Crăcăoani 2000, Neamţ, pe un


drum plin de gropi şi praf şi câini obosiţi. O femeie face semn să o iau în


Făgăraş 1992, Fereastra Mare,


cabana plină cu de toate la Sâmbăta de Sus. Vin şi pleacă turişti, care mai de care mai coloraţi, mai veseli ori mai obosiţi, tineri şi exuberanţi, unii gălăgioşi, alţii tăcuţi şi obosiţi, fiecare cu gândul şi cu soarta lui. După o săptămână de discuţii cu mai toţi bă- trânii de piatră, adică cu de-alde Mol- doveanu, Gălăşescu, Colţul Bălăceni, Podragu, Hruba lui Ersene Boca şi cine mai era pe-acolo, am aflat că ar fi o mânăstite undeva, mai jos, la poa- le, dar e în mare renovare şi moderni- zare. Mi-am strâns gândurile în boc- cea şi am plecat la vale. Grea boc- ceaua. Gânduri multe. Temeri mari. Greşeli cât roata Carului Mare. Re- grete şi păcate. Nedumeriri cât frun- zele pădurii. Şi timp pierdut. Şi rău- tăţi. Şi aroganţa unui vărsător aiurea. Întrebări fără capăt. Răspunsuri inu- tile. Şi câte vorbe fără de stăpân ! Şi oameni. Şi nervi. Şi ceartă. Încăpă- ţânări fără noimă. Şi cu capul mare clătinat pe pi-


cioarele obosite, am ajuns în faţa uşii cu geam şi perdea a chiliei unui uriaş în negru. Seară, linişte, răcoarea verii, iese o femeie cu faţa acoperită de tristeţea unei vieţi întregi şi mă stre- cor în vârful paşilor. Încremenesc lân- gă uşă. Uriaşul, cu spatele la mine, pipăie foile dintr-o carte groasă. Un minut. Respir încet şi reţinut. Un sfert de oră. Între mine şi el, vreo cinci me- tri. Aceeaşi linişte. Aceleaşi degete într-o mişcare continuă mângâie foaie după foaie. Se aud clipele ceasului de perete. După aproape o oră, Uriaşul se întoarce spre mine, cu capul aple- cat şi ochii închişi într-o linişte eter- nă. E orb. - Ce faci, frate Victor ? Am înlemnit. Ştie tot. Mi s-au


muiat picioarele. Mă aplec fără vlagă şi cad pe podea în genunchi. Vine spre mine, mă ia de mână şi mă aşează pe laviţa lui. O noapte de neimaginat. Până la


prima geană a dimineţii, mi-a vorbit şi m-a ascultat fără încetare. Vezi fra- te, doar doi proşti se ceartă. Dacă unul ar fi deştept, nu s-ar mai certa ! Ştia tot! Nu m-am putut ascunde ni- căieti. Ştia tot. Unde să mă ascund ? Părintele Teofil Pârâianu acum nu mai e. A plecat cu toate tainele mele.


maşină. Opresc. Odată cu ea, un miros de tămâie îmi inundă maşina. Tăcea şi se uita pe geam. Avea obrajii umezi de lacrimi, apoi zâmbea şi iar plângea. Cu greu mi-a spus de unde


venea. Aşa am ajuns la poarta unui călător cosmic. Pisici, boboci de raţă, flori, lemne prăvălite pe cărare, mere scuturate-n iarbă, aburul dimineţii de vară târzie şi opincile de piele roasă a călătorului, prinse cu şireturi de gleznele subţiri. Frăţioare Victor, te aşteptam ! Ştia tot! Nu am loc să mă ascund.


Mă gâdilă lacrimile. Nu mă pot controla deloc. Mic de statură, cu palmele mari, cu ochi albaştri deschis şi cu vocea uşor răguşită, mă ia de braţ şi mă duce la el în cameră. Un pat. Un scaun. O uşă. O candelă aprinsă. Icoane pe toţi pereţii. Asta e toată casa. Mai era ceva: miros de mere galbene şi fum de tămâie. O noapte şi o zi. Nu mi-am găsit


ascunzătoarea. Ştia tot. Toate bunele şi relele şi iubirile şi păcatele şi fricile, ura şi lenea şi lăcomia. Unde să mă ascund !? Cum de ştie călătorul ăsta totul!?


Când au zburat orele ? Nu uita de mine. Să mă po-


meneşti, frate Victor, şi pe mine. Să nu mă uiţi, că eu nu te uit. Eu să nu-l uit !?


______________________________ Părintele Iustin


_____________________________ Părintele Proclu trăieşte. Şi


călătoreşte. Crăcăoani, în fundul satului, pe drumul de piatră.


2005 - Petru Vodă e lângă


Târgu Neamţ şi treci printr-o pădure de fag uimitor de verde. Apoi se deschide cerul şi dealurile Stânişoarei curg unul după altul până la poarta unei familii cu vreo 90 de fraţi şi cam tot atâtea surori. Pereţi pictaţi de sus până jos cu


fresce imense. Lângă ele, o bancă de lemn negeluit pe care stă iscoditorul: nouăzeci de ani, o barbă albă, ochi tineri sub streşine obosite de vreme, palme osoase şi moi, voce lină dar fermă: - Ai întârziat, frate Victore, dar


e bine şi-acum. Am înlemnit ! Ştia tot ! Unde să


mă ascund !? Două ore de calm, de viaţă, de suflet, de răbdare, de încuviinţări şi dojeneli. Peste toate, binecuvântarea lui în


Parintele Teofil


ceea ce aveam de facut. Nu am avut loc unde să fug ! Ştia toate! Şi asta era doar prima întâlnire cu părintele Iustin Pârvu-iscoditorul de suflet. Încă trăieşte şi mă aşteaptă.


Şi dacă tot n-am unde a mă


ascunde, mai bine mă deschid în Faţa Lui, să mă citească-aşa cum sunt ! VICTOR BLĂNARU


Parintele Proclu 72


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88