Jurnal (V) Deodată, tipul face un gest scurt din
cap, şi în momentul următor l-am văzut cu ochiul de sticlă în mână. Am tresărit scos din melancolie. A scuipat pe el, apoi cu mâna cu care spălase paharele în ligheanul de plastic s-a apucat să-l frece de pantalonii scurţi „de serviciu”. Nemulţumit de rezultat, l-a băgat sub pantaloni, frecându-l de material cam cum îţi cureţi lentilele de ochelari. Apoi l-a privit atent şi l-a pus înapoi în orbită. Am rămas cu ochii ţintă la el. Ciucit pe scaun, fuma... –
Ei...eu am plecat, a zis deodată
Mary şi s-a ridicat de pe scăunel întinzându-se. Corpul suplu părea că se lungeşte şi mai mult. M-am ridicat zâmbind. Îi eram
îndatorat. Datorită ei gustasem una din cele mai bune cafele de până
atunci...ca să nu mai vorbim de ţigări şi de timpul pierdut împreună. Ocazii ca asta te fac să trăieşti mai aproape de oameni, să-i cunoşti numai atât cât să te facă să nu te mai simţi străin, să apreciezi şi să-ţi ajustezi scara valorică după care-ţi ghidezi impresiile. – Mulţumesc Mary. -
Da...am de mers o oră cu autobuzul
până acasă....a spus leneş. Eu care aveam două paturi în
cameră.... gata să-i propun cavalereşte să profite de ocazie... – Money, money... Întrerupt abrupt din gând, mă întorc.
Două bătrâne ţinându-se de mână, în coasta mea. Prima, care părea şefa, ţinea cu două degete un pahar de plastic cu puţin orez şi o aripă de găină prăjită. Probabil că-l primise de la vreuna din bucătărioarele de stradă. Mă uit la ea. Cu o privire aspră-dojenitoare, nu mă lasă: – Money, money, zice răstit, ca şi
când i-aş fi fost dator. Mă uit în jur după ajutor. Mary ter-
minase cu întinsul şi răscolea în mica poşetă pe care n-o văzusem până atunci, omul cu ţigările se făcea că n-aude. M-am uitat încă o dată la ele. Cea de-a doua se ţinea ca un copil cu mâna de haina ,,şefei’’ şi mă privea cu blândeţe. „Nu se poate, trebuie să plec până nu
ajung imaginea binefacerii” – mi-am zis zâmbind, şi, scotocindu-mă în buzunar, i-am dat prima bancnotă pe care-am găsit-o. Au plecat abordând un aer de parcă li
s-ar fi făcut dreptate. Când m-am întors, Mary dispăruse. Chioşcul pricăjit părea părăsit.
dar... toate puse cap la cap, adică transferul la aeroport cu taxiul, acolo alt transfer... se făcea de 100 de dolari, deci...
*
...Cineva, odată, mi-a atras atenţia
MUI NE Mă hotărâsem! Voiam undeva la
mare, la plajă. Vietnamul arată ca un cârnat nereuşit, îndoit în partea de jos, mulat de-a lungul coastei de est a peninsulei Indochina. 80 de milioane trăiesc pe o fâşie nu mai lată de 400 de km. Nordul se lăţeşte puţin, se rotunjeşte de-a lungul fluviului Roşu (Red River), şi se mărgineşte cu Laosul la vest şi cu China în nord. În est numai apă, marea Chinei de Sud. M-am uitat pe harta din ghid şi am ales două staţiuni pe malul mării: Mui Ne, la vreo 200 de km de Saigon, şi Nha Trang, la 400 de km. N-am luat nimic în considerare în afara poziţiei şi distanţei faţă de Saigon. După care am trecut la studiat amănuntele.... Mui Ne, zicea ghidul, era mai retras,
fără prea mare viaţă de noapte, plăcut şi nu prea asaltat de turişti. Nha Trang în schimb, avea de toate: plajă mare, nisip fin şi galben, distracţii şi tot bagajul turistic. De ajuns acolo, două alternative: autobuz sau avion. Până la Mui
Ne.....autobuz, 200 de km în 4 ore.. „Hmm... 4 ore cu cine ştie ce hârb...” La Nha Trang, 8 ore cu autobuzul sau
50 de minute cu avionul, 50 de dolari „I-auzi... sună interesant...” Din ce în ce mai preocupat de
problemă, m-am dus la un birou de turism. Domnişoara Hua m-a introdus în amănuntele aventurii. Cu gesturi delicate şi voce şoptită, m-a pus la curent cu situaţia şi m-a asigurat că e bine ancorată în subiect. Eram interesat, dar mă forţam să aud ce spune, fiindcă începusem să-mi fac complexe. „Ori vorbesc ei aşa încet, ori eu sunt
surd! Nici nu-i de mirare că sunt aşa anemici, la câte ierburi mănâncă”, mi-a trecu prin minte în timp ce mă dădeam cu urechea mai aproape de ea. Sigur că era mai tentantă alternativa
de 50 de dolari cu avionul la Nha Trang: ieftin, comod, fără dureri de cap,
76
după ce citise primul meu jurnal de călătorie, că din câteva aspecte reieşea că sunt zgârcit. Chiar aşa spusese: „zgârcit”. Am fost în ultima vreme mai atent la ce mi se spune şi m-am hotărât să cercetez. Concluzia: felul în care oamenii, în speţă românii, percep concediul. Varianta ,,generală’’ este strânsul banilor în timpul anului, bani pe care să-i „spargă” în timpul concediului şi în jurul cărora se bate bine toba. Limitat multă vreme la teritoriul României, românul şi-a format de-a lungul timpului imaginea clasică: „Mă duc, zac pe plajă sau pe terasă,
mănânc şi beau ca un boier, că ce naiba, doar n-am muncit degeaba tot anu’!” Atunci însă când ai posibilitatea să te
uiţi pe harta lumii şi să alegi unde să călătoreşti, imaginea se schimbă radical. Sigur că banii sunt primul aspect la
care te gândeşti, dar variantele sunt multe, ai de unde să alegi, să-ţi croieşti itinerariul şi să decizi ce vrei. Accesul la informaţie, interesul şi atenţia sunt distribuite într-un larg evantai de posibilităţi. Ofertele, la fel. Am auzit nu de puţine ori discuţii de genul: – Am fost la Paris dom’le...(sau la
Roma.)... am dat 500 de euro pe-o săptămână! Mă gândeam în sinea mea: „ce-ar
zice ei dacă le-aş spune că am dat 600 de euro pe o călătorie în Thailanda sau în Filipine?” Depinde de gust şi mentalitate. Emisiune la TV: ...”aţi fost în
America de Sud, cât v-a costat?” Răspuns lasciv.... – Vreo treizeci j’dă mii de euro.... Da, se poate şi asta. Şi eu am fost în
America de Sud, nu numai într-o ţară, o lună de zile cu aproape 2.000! Fără şampanie sau icre negre, fără hotel de 4 sau 5 stele. M-am dus ca un om obişnuit, liber de
contracte şi îngrădiri, cu un buget echilibrat, corespunzător situaţiei mele generale. Am fost atent şi m-am adaptat condiţiilor locului, pe care le-am „îmbunătăţit” după gustul meu. Deci, a cântări variantele şi a alege, necesită calcul şi interes. Nu m-am dus şi nu m- am comportat ca un boier, ci cu o oarecare modestie faţă de posibilitatea de a face lucruri pe care odată numai le visasem...
ALEXANDER BIBAC
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88