SPRE GHINDA DE POPAS
Încerc să mă desprind noptat să nu mă-apuce când cearcă ghionoaia de trunchiu-i bun de cruce. Spre unde o fi satul? Se pare că-aud câinii, de-a somnului se-apleacă chiar cumpăna fântânii.
Mă încredeam în frunze, dar cu horiri s-au dus cu ghiersul ce odată fusese psalm pe fus. Cum? Drumul meu m-a rătăcit, pesemne, după căruţa tăietorului de lemne?
Sunt singurul copac ce-a mai rămas ducându-şi luna-n cârcă spre ghinda de popas. Mi-a-nmugurit lăuta-n primeniri de semne, după căruţa tăietorului de lemne.
A DOUA ÎNVIERE
La noi în sat bătrânii mai vorbesc de-a doua Înviere. Uluitoare-i prima, vorba nu-i cunoaşte lumina toată spre-ai cuprinde zborul, când cu făclii în noapte facem înconjorul prin taina ne-nţelesului de Paşte.
Dar e frumoasă şi-nvierea-a doua – aceeaşi pască, dar altcum aroma, când peste moarte pecete şi-a pus Spicul, nu-i nimeni să vorbească despre moarte, ci despre Toma, cum doar zugravu-a moşmolit tipicul.
După o noapte lungă-n priveghere, ne-ntoarcem iar după amiază cu ucenicii Lui în foişor... Dar cum adică-a doua Înviere? A înviat de două ori Hristos? Zugravul tace până-a opta zi, pe Toma cel necredincios cu degetul în rană-a-l zugrăvi.
Ne place necredinţa şi-am vrea aşa să fie, dar nu e, punând penelul rana să I-o lipăie. Imaginaţi-vă, ce om flămând înloc din pâine să se-nfrupte,
29
rupându-o în două ar încerca nepăsător precum un doftor să o pipăie?
„Cât, Doamne,Te-am dorit! Cuprinde-mă şi arde-mă de-i cu putinţă, în învierea Ta ca să mă strâng, să Te culeg. Cu cât Te-mbrăţişez mai mult, mi-s braţele tot mai setoase-n necredinţă. Nu pot să cred, Te văd dar parcă-s orb, nu-mi eşti de-ajuns iubirii să Te sorb. Nu cu un deget, ci-mbrăţişarea plină! Ai înviat şi nu Te las fiindului părere. Iubirea Ta o simt acum deplină! Prin mine eşti a doua Înviere – hemoglobină cu hemoglobină!'”
Zugravul n-a cetit ce lui Ioan i s-a părut că nu ai spus, când inima lui Toma - o singură suflare – cu cea a lui Iisus se contopise şi slovă şi dicteu. Şi ucenicul cel iubit i-a răzuit lui Toma oftat amar şi greu şi-atât a scris, doar „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Şi evanghelia a-nchis.
SĂ FIE LUMINĂ ! Cine în cine se oglindea, în Nazaret?
Arhanghelul cu greu mesajul îngaimă către Fecioară. Era prima oară, când cu spaimă, vedea-n vocala aprilină ecoul lui Dumnezeu când a strigat la-nceputuri de lumi Să fie lumină!
______________________________ PILDA NEGHINELOR
Prin grâul înţelept în boabă şi lumină, la vremi fără ursitele de preţ, cine-mi zidi şi cuibul şi bordeiul departe ochiului pizmătăreţ, că tot ce vlăstăritu-mi-a condeiul nu-i altceva prin grâul Tău decât neghină.
În vreme ce-orice spic e o fecioară ţinând în gene lungi netorsul tainei preacurate, ca maica Ta pe Fiu în braţe înflorind icoana, de când mă ştiu, cuvântul meu de cerşetor toţi vor să-i smulgă, chiar şi chirpiciul rău şi-amar, din rădăcină. Că m-a crescut maidanul haimana? Cu-apucături de buruiană, din neam în neam - neghină? Dar oare nu şi eu sunt fiica Ta, când lacrima-mi adâncul ţi-L aprilă? De-aceea Te-am văzut privindu-mă cu milă, cu sens ascuns, cu noima pe furiş, ca apei steaua la sărut „Lăsaţi-o pân' la treieriş,
fără de ham, fără de frâu, în curtea-mpărătească printre grâu.”
Apoi le-ai spus, dar ei n-au înţeles, că inima nu se deschide când e piatră, şi le-ai vorbit de foc, de flăcări şi de vatră, că turta sfântă coaptă pentru Cină, întâi o s-o sărute în cuptor, dogoritoare buze de neghină, iar mai pe urmă ai s-o frângi ca să le dai şi lor.
DUMITRU ICHIM Kitchener, Ontario
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88