(V)


supraapreciere a calităţilor femeii cu totul paradoxală, într-o societate în esenţa ei misogină. Cu atât mai paradoxală, cu cât, dacă înainte pasivitatea iubirii era atributul feminin prin excelenţă, de-acum bărbatul devine cel care iubeşte şi suferă, bărbatul devine cel pasiv: iubirea pare să fi adoptat un cod comportamental


feminin într-o


societate accentuat masculină. Povestea lui Tristan şi a Isoldei,


V. Tristan, Isolda şi dualismul


cathar: „a iubi iubirea” înseamnă „iubire reciprocă nefericită” Poate părea nepotrivit, dacă nu


chiar ciudat, contextul în care apare iubirea pasiune: Evul Mediu este o societate mai intens militară şi masculină decât Europa Antichităţii clasice. Se crede îndeobşte că societatea medievală a adoptat forma iubirii-pasiune la finele secolului al XII-lea la curţile cavalereşti din sudul Franţei. Aici,


tinerii cavaleri


celibatari aşteaptă ca soţia seniorului să-i distingă printr-o iubire sinceră şi dezinteresată. Avem de-a face cu o iubire care nu este nici platonică – în sensul vulgar al


refuzului


senzualităţii, care i s-a dat platonismului –, nici naturalistă, ci este o exaltare a dorinţei trezită de femeia iubită, care, în acelaşi timp, impune înfrânarea şi care ia un ton mistic. În intenţie, ea seamănă cel mai mult iubirii adolescentine, castă şi înflăcărată1. Dacă avem în vedere contextul, putem spune că modelul este cel al serviciului de tip feudal între suveran şi vasal, numai că suveranul sentimentelor este în acest caz, contrar sistemului medieval occidental, o femeie. Contextul concret în care apare această iubire curtenească


este contextul


aristocraţiei occitane, aflată sub influenţa dualismului catar şi a discursului trubadurilor, care impun o


1 Ceea ce se întâmpla în realitate era un fel de joc subtil, niciodată dus până la capăt, de-a adulterul: totul era îngăduit, totul în afara actului sexual propriu-zis, asemănător cu magia erotică a tantrismului şi taoismului. Vezi: Jacques Solé, „Trubadurii şi iubirea pasiune”, în: Amor şi sexualitate în Occident, Artemis, Buc., 1994.


31


rezumată cu ajutorul lui Denis de Rougemont, după numeroasele versiuni şi forme ale legendei (mitului sau romanului), se înfăţişează astfel: Tristan, după cum o arată şi numele, se naşte într-un context nefericit – tatăl său era mort, iar mama sa moare la naştere. Regele Marc din Cornwall îl ia pe orfan la curtea lui şi îl educă. Prima sa faptă de vitejie este învingerea lui Morholt, un uriaş care pretindea drept tribut băieţi sau fete din Cornwall. Rănit în luptă de spada otrăvită a adversarului, Tristan pleacă cu o barcă fără pânze sau vâslă, luând doar sabia şi harpa. Ajunge pe ţărmul irlandez, unde domneşte regina, sora lui Morholt, singura care are leacul ce-l poate salva. Tristan nu spune care-i este numele şi cum a fost rănit şi este vindecat de Isolda, prinţesă din familia regală irlandeză. Câţiva ani mai târziu, regele Marc îl trimite pe Tristan în căutarea acelei femei din al cărui păr de aur un porumbel îi adusese un fir. Mânat de furtună, Tristan ajunge în Irlanda şi ucide un dragon ce ameninţa cetatea de scaun. Rănit, el este iarăşi îngrijit de Isolda, care descoperă în Tristan pe ucigaşul unchiului ei, dar îl cruţă aflând misiunea lui şi dorind să fie regină. Ei călătoresc împreună spre curtea regelui Marc. În călătoria lor, slujnica Brangien


le dă să bea, din greşeală, „vinul fer- mecat”, pregătit de mama Isoldei şi


___________________________________________________________________________


destinat viitorilor soţi. Datorită vinului magic, cei doi se îndrăgostesc, dar Tristan, legat de misiunea pe care i-a dat-o regele, o conduce pe Isolda la Marc, în ciuda înşelăciunii înfăptuite deja. În noaptea nunţii, slujnica Brangien îşi va înlocui stăpâna salvând-o de la dezonoare şi ispăşindu-şi greşeala. De la unii curteni, regele află totuşi despre iubirea dintre Tristan şi Isolda, dar Tristan îl convinge, prin viclenie, de nevinovăţia sa. Urmând să plece într- o nouă misiune, Tristan se întâlneşte cu Isolda şi cade în capcana întinsă de curteni. Este condamnat la moarte, iar Isolda urmează să fie lăsată în voia unei bande de leproşi. Tristan evadează, o salvează pe Isolda şi fug împreună în pădurea Morrois. Rămân aici trei ani şi într-o zi regele îi surprinde dormind. Cum, întâmplător, Tristan aşezase între ei sabia sa fără teacă, regele Marc ia acest fapt ca un semn de castitate, îi cruţă şi schimbă sabia lui Tristan cu sabia regală. Între timp, cum cei trei ani trecuseră şi licoarea îşi pierduse efectul, Tristan începe să se căiască, iar Isolda să regrete viaţa de la curte. Tristan şi Isolda se despart şi în


acest moment pasiunea pare să revină. Ei se mai întâlnesc pe ascuns şi sunt din nou denunţaţi de curteni. Isolda recurge la „judecata divină”: ia în mână fierul înroşit în foc, după ce jură că niciodată n-a fost în braţele altui bărbat decât regele, stăpânul ei, şi servitorul care tocmai a ajutat-o să coboare din barcă; or acesta era Tristan, deghizat. (De atunci misterul feminin a folosit mereu acest şiretlic al adevărului parţial!) Purtat departe de aventurile sale cavalereşti, Tristan crede că regina l-a uitat şi se căsătoreşte, fără să-şi îndeplinească însă datoria de soţ. Din nou rănit de o armă otrăvită, Tristan o cheamă pe regina Isolda, singura care-l poate vindeca. Ea vine, arborând o pânză albă în semn de speranţă; soţia geloasă îi spune că pânza e neagră, Tristan moare, iar regina Isolda debarcă pentru a îmbrăţişa trupul neînsufleţit al amantului ei şi pentru a muri la rându-i.2


AUREL CODOBAN


2 Punctul de plecare al acestui rezumat este rezumatul lui Denis de Rougemont, Iubirea şi Occidentul, Univers, Buc., 1987, p. 19-23.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88