Dacă aceste splendide cuvinte au influ- enţat personalităţile să renunţe la neu- tralitatea lor, şi-au dovedit şi valoarea practică, utilitară, oricât de puţin au făcut-o trebuie să ne înclinăm. Ele, în orice caz, influenţează gândirea, filoso- fiile vieţii sociale, pun o piedică insen- sibilităţii, n-au fost scrise în zadar. Cu- intele marelui scriitor exprimă senti- mente şi cunoaştere, reflectare literar- filosofică. Goethe ştie că „Atoateştiutor nu


sunt, dar multe ştiu”. Pornind de la acest adevăr ce-şi pune amprenta pe orizontul oricărui pământean, dacă va fi uitat, se vor îngriji alţii de felul cum să se poarte, înţeleagă relativitatea cunoaş- terii. Dacă şi când vor uita de orice limite ale măsurilor cunoscutului, con- fraţii, urmaşii le vor aminti şi dacă nu se încadrează cu genul, cu verosimilul, digerabilul. Creatorii diferitelor genuri preiau


tot ce cred că pot stăpâni, că poate face parte din opera lor. DANIEL MUREŞAN


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88