Poezie, aşa-zicând, de trăire, o


poezie, din contră, numai a conceptelor reci?, iată o dilemă a criticii ce a însoţit, de exemplu, multă vreme în epocă, lirica Ninei Cassian. M-am încurcat şi eu în aceasta şi poeta m-a dojenit odată pentru că o livram raţiunii nepăsătoare la viaţa de dedesubt, la palpitul sublunar, în timp ce ea se voia numai rătăcitoare printre sentimente. Mi s-a întâmplat ceva asemănător şi când am comentat primele cărţi ale Mihaelei Malea Stroe. Dar, dacă punem în caz noul ei volum de versuri, Poemele fiinţei şi ale semnelor (Editura KronArt, Braşov, 2012), remarcăm că nici ea, în pofida titlului, nu face numaidecât o poezie de concepte. E însă tot aşa de adevărat că o tentaţie spre abstractizarea ustensilului liric e totuşi şi ea vădită, se învederează, iată, deopotrivă o dezgolire a stihuirii de ornamentica specioasă, de metafora convenţională, de tropii aşa- zicând de reverenţă. Aşadar, cum ar spune poetul francez cunoscut, zborul autoarei în abstracţiune e un zbor tăcut, ceea ce se reţine la poeta braşoveană nu e o plecăciune în faţa conceptualului, abordarea acestuia se petrece, prin urmare, cu demnitate, discret. Ca în poema Trist acrobat, poemul nerostirii, unde, pe urmele lui Nichita Stănescu, poeta reface ontopoieza, naşterea fiinţei din cuvânt prin actul iubirii, o pneumaturgie amoroasă, cum s-a spune. Citez din poem: „Iubite, de ştii spune-mi şi mie / Cine-ar putea să întoarcă din drum / Poemul de nespusă iubire târzie? // În dimineaţa asta, sora geamănă a serii, / E atât de frig, încât ninge, chiar ninge, / Pe sub tălpile şi pe tâmplele verii... / Şi, din sine, ne naşte poemul acesta precum / Frumoasa pasăre, odinioară, din scrum. // Pe firul nezărit de subţire, / Prins înadins între viaţă şi moarte, / Poemul nerostitei iubiri aşază pas mărunt lângă pas, // Trist acrobat, pe cruce de aer crucificat, / Cu spatele drept, cu braţele-ntinse, / Mai departe, mai departe duce / Minunea propriului vis, adevărată şi întreagă, / Pe firul nesfârşit al benzii lui Moebius...”. Se înfiripă, pe lângă această


dignitate a celebrării, şi o cadenţă, aş zice, psaltică, regăsim şi urmele unei nelinişti, e vorba mai degrabă de


lumii şi care – ignorate, deja neglijabile – la citirea, la lectura lor arheologică, dau socoteală despre călătorirea omului între viaţă şi moarte. Deşi, cum se vede, temele sunt grele, inexsuperabile chiar, autoarea le tratează totuşi la o temperatură moderată, gestica e prin urmare controlată, nu încape aci nicio exaltare,


fără tresăriri


spectaculoase, arderile sentimentului şi ale rostirii sunt, de regulă, potolite, ceremonioase. Totul se desfăşoară cumva în tăcere, culorile din zugrăveală, ca să spun astfel, sunt stinse, predomină, muzical vorbind, semitonul. Un poem de dragoste la Mihaela


______________________________ melancolie, de o presimţire a înde- părtării şi nesfârşirii iluzorii precum – am văzut – în amăgirile (cu realul lor cu tot) din Banda lui Moebius. Melancolia şi neliniştile se sting


însă sub farmecul „cuvântului înainte- mergător”, a verbului aducător de iubire, acum sub vraja cărţii, între coperţile căreia se închide destinul, viaţa – tot aici se adună, zice într-un vers extraordinar poeta, refrenele „înzăpezite-n moarte”. Citez din Poemul darurilor: „Adu-mi, iubite, în căuşul palmei, / Oceanul dintre două lumi, să-l sorb / Cum însetat se- adapă din credinţă / Sihastrul ostenit, străin şi orb, // Tu apa depărtării curăţeşte-o / Şi unda vie, fă-o, de izvor, / Adu-mi în toamna aşteptării mute, / Cuvântul înainte-mergător. // Mai spune-mi de mirarea frunzei stinse / Din dragoste, între coperţi de carte, / Într-un poem de dus-întors prin viaţă, / Într-un refren înzăpezit în moarte.


// În loc de aur şi


mărgăritare, / Adu-mi acasă, dintre veşnicii / Sămânţa nouă de măslin sălbatec – / Povestea-ndrăgostitelor stihii...”. Înveşmântată ca pentru un


sacerdoţiu, îmbrăcată, cum s-a spus, în rasă, în schima celebraţiei, Mihaela Malea Stroe închipuie un altar dedicat iubirii, mai precis genezei, prin amor, a lumii întregi. Mai toate poemele din această frumoasă carte, înscenează, pe de altă parte, un mic roman lirico- epistolar în care protagonista îşi convoacă iubitul la un simpozion despre facerea şi desfacerea fiinţei, despre semnele pe care le livrăm


49


Malea Stroe – poemă în care nu vom întâlni defel violenţa flăcării, ci doar semnele, cenuşa aceea gata de trezire, de redeşteptare – ascunde totuşi şi o conceptistică secretă, intransmisibilă altfel decât, totuşi, prin iubire: este, de pildă, în această ordine, nevoia de „tu” – sau cum ne încredinţează gânditorul hassidic Martin Buber – tuitatea: nu poţi nici în dragoste fără de un „tu” – zice poeta – dar, şi mai mult, cum a decis însuşi Dumnezeu, lumea nu poate fi, nici ea, numai cu singur Atotţiitorul, ci şi cu „tu”-ul său – cu omul, apoi cu lumea întreagă. Ca, de exemplu, în Poem în ritmuri imperfecte, din care să citim, în finalul prezentării de faţă, acestea (adăugând aci numaidecât că poeta e convinsă că verbul, cuvântul poetic nu doar produce fiinţa, dar o deşteaptă totdeodată din decesul tuturor lumilor): „Desprinde-mi de pe creştet vălul toamnei / Şi mai sărută- mi gura cu-n poem, / Mai dezveleşte- mi umerii, iubite, / Când te presimt aproape şi te chem. // Şopteşte-mi un descântec la ureche / Şi strânge-mă la piept într-un haiku, / Întinereşte-mi visul, catifelează-mi coapsa, / Adu-mi aminte, iar, că eu sunt... tu! // Atinge- mi glezna în crochiu de seară, / Peste genunchi, fii-mi faldul de ninsoare, / Cu flori de măr dezmiardă-mă pe frunte, / Şi arcuieşte-mi şoldul, vioara ce tresare... // Citeşte-mi podul palmei ca pe-o carte, / Să te ascult până departe-n zori, / Cu o poveste blândă trezeşte-mă din moarte,


/ Mai


pomeneşte-mi zarea cu neştiuti fiori...”. Poemele fiinţei şi ale semnelor


este o carte reprezentativă pentru talentul indiscutabil al scriitoarei. A.I. BRUMARU


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88