In memoriam (28.07.1946 – 28.03.2013)


(pierdute) şi care, peste ani (1989), publica, în «Cronica», o poezie intitulată chiar aşa, „Lui Eminescu”, depăşesc cu mult eseul publicat şi premiat în ţară sau Diploma de excelenţă a Centrului Cultural «Mihai Eminescu» din New York (2005). Despre mituri (profund cunos-


Secvenţe din viaţa boierului eminescopat Eugen Axinte


În ianuarie a.c., invitat la o


dezbatere sub genericul „Mitul Eminescu”, mi-am motivat absenţa cu două argumente: însăşi tema şi absenţa de pe afiş a „celui mai important eminescolog


eminescopat – din Braşov, Eugen Axinte”. În sens propriu, cel cu semnificaţie


– chiar... întotdeauna (spre


deosebire de legendă) religioasă, mitul neputând fi asociat cu numele lui Eminescu, rămâneau semnifica- ţiile profane, cea de creaţie a spiritului emin(!)amente imaginară şi, mai ales, cea de reprezentare falsă, dar în general acceptată. Părea să se anunţe încă un episod din serialul demitizărilor şi-mi imaginam revolta lui Eugen, cel care se transforma într- un vulcan şi dacă nu te entuziasmai ascultând concluzia studiilor sale comparative de-o viaţă, şi anume că Eminescu nu are egal în poezia pământenă. Argumentul suprem „al lui Axinte”, finalul «Odei» (care începe cu slovele, ce nu păreau să-l preocupe încă, „nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”):


răscolitoarea


sintagmă „pe mine mie redă-mă”. Argumentele mele şi ale apropiaţilor pentru a-l considera „eminescolog” pe poetul Eugen Axinte, cel care, liceean fiind (la actualul Colegiu Naţional «Eudoxiu Hurmuzachi» din Rădăuţi) recita, la Ipoteşti, versuri proprii


închinate lui Eminescu


cător, „cel puţin” al celor aparţinînd Eurasiei), s-a mulţumit să-mi spună că sunt toate adevărate (!), dar, în ceea ce priveşte calificativul „emi- nescopat”, care poate părea o im- pietate, Eugen s-a arătat de-a dreptul încântat de unul dintre „verbele noastre reinventate în imponderabil” (Eugen Axinte, „Imacula unui verb”): „Îmi place asta!”. Pot spune, aşadar, că am acordul lui să-l folosesc şi-n scris (nu doar pălăvrăgind, „ca băieţii”), dar şi că acum nu-mi mai place, căpătând alt sens decât cele care mi l-au inspirat. „Eminescopatia” însemna altceva decât ani de suferinţă cu un final cumplit. A suferit enorm, poate mai mult decât Eminescu, fiind permanent lucid. A suferit nu doar fizic, ci şi pentru suferinţele altora, fizice sau cauzate de nedreptăţi ale căror victime au fost (sunt) apropiaţii, naţia, omenirea. Dar nu-i era „sete de repaos”, nu s-ar fi întors încă „în chaos”. Ar fi vrut să mai sufere (şi să se mai bucure, cum, incredibil, ştia). Cu două nopţi şi o zi înainte de căderea cortinei, ultima dată când a mai fost un partener real de dialog, după ce a întrebat de aterizarea lui Puşu, unul dintre cei doi fii, trăitor şi aflat cu treabă în Malta (pe care „l-a verificat” , în septembrie anul trecut, la locul faptelor), a început o călătorie imaginară prin Mediterana, spre altă insulă, necălcată de el, Creta. Pentru a-i menţine atenţia departe de propriile oase şi carne, i-am spus o prostie: „Sunt obositoare şi costisi- toare călătoriile în spaţiu. Încearcă una în timp, din Creta, în... Cretacic!”. Din nou, am auzit: „Îmi place asta! Am s-o folosesc!”. Avea deci încă planuri de viitor! Timpul n- a mai avut însă răbdare (nici măcar p- nă la aterizarea „şoimului maltez”)... În aceeaşi zi, Ilonka (nume de


basm maghiar), soţia şi principalul terapeut al dificilului pacient, unul care ştia că laptele poate fi cancerigen, dar nu ştia acelaşi lucru despre tabac (Eugen s-a răstit la mine când, cu doi-trei ani în urmă, l-am fericit pentru că a fost inspirat căsătorindu-se cu o doctoriţă: „N-am


8


luat-o de nevastă pentru că e medic, ci pentru că o iubesc!”), l-a întrebat, cu aceleaşi intenţii ca şi mine când cu Cretacicul, unde-i sunt ceilalţi tovarăşi care-i călcau în ultimul timp pragul casei ospitaliere. Înşirându-le numele (nu prenumele sau poreclele utilizate curent), Eugen a avut revelaţia că toţi au iniţiala B, de la Braşov (!): (ordinea alfabetică îmi aparţine, din raţiuni evidente): Basangeac (Sorin, subsemnatul), Băciuţ (Nicolae, patronul acestei foi „pentru minte, inimă şi literatură” şi beneficiar, fără licitaţie, al princi- palelor valori, cele umane, risipite după lichidarea Editurii «Astra»), Băluţă (Dumitru, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din Basarabia, stabilit în Braşov),


Bibac


(Alexander, cetăţean suedez şi braşovean, actor, pictor şi scritor în limba română), Bibicioiu (Victor, cronicar dramatic şi literar, membru al UNITER), Borcan (Virgil, universitar francofon, critic literar şi traducător) şi, pe bune, nu în ultimul rând, Brumaru (A.I., filozof – nu doar prin patalama, ci prin operă – şi critic literar, şefuţ fără orgolii prin U.S.R.)... Eu am completat lista cu numele gazdei: Axinte a fost toată viaţa un Boier! Doamna lui a adăugat: boier şi boem. Braşovul primei şcoli româneşti


şi al primelor cărţi în limba română a fost staţia finală a unui peregrinaj care părea pepetuu, unde, înainte de ultimul, marele drum, a poposit vreme de peste 22 de ani pentru a-şi ordona în cărţi darurile risipite în manuscrise, în periodice sau clocotind în fiinţa-i (debutul editorial - 2001 - i-a fost premiat atât de filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor, cât şi de juriul Festivalului Naţional de Poezie şi Proză Scurtă «Magda Isanos- Eusebiu Camilar»). Tot aici a inventat o revistă, «Corespondenţe» şi o editură, «Axilon». Să-l ascultăm pe peregrin: „Fiu de ceferist fiind (şef, tot mai


mare, S.B.), mi-a fost dat să-mi plimb anii şi vârstele în funcţie de pere- grinările tatălui: Muncel/ Stolniceni- Prăjescu, Iaşi, Paşcani, Dorneşti, Ră- dăuţi, Bucureşti, Suceava. Mai apoi, funcţie de cerinţele profesiei: Oneaga şi Joldeşti (locul de naştere al mamei lui Eminescu), în judetul Botoşani;→ SORIN BASANGEAC


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88