Volumul „Jogging circular” al poetului Ovidiu Pojar, apărut la Editura Eikon, poate fi considerat un portret pe care însuşi autorul şi-l conturează prin versuri la împlinirea vârstei de 50 ani. Poeziile surprind prin ritmicitatea cu care sentimentele dau năvală în casa poeziei, atunci când ceasornicele vechi sunt oprite pentru bilanţ: „mai rămăseseră doar câteva oase/ în stare/ să-mi menţină o relativă/ poziţie verticală”. În poezie poetul poate fi stăpânul propriei lumi, pe care o ghidează după bunul plac: „să fie toamnă, am zis/ Ca pe-un măr lustruindu-mi/ regretele” sau „între mine şi lume/ s-a lăsat o tăcere firească”. Atunci când rădăcinile prin contur, omul devine una cu natura: „cât înfloreşte mărul/ şi-n palme ard caişii”. „Trag de timp/ ca-n copilărie de fusta mamei” spune poetul care, alunecând pe coarda dimineţilor sensibile, intră


„în frigul de afară/ ca-ntr-o catedrală pustie”. În tot acest spaţiu al reconstruirii lumii, poetul are propria rugăciune: „şi dacă vrei să mai auzi de mine/ fă-mi numai, Doamne, visele mai mari/ ca să nu trec ca un schior pe şine/ şi să-mi îngheţe sufletu-n clăpari”. Anotimpurile sunt uneori o povară


eternităţi, toată poezia copilăriei. Bunicul este imaginea centrală a


„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu,


când mă gândesc la locul naşterii mele […] parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci ... “ (Ion Creangă, Amintiri din copilărie) Nimic nu poate să egaleze bucuria ce o simţi în suflet atunci când te gândeşti la locul natal. Te laşi cuprins de un dor de rădăcini asemenea părintelui Ion Turnea şi mai apoi te regăseşti în oglinda altor vremi. Cartea părintelui, Ion Turnea, Dor


de rădăcini, a adunat pe filele ei toată strălucirea unei localităţi situate în Ba- natul montan, Bolvaşniţa, toată frumu- seţea copilăriei, toată lumina diferitelor specii literare în proză precum: povestirea, nuvela, teatrul drama. Sensibil la tot ceea ce ne încon-


joară, un mare iubitor de privelişti, pă- rintele a conturat localitatea natală ca pe o aripă a paradisului coborâtă parcă din văzduhul nesupus timpului ca să mân- gâie pe cel ce a ajuns în deplină comu- niune cu natura, pe cel care a lăsat să pătrundă în sufletul lui energia vie, plină de viaţă a originilor noastre: „A- tunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.“ (Facere cap. 2, v. 7) Dor de rădăcini e nu doar o mono-


grafia a originilor, ci şi ochiul sufletesc al artistului care ştie să prezinte prin diverse specii literare toată poezia unei


cărţii, imaginea în jurul căreia aleargă ca într-un cerc toată copilăria părintelui Ion Turnea. Bunicului, părintele îi dedică un întreg capitol în cuprinsul acestei cărţi, însă bunicul îşi mai face simţită prezenţa ori de câte ori un om mare e necesar să intervină cu sfaturi moralizatoare. Bunicul mai este şi personaj în drama Alb şi negru sau nuvela Transformare dar şi narator indirect, prin vocea nepotului în diferite povestioare precum Fiul Clopotarului. Drama Alb şi negru surprinde


importanţa virtuţilor în viaţa omului, virtuţile sunt puse pe seama unui obiect, cartea şi a unor personaje precum bunicul, Livius, ce au un rol important în viaţa personajului nepotul. Viciile sunt conturate printr-un animal, pisica şi stăpânul acesteia, Mitruţ. Povestirea Fiul clopotarului surprinde demersul unui om simplu, a unui fiu de ţăran, care luptă pentru a-şi împlini idealul în viaţă, visul de a deveni preot, având povăţuitor pe bunicul lui. Poveştile copilăriei mele respectă structura povestirii în ramă. La stâna Şcheiu sunt depănate diferite povestioare cu un conţinut moralizator ca de exmplu povestea lui Miluţă, un cal ce a ajutat o familie de oameni simpli să se ridice şi care a fost abandonat de aceştia. Ei conştientizează abia în finalul povestirii cât de important a fost pentru ei Miluţă prin salvarea vieţii fiicei lor. Unele povestioare de la stâna Şcheiu sunt


46


pentru cel care doreşte să păstreze linia continuă a vieţii: „intrăm sub pielea frigului/ şi plângem în linişte/ aceleaşi cuvinte” sau „să vină îngerii Domnului mascaţi/ să ia de pe mine această primăvară/ ce mi-a sărit cu scrâşnet metalic/ în faţă”. În această atmosferă apăsătoare „numai cerul/ cu seninul lui/ mă mai tulbură”, spune poetul, care „asemenea/ turnului rămas fără clopote/ mă agăţ de aer/ şi-mi contemplu zidirea”. În lupta cu îngerul câştigă sacralitatea cuvântului: „azi noapte m- am ridicat din ţărână/ să deschid porţile tale cereşti/ să mă umplu iarăşi de lumină/ când pe cerul tău mă răstigneşti”. Ovidiu Pojar este poetul care aduce trăirile pe acelaşi calapod cu creaţia, reuşind să surprindă prin modul în care aşază în vers zbaterile sufletului. O carte prin care reuşeşte să străbată dincolo de poezia imediată, dându-i un sens care îl individualizează în rândul confraţilor.


MENUŢ MAXIMINIAN ________________________________________________________________________________________________


încărcate de umor ca de exemplu povestea baciului Gheorghiţă ce începe cu un citat din opera lui Ion Creangă Amintiri din copilărie prin care se arată importanţa jocului în viaţa copilului. Temei jocului părintele Ion Turnea îi dedică şi un întreg capitol, Cercul jucăriilor, precizând că formarea personalităţii unui om începe din fragedă pruncie, prin joc. Până şi faţa pastelată a naturii o prezintă la un moment dat printr-un joc de imagini şi cuvinte. Povestirea Rădăcini de Egheriş pledează pentru valoarea prieteniei. Un cireş văratic după multe încercări de a- şi alunga singurătatea prin găsirea unui tovarăş şi-a găsit ca prieten un om căruia îi oferă până şi viaţa. Povestirile Roua Timpului şi Flori de cais arată frumseţea dragostei ce dăinuişte în timp, dragoste conturată prin simbolul florilor de cais şi a bobiţelor de rouă. Personajul Ionel Ceapă din povestirea Blestem îl simbolizează pe omul condamnat să trudească o viaţă sub soare. Cu ajutorul descrierii a prezentat frumuseţea localităţii natale, Bolvaşniţa, naraţiunea şi dialogul sau uneori monologul unor personaje având rolul să întregească lumea ideală a satului din Banatul de munte, cu tradiţile şi obiceiurile lui. Cartea părintelui Ion Turnea, Dor


de rădăcini, are o inegalabilă valoare artistică prin conţinutul şi mesajul său şi sunt convins că va fi lecturată cu plăcere de către toţi cititorii. Prof. ANA CRISTINA POPESCU


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88