2008, sub titlul „Vinul de piatră – 3 romane”, volum pe care prozatorul Ştefan Goanţă şi-l descrie astfel: „Într-un trecut predestinat să ne rămână vecin şi pe care noi înşine l- am condamnat să trăiască şi mort, ţara ni se umpluse de mulţime de altare de nisip în care, în limba cizmei şi a lanţului, se propovăduia... credinţa ateistă. Târându-se pe iluzoria cocoaşă a trăiniciei mincinoase a nisipului – avorton al pietrei – pe fâlfâitul (blasfemie!) unui drapel şi al unui imn, pe rătăcirea tâmpă care a binecuvântat cu venin, cenuşă şi aluat de sânge istovit de bici şi ţărână istovită de atâţia paşi, vremea oricum, a fost şi ea de faţă... Dar cum şi firele de iarbă ştiu să lupte până la moarte cu tălpile spinoase, patul de zăpadă s-a transformat în economicosul sicriu al patului lui Procust. Pribegit din viaţă, un om alungat a descoperit o mândră pustietate, iar aceasta, de dragul mângâierii mâinilor lui, i-a oferit drept mulţumire până şi nemaipomenitul vin de piatră...‖ Cele trei microromane – Altarul de nisip, Patul de zăpadă, Vinul de piatră – adunate sub titlul celui din urmă, transmit o morală: Nu tot ce trăieşte trăieşte şi nu tot ce moare moare. O recunoaştere a valorii activităţii


desfăşurate de Ştefan Goanţă în Sălaj vine de la Primăria comunei Bălan. A privit îndelung Diploma de Cetăţean de onoare, apoi a aşternut rândurile ce urmează şi le-a expediat la Bălan.


Prieteni, domnilor, mulţumesc


Adânc impresionat, Vă pentru


gestul


Dumneavoastră de aleasă omenie şi cinstire şi Vă asigur că, aşa cum am purtat în minte imaginea satului Gâlgău (în special) şi a minunaţilor săi oameni, tot aşa o voi purta şi de acum înainte, fericit că la orice necaz amintirile îmi vorbesc de acea perioadă din zbuciumata mea viaţă de până la sosirea în Gâlgău. Vă mărturisesc, de data aceasta public, că acei doi ani au însemnat pentru mine cea mai frumoasă perioadă din viaţă şi – o nouă mărturisire – dacă am părăsit satul în care voiam să rămân, n-am făcut-o cu voia mea. Din cauza refuzurilor repetate de a veni la Zalău, „tovarăşii‖ m-au ameninţat cu represalii, pentru că


aş urma acelaşi drum cu tatăl meu condamnat politic la optsprezece ani muncă silnică. Regret că nu am avut timp să încerc mai multe pentru satul rămas pentru totdeauna al meu, dar m-am reîntors în el şi prin căsătorie şi printr-o carte care poartă pe copertă chipul unui consătean, Gherasim Şimişnean, Ghira. Vă mulţumesc încă o dată, vă


doresc sănătate, bucurii şi rezultate tot mai frumoase pe drumul pe care mergeţi.


ŞTEFAN GOANŢĂ


N.B. De prisos să-mi exprim iarăşi regretul că, din motive de sănătate, nu pot fi alături de Dumneavoastră în aceste ceasuri de fericită rememorare. Altă ironie a sorţii. Deşi a scris


puţin pentru copii, primeşte, în anul 2009, premiul USR, Filiala Cluj, pentru literatură destinată copiilor. În 2008, reia romanul Zodia


Fedeleşului, care va rămâne pe masa de lucru. În 2010, scrie cu înverşunare. Se


află la tipar cartea „Mioriţa. Domnul de Rouă”, eseu, ( în colaborare cu soţia sa, Irina Goanţă), care va apărea la o săptămână după trecere „dincolo”. Tot acum i se publică proza „Crăciun fericit” în antologia „Varză à la Cluj”, Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă” din Cluj -Napoca. Şi tot în 2010, la 19 octombrie, trece Styxul, după ce rosteşte ultimele cuvinte: „Nu mai pot! Cedez!...‖ A cedat în faţa inevitabilului, în


faţa celei cu care „cocheta‖ – zicea el – de mai multă vreme, dar pe care n-a mai avut puterea să o înfrângă. A plecat cu gândul la romanul lui a cărui ultimă parte trebuia scrisă la calculator, la pomii pe care dorea să- i mai planteze în grădină, la trandafirii şi la toate florile care i-au înfrumuseţat ultimii ani ai vieţii... Privind menirea scriitorului în


societate, Ştefan Goanţă spunea: ―În societatea românească de azi, scriitorul ocupă un loc déjà ocupat. Se tot vorbeşte să se aducă nişte taburete... Dar, fie vorba între noi, de când un scriitor, dacă e cu adevărat scriitor, cerşeşte un scaun pentru şezutul lui scriitoricesc? Păi şi el să ceară? Altceva e când i se oferă.‖ Ştefan Goanţă ar fi împlinit astăzi


80 de ani. Sigur, şi-a dat seama că omul nu poate pătrunde în toate


60


Poem din grădina duminicii... Duminică, 21 Aprilie 2013


Sufletul mi-e plin acum De o tainică lumină, Se-aud florile duium Dând năvală în grădină.


Precum zumzetul de-albine Gândurile mele sunt, Dorul răzbunat din mine Umblă singur pe pământ;


Pe sub pomi e-atâta pace, Parcă trece Dumnezeu! Ce Duminică se face Sfântă în cuvântul meu!


Aerul se înfioară Și-i ascult oftatul clar, Fără el nu-i primăvară, Viața toată e-n zadar...


Curge-n mine poezia Ca lumina din potir, Te rog, Doamne, dă-mi tăria Pân` la capăt s-o respir.


Se-aud florile duium, Plin e cerul de petale, Fericit aștept de-acum Ziua Învierii Tale!... NICOLAE NICOARĂ


ascunzişurile minţii şi ale sufletului său, oricât de priceput şi de iscusit ar fi. În ultimii ani, a fost revoltat de degradarea vieţii spirituale, a culturii româneşti, de nonvaloarea şi prostul gust care au încătuşat ţara. Uneori vesel, alteori serios, ori sarcastic, a scris mult şi divers şi toate scrierile sale ne vor ajuta să-l cunoaştem, să-l recunoaştem şi să nu-l afundăm în uitare. Om fiind şi el, scriitorul dispare de pe Pământ, dar urmele lui rămân... E datoria noastră să vorbim cu seninătate despre Ştefan Goanţă, pentru că el şi-a îndeplinit misiunea pe Pământ. Sursa: „Singur printre oameni” –


manuscris IRINA GOANŢĂ


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88