Este tocmai cel care încearcă, şi prin asemenea articole ca


şi cel de faţă, să-şi explice fenomenul cititorului de astăzi. Culmea este că el nu va ajunge la nicio concluzie practică, lucrativă, dar altcineva va profita din plin de zbaterea lui de a scrie şi de a publica astfel de zbateri ale gândului. Dar, pe de altă parte, nici proliferarea scriitorilor nu-i poate încuraja pe oameni să citească. Îi încurajează însă pe unii să deschidă noi edituri! Frustraţi de valoarea cărţilor citite, dincolo de veleitarismul celor mai mulţi dintre ei desigur, cititorii trec urgent în cealaltă tabără. „Ce, eu nu pot scrie ca ăsta?”, se întreabă ei hamletian. Şi trec la fapte. Astfel, reducerea numărului de cititori s-ar corela şi cu creşterea numărului de titluri de carte publicate, atât la modul general, cât şi la fiecare autor în parte. Deci, cititori puţini, cărţi cât încape! Pe de altă parte, numărul celor care vor să fie scriitori şi care publică diverse cărţi creşte exponenţial: numai în SUA sunt 822 de cursuri de creative writing, ceea ce ar face ca, teoretic, într-un deceniu să se nască în SUA 60.000 de scriitori! (cf. Mircea Mihăieş, România literară, nr.5/2010). Brrr, să ne ferească Dumnezeu! Pentru că zbatere, oare chiar fără rost?, rămâne numai ceea


ce face scriitorul adevărat. Şi de aceea vom încerca să scriem câteva rânduri şi despre necititori. Despre cei care, greu de crezut, n-au deschis o carte în viaţa lor sau au făcut-o aşa de rar încât şi ei cred că n-au citit nimic niciodată. Tocmai din fraza de mai sus ar rezulta că există două feluri de necititori. Primii ar fi necititorii pasivi, adică sunt tocmai cei care au fost cândva – în îndepărtata şi uitata lor copilărie – cititori (obligaţi). Aceştia au o oarecare spoială de învăţătură (nu contează numărul claselor absolvite!), finalizată instituţional prin absolvirea unui gimnaziu sau a unui liceu, a unei şcoli profesionale sau de maiştri. Angrenaţi în activităţi preponderent fizice sau cronofage, ei uită calea spre lectură (dacă au ştiut-o vreodată!). Asigurarea veniturilor minime pentru a supravieţui, mediul pauper în care sunt aruncaţi să trăiască, greutăţile implicate de existenţa unor familii de obicei foarte numeroase, îi îndepărtează pe aceştia brutal şi total de lectură. Pentru ei singura lectură rămâne cititul titrajului filmelor străine şi poate a unor reviste de gang, porno sau de scandal. Asta în loc de somnifer. În filmul american Gigli, un tânăr cu handicap era adormit de răpitorul său citindu-i-se înscrisul de pe un ambalaj de hârtie igienică!? Răpitorul nu avea în casa lui nicio carte! Nici măcar una de telefon. Asemenea oameni fac parte din undergroundul societăţii, ei sunt cei care nu-şi pot oferi, şi nici nu-şi vor putea oferi în această viaţă decât minimul impus de supravieţuire. A doua categorie de necititori o formează necititorii activi. Ei fac parte din acea pătură socială pe care îmi permit s-o definesc ca fiind atoateştiutoare, adică un soi de middle class sui generis. Este clasa suficienţilor. Ei îşi sunt suficienţi lor înşile prin ceea ce au dobândit cândva, atât profesional cât şi la nivelul culturii generale (nu reluăm aici discuţia interminabilă despre ce este ea şi la ce foloseşte). Aceşti necititori activi, în mod paradoxal, au avut iniţial o anumită pregătire, chiar la nivel universitar (!), dar acum nu mai citesc nimic. Nici măcar în domeniul pentru care s-au pregătit. Ei au citit şi au învăţat „totul” şi „odată pentru totdeauna”! La ce bun să mai citească ceva ce ei deja au învăţat? Şi ştiu (?). Iar dacă, Doamne-fereşte, s-a mai descoperit ceva în domeniul lor, refuză această noutate ca fiind un neadevăr evident! Dar şi suficient de periculos pentru propria lor existenţă. Aşa încât superioritatea lor este de nezdruncinat. Ei ştiu totul şi nimic nu le poate schimba această convingere, această autosuficienţă. Culmea este că dintre aceşti necititori – de fapt ei citesc o serie de reviste


30


Colină, acril pe pânză


_________________________________________________________ „ştiinţifice” şi urmăresc toate talk show-urile televizate sau nu – se recrutează masa celor care formează opinia publică (şi cei care dau tonul la tot şi la toate). Ei/ele au opinii ferme, politice, etice, profesionale etc. Şi acestea trebuie, musai, expuse şi impuse celorlalţi. Să ni-i amintim pe cei care nu de mult îi fugăreau pe intelectuali prin Bucureşti. Sunt tot ei şi astăzi. Chiar dacă nu-i mai fugăresc – o fac cu invectivele de rigoare de pe… sticlă! – pe alţii în mod real, ei nu s-au schimbat defel, pentru că nici n-au vrut şi nici n-au avut vreodată această intenţie. Or, schimbarea reală se produce în om numai prin abordare lucrurilor cu adevărat serioase. Şi cele mai multe dintre ele le afli tocmai prin lectură. Nu vrem să inducem ideea că (numai) literatura ar fi responsabilă de felul în care sunt oamenii. dar ceva-ceva tot rămâne dacă citeşti, ca în spusa lui Beaumarchais despre calomnie. Sper să nu-mi fie şi mie răstălmăcite aceste rânduri într-un asemenea sens. Şi nici să fiu urmărit pentru… calomnie! Un asemenea excurs printre cititori nu cred să aibă vreo


concluzie clară şi definitivă. Nici noi nu ne erijăm în atoateştiutori, dar am scris aici câteva dintre gândurile care ne-au fost generate de o lungă experienţă profesorală şi socială în domeniu. Unii vor găsi imprecizii în clasificările noastre. Nici nu am intenţionat crearea unui model imuabil şi infailibil. Dacă el va trezi interes şi discuţii, cu atât mai bine pentru cititori. Şi pentru scriitorul acestor rânduri probabil. ________ (6 mai 1950, Braşov – 13 aprilie 2013, Vişeul de Sus). Poet,


prozator. Facultatea de Istorie-Filologie din Sibiu a UBB (1973). Debut editorial în volumul colectiv Popas în Hiperboreea, 1980. Volume: Clipele, cuvintele..., versuri, 2001; Tripticul mielului


paşnic, versuri, 2002; Pe ţeava puştii, proză scurtă, 2002; Dinspre Soare răsare, haiku şi tanka, 2003; Nostalgii intermediare, haiku şi tanka, 2003; Despre supliciile perfecte, versuri, 2003; Mereu se întâmplă ceva pe drumul spre rai, roman, 2004; De-a-ndoaselea/De-a v-aţi ascunselea, 2004; Zburând spre Kumamoto, haiku şi tanka, 2005; Invitaţie otrăvită, versuri, 2006; Viaţa asta inventată, proza scurtă, Cluj-Napoca, 2007; În căutarea celuilalt, proza scurtă, 2007; Jogging, versuri, 2008; Ghilgameş, teatru, 2008; Copilăria cea de toate zilele, proză scurtă,2009; La margini de împărăţii, proză scurtă, 2010;Oameni sub vremi, proză scurtă, 2010; Cartea de poveşti, basme, 2011; Impromptu, roman, 2011; Aceasta este calea, haiku şi tanka, 2011; Ferestre deschise de vânt, antologie, vol. I (proză scurtă), vol. II (poezie), 2011. Prezent în: Cartea mea fermecată, 2009; Apus de soare,


antologie româno-franceză de haiku, 2010; Când greierii tac…, antologie română de haiku, 2010; Antologia prozei scurte transilvane actuale, 2010; Caietele de poezie Lucian Blaga, 2010; Varză à la Cluj. Bucate felurite de scriitori povestite, 2010. Marin Nicolae Tomi a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88