Afirmat ca spirit enciclopedist,


profesorul dr. Ion Pachia-Tatomirescu tipăreşte la sfârşitul anului 2012 (Ed. Waldpress, Timişoara) un consistent volum de poezii întregit, după un sumar care se impune tot mai mult (nu numai la el), ca într-o veritabilă ediţie critică, cu un aparat bibliografic complex şi completat riguros, sub titlul Comete-n cea de-a 65-a vale; o subtilă trimitere la vârsta rotunjită de autor în acelaşi an, la 16 februarie. Înainte de a vorbi însă despre poezia lui Tatomirescu din acest volum, ne oprim totuşi atenţia, în chip necesar, asupra celei de a doua părţi, De la cele biobibliografice la repere din bolta oranj-istoriei literare, alcătuită de conf. univ. dr. Ana Mugurin. Pe parcur- sul a 151 de pagini (255-406), cititorul face cunoștință cu câteva repere semni- ficative din viața și prodigioasa activi- tate de profesor, redactor, publicist, po- et, epigramist și parodist, prozator pen- tru copii, folclorist, etnolog, dialecto- log, cercetător al mitosferei pelasge, istoric al religiilor, critic, teoretician și istoric literar a lui Ion Pachia-Tatomi- rescu, confirmată și de o selecție a re- ferințelor adunate în timp de autor. A- ceastă a doua parte se încheie cu o succintă prezentare a tuturor celor 105 volume publicate (30 sub semnătură proprie și alte 75 în colaborare) „apă- rute pe segmentul temporal 1971- 2012”. El însuşi critic literar, Ion Pachia-Tatomirescu (a se vedea, de pildă, vol. Nichita Stănescu și para- doxismul, Ed. Arutela, 1994, ori Trata- tul de melancolie, Ed. Eurostampa, 2000) face parte din generația resu- recției poetice (titlul unei alte lucrări, 2005), este un postmodernist erudit, al cărui verb rămâne fidel unei conș- tiinciozități exigente, dar mereu înnoite și cu o emotivitate bine disciplinată în exercițiul reflexivității. Opera lui poetică (14 volume, dacă am numărat bine) începe cu volumul de debut Munte (Ed. Eminescu, 1972), căruia îi urmează un alt volum, incitant nu numai prin titlu (Încântece. Demon- Graal-Sobor, Ed. Litera, 1979), apoi altele: Verbul de mărgărint (Ed. Facla, 1988), sau un volum de distihuri superparadoxiste, Salmi (Ed. Aethicus, 2000) etc. Însă, ca și în volumul Elegii din Era Arheopterix (Ed. Dacia, 2011), despre care am mai scris, și în recentul volum, autorul este atras evident de gândirea paradoxistă (inclusiv în latura imaginativă, a re-prezentării factualului etern). El se cantonează într-o lume aparent stranie, cu teme ce ar putea fi


______________________________ socotite fie adiacente, fie anacronice (Descântecul zalmoxian al unchiului Aethicus Donares de-alungat Haosachele și Haosachia; Sofist- unchiul și pufinul din Insulele Rifarice; Unchiu-meu, sofistul, despre centura Aherasiei; Nani-nani, vidule, nani-nani, Dacie vidată...! etc.), însă substanța textului aduce mereu în atenție întrebările eternelor noastre neliniști. Alteori, ne propune geometria lanurilor de rapiță, poeme de sâmbătă seara pe bulevard la vale, ori urcă piramida lui Keops pe sfânta spinare de măgar. Liric uneori (Despre înfrunzirea ramelor de pendule din gări, Lângă Ursa Mare, Numai tu, floare de nufăr, Despre ingrata absență etc.), Tato- mirescu reverberează la incidența cu suprarealismul lumii sale și se con- formează determinațiilor ei; ‒De n-ai mai fi berbec-om, vraci-vultur-gaie, șef-țap,/ flăcău-taur-centaur, director- vânător-săgetător,/ rege-scorpion-pre- ședinte, rac-împărat-de-vidă-conser- vă...! (p.224), sau Ea se respectă, de parc-ar fi o moleculă de hidrogen/ din lobul stâng al plămânului meu,/ eu mă respect, de parc-aș fi o moleculă de oxigen/ din lobul drept al plămânului tău...(p.92) etc. Însă văzând cu atenție sumarul volumului de poezii, îți poți confirma că Ion Pachia-Tatomirescu pornește, ca într-un concept protestatar- creaționist, de la Dansul cometei cu sepia spre Cometa-n lyra de-aer-duh, mai apoi spre Cometa-n apa viorea, trece cu Cometa oaselor de foc din zenit în nadir spre Steaua pentru lemn, la Privighetori-comete de lut după traiectoria descendentă din mitul hesiodic al Vârstei de Aur. Fiecare ciclu își urmează ideea enunțată cu un Salm (cel de al doilea poem din ciclu: Salm‒Cer, nea; Salm‒Aer; Salm‒Apă; Salm‒Focul; Salm‒Lemnul; Salm‒Lutul ale elementelor primordiale din


40


filosofia lui Empedocles) și se încheie tot cu un Salm ( Salm‒Alcov, Salm‒ mov-bomfaier, Salm‒Steiu-mi sapă, Salm‒Zvântă soclul, Salm‒Semnul și Salm‒Pământ); salmul ca psalmodiere. Ion Pachia-Tatomirescu intersectează în poezia sa simboluri din marile mitologii europene cu o mitologie dacică recuperată: Cogaionul, atât de frecvent în versurile sale, este un Olymp autohton, apoi Moșul Soare și cosmogonia danubiană, dacică, din Țara-Tinereții-fără-Bătrânețe (Unchiu- meu, sofistul, despre centura Aherasiei) etc. Ambitusul afirmării cogaionicului mi se pare cel mai evident în cele Șapte izometalice: Astăzi, poezia mea valahă este de gardă/ în Insula Șerpilor, în vreme ce Ahile își strânge/ ghituitu-i chimir lat, peste buric, prinde toar- tele/(...), apoi strigă de-mi reverberează tot cerul de malachit: „‒ Să mă ningi cu poeme-fulgi, neîncetat, pân-auzi/ cum crește nemurirea, în creștetul Cogaionului/ părintesc...‖ Un Pan tardiv, poetul bucolic din Geometria lanurilor de rapiță descoperă această mierlă autohtonă ce nu și-a pierdut strămoșeasca-i limbă/ în vreun Turn Babel și rămâne să-mi cânte gratuit(...) în aceeași limbă dintâi. O limbă pre- adamică, limba oceanului primordial care se mai poate auzi încă dintre lanurile de rapiță, de unde un supersonic se ridică ‒ vârf de săgeată de-argint/ ce trage-n cupola ultra- marină un alb harpon de fum...; o coabitare adânc conflictuală, neîmpă- cată, dar totuși tolerantă până și sub groaznicele joagăre-laser,/ chiar sub aurorele polare. Într-un astfel de ring viscolit, păsările Arheopterix tac cu privirile ațintite în sus, ca într-un psalm al îndurării: licuricii din cupele de plexiglas ale runelor-Yin/ troienesc mai tot ringul-Yang din acest papirus al mov-uscaților ciulini. Protestul verde se adaugă și el protestelor anterioare din elegiile cogaionice cu dorința de a nu strica echilibrul dintâi, despre care vor- bește adesea în subtextul acelor traiec- torii ale datului implacabil. Citindu-l pe Ion Pachia-Tatomirescu (chiar și numai în poezie) nu poți să nu ai conturul personalității sale cu o față a extra- versiei formale, dar calde. Un însin- gurat care-i caută pe toți ceilalți, nu pe fiecare în parte, întru consensualitate, supus provocărilor superioare și trenan- te. El atinge fericirea generică fără a se lăsa condus de o atare nevoie, e înclinat spre deliberări profunde, deși pare visă- tor, imaginativ, dar are vocația unor în- grijorări generoase, deși pare rezervat; e teandric totuși și nicidecum dionisiac. IULIAN CHIVU


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88