Ne dădeam zilnic mesaje, pe


internet, vorbeam la telefon...Vestea că i se întâmplase ceva grav a căzut ca o ghiulea, dar nu credeam că-i va urma sfârşitul. Vocea pierdută a Ilonei ne


aducea în dimineaţa zilei de joi, 28 martie, vestea care avea să ne lase muţi pentru o vreme. Mi se părea că nu înţeleg, că nu


este posibil, Eugen nu putea să moară aşa, pur şi simplu. Îmi promisese să scrie o cronică


la „Insomnii lirice” (Editura „Nico”, Tg. Mureş, 2010), era vorba să apară curând, vorbise cu Nicolae Băciuţ, pentru spaţiu în revistă... După ceremoniile funerare, Ilona


avea să ne ofere, mie şi prietenei Dorina, dorneancă şi ea, loc de odihnă, pentru o noapte, în cămăruţa lui Eugen, care era şi bibliotecă, şi birou de lucru, şi dormitor, de toate... Aşa am descoperit ceva care m-a răscolit profund şi a făcut ca sufletul meu să vibreze mai adânc... Cu faţa în jos, alături de birou, pe un raft, volumul meu stătea deschis la paginile 42-43, la poemele „Hălăduie toamna” şi „Iarnă”... Am imortalizat imaginea cu un aparat foto, iar Iulian, fiul cel mare al lui Eugen, avea să descopere între documentele tatălui din computer, cronica de carte la care lucrase, o cronică neterminată, rămasă la mijlocul unei fraze, fără semnul final de punctuaţie. Începuse să o scrie în 2011, o abandonase o vreme, apoi se hotărâse s-o continue, la data de 13 martie 2013, ora 20,41, aşa cum se vede din foarte riguroasa înregistrare a documentului în memoria calculatorului. Făcuse o completare atunci, adăugase ceva şi se gândise că va lucra în altă zi... N-a mai apucat. Când primăvara lui 2013 se


pregătea să-şi intre în drepturi, când colţul verde al ierbii străpungea scoarţa pământului, într-un imn închinat reînvierii naturii, Dumnezeu a rânduit ca Eugen să se aşeze sub brazdă, iar sufletul lui să călătorească spre ceruri, unde este aşteptat la un... ”Cenaclu al Îngerilor”... Ne va fi dor de el, tare dor... Şi nu găsim cuvinte, nu putem transpune în vorbe ceea ce simţim, această povară cernită, doar o urare simplă mai putem îngăima: Drum bun printre stele, dragă


Eugen Axinte! 28 iulie 2001, după lansarea


volumului "Cavalerul de frig" - E.A. şi "Întoarcere", de C-tin Bărăcan, în Sala Oglinzilor, din


Primăria Vatra Dornei; dorneni şi braşoveni, în faţă, al doilea este


E.A., apoi Anica Facina, Ion Aurel Brumaru, Constantin Bărăcan ______________________________


volume imense,/ nemestecate, nemistuite/ un zid de care să-ţi aduci aminte”. Conştiinţă trează, implicare directă


în viaţa cetăţii, poetul se desparte de analizele superficiale ale acelora ce-i clădesc din poezia sa „o altă geometrie”, el le răspunde tăios: „ignari”, „aspide” şi „idei deşarte”, asemeni lui Eminescu, în „Criticilor mei”.


Actul poetic e susţinut de „muncile


necesare” şi nu este întotdeauna înţeles, de aceea, „levitând peste mlaştini”, avertizează, poetul e supus: „e uşor să arunci cuvinte otrăvite în mlaştini fetide”, căci dincolo de tăcere: „O, sacră cruciadă”, el învinge asemeni crinului hieratic al neuitatului Ioan Alexandru. Din durata existenţei româneşti a pământului transfigurat, rămâne „ultima poveste” a poetului Eugen Axinte: „La stâncile sarmate, o, dragul meu poet/ poporul meu, cel getic, va dăinui întruna”. În slava luminii dătătoare de viaţă


Eugen Axinte este creatorul care


lasă o traiectorie distinctă reinventării sensului poetic al cuvântului. Mistuit de „clipa vorace”, el nu exclude posibilitatea că poezia sa va fi un imn de biruinţă la capătul drumului: „Celui rămas în urmă să-mi adie/ amintirile şi celui ce va veni/ această autobiruitoare căutare/ poezia”. Cele patru volume antum: „Cava-


lerul de frig”, „Cântecul harfistului” , „Avatarii din casa cuvântului” şi „Autopsierea labirintului” subsumea- ză un adevărat compendiu de lectură românească şi literatură comparată, clasici şi moderni. În spatele măştii sociale, poetul se


lasă descoperit şi înţeles. Spiritul ludic, ironia şi chiar sarcasmul uneori se întreţes cu acea delicateţe cu „resurse de tandreţe”, pentru cei care l-au cunoscut şi l-au înţeles. Poezia sa renaşte în „sufletul


pietrei”, recreare a mitului grecesc, verbele zidesc rostirea „pe trepte de taină” şi legământul cu poezia se va îndeplini: „Vom trece peste monice rune cuvântul/ şi vămi peste umbră vom trage”. Astfel, imaginaţia, „gândul ars de


vise”, stă sub semnul timpului devo- rator, însoţit de străvechea liră, ideea poeziei, „fruct al contemplaţiei”, dă sens existenţei sale: „Vieţile noastre/


13


şi a poeziei, în fiecare primăvară rotită în ciclul repetat al anotimpu- rilor, Eugen Axinte ne spune: „Încol- ţise acanta cea sfântă şi dreaptă”... MIRELA NEAGOŞ


Am scris şi vom mai scrie despre


Eugen Axinte, nu la timpul trecut, ci la timpul prezent, pentru că Poetul nu lipsea o zi din viaţa „Vetrei vechi”, pe care a perceput-o cel puţin ca pe o reparaţie morală pentru nedreptatea făcută lumii culturale braşovene, aceea de a i se lua tribuna ei, „Astra” ei, într-o lume cel puţin bezmetică. Eugen şi-a asumat rolul de redactor


de Braşov al „Vetrei vechi”. Se purta la fel ca în anii tinereţii, atunci când venise şi el la „Echinox”, pe ultima sută de metri a studenţiei sale: harnic, devotat, inspirat, ştiind să pună umărul atât la greul editorial, cât şi la cel al difuzării revistei. Mă voi întâlni cu el în fiecare


dimineaţă, deschizând laptopul şi accesând corespondenţele lui trimise pe email şi le voi considera de-abia sosite, fiindcă, de-acolo de unde este, Eugen Axinte continuă să ne scrie. NICOLAE BĂCIUŢ


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88