OAMENI PE CARE I-AM CUNOSCUT


(3 mai 1933 - 30 aprilie 1994). Pot spune, oare, că l-am “cunoscut” pe acest imens


actor care a fost George Constantin? Dacă ar fi trăit, ar fi împlinit pe 3 mai 80 de ani. Dar a murit la trei zile după ce împlinise 61 de ani, din care peste 40 dăruiţi scenei. Mărturisesc că încă şi astăzi mă încearcă o puternică


emoţie când scriu despre întâlnirea mea cu George Constantin. Era o zi călduriasă de toamnă în 1962 şi la teatrul Nottara se juca dramatizarea romanului “Fraţii Karamazov” de Dostoievski. Eu citisem romanele lui Dostoievski, al căror sens îl savurasem cu sete şi entuziasm. În spectacol, George Constantin îl juca pe Dimitri, fratele cel mare, dar şi pe tatăl celor trei fraţi, iar Gruşenka, iubita cu care Dimitri ar fi vrut să se căsătorească împotriva voinţei tatălui, era jucată de Liliana Tomescu. Deşi n-aş vrea să scriu despre mine, ci despre George


Constantin, nu pot să nu menţionez faptul că, atunci când sunt în poziţia de consumator de artă, ca cititor sau spectator, intru complet în lumea fictivă care mi se oferă, mă las transportată în întregime dincolo de realitatea cotidiană şi devin eu însămi personaj al acţiunii. Aşa am fost atunci, dar acum sunt la fel, anii trecuţi nu m-au schimbat. Când am văzut deci piesa “Fraţii Karamazov”, atât


acţiunea, ideile filosofice ale lui Dostoievski cât şi jocul pasionat al actorilor m-au “furat” şi la numai câteva zile după vizonarea spectacolului, i-am scris o scrisoare lui Dimitri cu semnătura “Gruşenka”. Intrasem în caracterul personajului jucat de Lilana Tomescu, dar îi dădusem o interpretare “veroniciană” a ideilor şi am vrut să i-o comunic lui Dimitri. Şi cui altcuiva să-i fi trimis scrisoarea decât actorului George Constantin, care-l juca pe Dimitri? În fond, ăsta e marele merit al unui actor, să se identifice perfect cu personajul pe care-l întruchipează. Nu după multă vreme am


primit un telefon de la George Constantin, care m-a întrebat dacă vreau să mă întâlnesc cu el la Cofetăria “Casata” de lângă Teatrul Nottara. M-am dus la cofetărie şi, cu surprindere, l-am găsit acolo pe actorul George Constantin, nu pe Dimitri. Admit că eram o naivă şi recunosc că un actor nu poate rămâne “fidel” personajului pe care-l joacă decât pe timpul limitat al spectacolului; după terminarea lui, actorul redevine el însuşi, cu propria lui viaţă. Doar că atunci, acolo, eu eram Gruşenka şi vroiam să-l fi văzut pe Dimitri. Uitasem că nu eu, ci Dostoievski era “mânuitorul” personajelor lui. Dovedeam


56


______________________________________________ oare lipsă de respect faţă de autor, sau mai curând mintea mea tânără era inundată de profundele idei ale piesei? Eram faţă-n faţă, eu am luat un profiterol, el o casată. S- au uitat la mine şi a început să mă întrebe, cu un zâmbet îngăduitor, cine sunt şi cu ce mă ocup. Mă pregăteam pentru facultatea de Chimie, dar pasiunea mea era muzica. M-a întrebat dacă mi-a plăcut spectacolul. Sigur, la nebunie, altfel n-aş fi scris. L-am întrebat şi eu: i-a plăcut scrisoarea mea? Da, i-a plăcut foarte mult scrisoarea, a vrut să mă cunoască. Mâncam amândoi îngheţătă, eu eram literalmente Gruşenka, el era actorul George Constantin. Făcea pauze lungi între cuvintele pe care le rostea, iar eu îi urmăream fiecare mişcare. Nu, în mod cert nu era Dimitri, începeam să realizez asta. Mă aflam în faţa unui mare actor în timpul lui liber. După o mică pauză a venit brusc o întrebare care m-a amuţit: de ce i-am scris? M-am fâstâcit şi am bolborosit un răspuns legat de Dostoievski, de ideile mele. S-a uitat amuzat la mine şi, după o mică pauză, mi s-a adresat direct: fetiţo, tu ştiai că o adolescentă, când scrie unui actor, vrea de fapt să-l “agaţe”? Iarăşi am amuţit, nici prin cap


nu-mi trecuse aşa ceva. A râs în hohote. Mi-a spus că şi-a dat seama că nu era cazul meu, mi-a mulţumit pentru scrisoare, mi-a spus că e într- adevăr deosebită şi că el nu o merită, dar m-a sfătuit să fiu atentă pe viitor cui şi ce scriu, pentru că bărbaţii au nişte bănuieli când fete tinere ca mine le scriu scrisori. Ne-am despărţit prieteni, el cu


bucuria de a-mi fi dat un sfat util, eu cu cea de a fi avut privilegiul să mă fi întâlnit în “tête à tête” cu marele actor George Constantin. VERONICA PAVEL LERNER Toronto


________ Imagini din


spectacolul


―Fraţii Karamazov‖, cu George Constantin şi Lialiana Tomescu.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88