file de jurnal Ianuarie 2013
După o escală în Dubai, aterizez pe
aeroportul din Delhi la orele amiezii. Trăiesc o stranie senzaţie că… e prea mult. Sunt destul de apatic pe drumul dinspre aeroport către Mukherjee Nagar, zona în care locuiesc. Cred că mă apropii cu rapiditate de punctul în care India nu îmi mai poate stârni niciun fel de senzaţie de nou. Raţional, e complet absurd, de vreme ce nu am văzut nici măcar jumătate din ţara aceasta. De vreme ce nu am citit nici măcar 1% din literatura pe care spaţiul acesta gigantic a produs-o şi o produce în continuare. De vreme ce nu am făcut niciun efort pentru a învăţa hindi, conversaţiile mele cu localnicii desfăşurându-se în continu- are în engleză, câteodată una minima- lă. Aşadar, nu India e responsabilă. Ea are o mulţime de alte lucruri de oferit… numai că nu mie. Poate că acum trei sau chiar doi ani
n-aş fi ştiut să gestionez astfel de stări; starea de gol, în care te simţi suspendat într-o realitate care nu numai că nu-ţi aparţine, dar nici nu te mai include, subiectiv vorbind, nu e comodă. Însă ea are o calitate; dis- pare, mai devreme sau mai târziu, cu condiţia să nu i te opui. Să laşi lucru- rile să curgă pe lângă tine aşa cum sunt ele, fără să schiţezi nici cel mai mic gest de împotrivire sau analiză. Să te afunzi în rutină, aşteptând momentul în care lucrurile din jurul tău vor reîncepe să capete sens. Problema e că, în aşteptare, nu prea
am chef de nimic. Citesc sporadic, scriu şi mai sporadic… Se apropie conferinţa din martie.
Va trebui să pregătesc ceva despre oraş, despre lumea urbană, despre literatura citadină… ce-o fi însem- nând asta nu ştiu cu foarte mare exactitate. Am câteva idei, dar toate păcătuiesc printr-o prea mare anco- rare în spaţiul românesc. Dacă scriu despre modernismul românesc, des- pre Lovinescu şi teoriile sale nimeni nu va înţelege nimic. În plus, lucra- rea, mult prea specifică, nu va avea deloc potenţial polemic. Ce întrebări mi se pot adresa? Cum îi pot scoate pe cei care mă ascultă din teribila plictiseală pe care o simţi când ţi se vorbeşte de lucruri cu care nu eşti
familiar, pe care nu le poţi pune în legătură cu propria ta realitate cul- turală? Aşadar, impas… Herta Müller spu-
ne undeva că a învăţat să vorbească (metaforic vorbind) la oraş. În sat se tăcea destul de mult, nevoia de verbalizare apare numai în lumea în care eşti obligat să dezvolţi abilităţi sociale, chiar mondene, dacă vrei să supravieţuieşti. E asta o idee care poate fi dezvoltată? Dacă da, în ce direcţie şi cu ce pericole? În India, în realitatea aceasta halu-
cinantă a unui oraş cu peste 20 de milioane de locuitori (Delhi), oamenii tac chiar şi atunci când nu ar trebui să o facă. Vorbeşti cu ei, pe stradă, în magazine şi, uneori se uită prin tine, dau din cap sau te ignoră. Alteori, te acostează direct, prietenos, câteodată indecent de prietenos, şi îţi vorbesc minute în şir, tare, zgomotos, fără să le pese dacă îi asculţi şi nici măcar dacă îi înţelegi. Nu de puţine ori, vorbesc de unii singuri, pe stradă, practică pe care, de la o vreme, am început să o adopt eu însumi. Te ajută să îţi pui ordine în gânduri şi să te extragi din zgomotul permanent, invaziv, al oraşului unde fiecare claxonează, fluieră, ţipă. Deci, poate fi afirmaţia Hertei
Müller extrapolată, are ea o altă valoare în afara celei contextuale?! E. părăseşte India. În trei ani şi
jumătate, am văzut atâţia străini plecând! Fără nicio excepţie, se putea citi în atitudinea lor regretul. Voi fi la fel? Experienţa acumulată în aceşti ani
îmi spune că da, fără îndoială. Mulţi dintre cei care au plecat, în aceşti din urmă ani, au avut parte de experienţe neplăcute, cu mulţi dintre ei am discutat, în termeni deloc superlativi, despre India. Cu toate acestea, fără excepţie, când au plecat îi simţeam regretând. _____________________________
______________________________ Cu E. este altfel. El vorbeşte hindi,
ştie destul de multe despre cultura tradiţională a Indiei, aşa că nici nu mă aşteptam să plece zâmbind. Eu unul mi-am imaginat de
nenumărate ori plecarea de aici. Cam întotdeauna la fel. Trec de security check, mă învârt câteva zeci de minute prin zona de duty free a aeroportului din Delhi, mănânc ceva, obligatoriu o mâncare indiană, fumez o ţigară, iar în momentul decolării avionului respir o singură dată, adânc, şi las totul în urmă. Evident, nu se va în tâmpla aşa, dar de fiecare dată când îmi imaginez, acesta este scenariul. E. organizează o petrecere de adio
cu două zile înainte de plecare. În apartamentul meu. Stăm până dimi- neaţa, cu muzica dată la maximum câteodată. Ne face tuturor cadouri. Eu mă aleg, printre altele, cu o coală de hârtie A4 lipită pe uşa interioară a apartamentului. Pe ea, un pasaj din Dante (E. e italian): lasciatti. E o aluzie la nenumăratele discuţii pe care le-am avut aici, în apartamentul meu, pe teme dintre cele mai variate şi mai stupide. Conversaţii nu de puţine ori suprarealiste, pline de sofismele cele mai teribile, de argumentele cele mai scandaloase. Simple exerciţii de retorică în care nimeni nu dădea doi bani pe subiectul pus în dezbatere, concentrându-ne cu toţii pe retorică în sine, pe discurs. Aici, în urma acestor discuţii, am
aflat despre Europa lucruri pe care nu le ştiam, pe care nu le-aş fi intuit, căci fiecare vorbea despre propria lui experienţă naţională, încercând cu toţii, din politeţe măcar, sa găsim experienţelor noastre naţionale un numitor comun. Dacă ar fi ceva de regretat din
India, atunci asta ar fi. Nu străzile prăfuite, nu mâncarea picantă, nu lipsa de seriozitate şi punctualitate, nu mizeria, nu ipocrizia indiană, nu accesele teribile de fundamentalism religios şi de ură, nu violurile, nu→ OVIDIU IVANCU
74
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88