Uneori sunt urmărit de o serie de


întrebări: Se cade ca un poet să aibă spirit critic faţă de poezia altui poet? Nu e riscul ca el să cadă în subiec- tivismul dat de propria poezie, de convingerea că aceasta e ”firul roşu” al poeziei din toate... timpurile? Că totul în afara ei nu sunt decât devieri mai mari sau mai mici faţă de drumul de urmat de către... poetul universal? Fără răspunsuri convingătoare, găsesc un subterfugiu. Rândurile scrise de un poet despre alt poet nu sunt cu ade- vărat rânduri de critică literară. Sunt sensibilităţi la care poetul ce scrie despre alt poet a rezonat. Sunt bucurii de cititor, mai mult sau mai puţin versat, sunt decriptări după „forma şi asemănarea” poetului cititor. Astfel, sub amendamentul celor


exprimate, mă încumet să scriu câteva rânduri despre Secunda de pământ, Ed. Nico, Tg.Mureş, 2013, proaspăta carte de versuri apărută sub semnă- tura lui Lazăr Lădariu, iluministul mureşan al acestor vremuri, erudit om de cultură, publicist şi sensibil scri- itor, harnic şi motivat luptător social şi naţional. In extenso, un om în slujba oamenilor, un român în slujba neamului său. Cartea menţionată e „extrasă” dintr-


un jurnal, ţinut în perioada februarie 1983 - mai 2002, arătând faptul că poezia izbucnea între două adnotări, între rânduri de scriere a sinelui, a conştiinţei şi conştientului, raportat în spaţiu şi timp, la situaţii şi situaţii. Ea arată un Lazăr Lădariu cu amplitudini de sensibilitate poetică izbucnite între contorsionările faptelor timpului de fiecare zi. Poezia sa nu e una spec- taculoasă, cu înălţări verticale şi apoi coborâri în vrie, e o poezie aşezată, echilibrată, dar expresivă în rafina- mentul ei. Aşa cum „esenţele tari se ţin în sticle mici”, şi în poezie gânduri mari pot găsi formule migăloase, imagini filigranice de exprimare: ”......şi toţi cei care aţi urcat muntele/ veţi fi nişte umbre ascultătoare/ sau, poate/ eu voi fi cel cu numele Umbrei,/ cercel de piper la urechea dealului;...” (Şi la lună vă voi cunoaşte), sau „Cineva ţipă în burta pământului,/ cineva se trezeşte şi cască prelung,/ cineva din adâncul mugurelui/ repetă cântecul învierii,/ cineva mână din urmă/ o caravană de rufe;/...” („Naşterea numelor”).


dimineţi târzii de vară beată,/ prin seri de pergamute şi de ploi.//…Şoptesc păduri în orga lor vicleană,/ sub haina umbrei eu să mă-ncovoi,/ e-un suflet de pământ ce, greu, mă cheamă,/ din ce în ce mai tainic înapoi.” (E-un suflet de pământ ce, greu, mă cheamă) Pe alocuri, sunt răbufniri în stil


______________________________ Aşteptând înserarea e un poem al


trecerii implacabile a timpului, căreia autorul nu i se poate sustrage, o com- placere surdă sub care mijeşte regre- tul „marii treceri” blagiene: „Jumăta- te-iarbă,/ cealaltă jumătate-copac,/ creşte în urmă/ vremea mea dusă;// pasărea de sânge/ arde şi azi în met- aforă,/ fluturele deodată cu şarpele trece;//…”. Zădărnicie, ar spune eclesiastul, fiindcă „...doar numele Tău/scris e în ceruri.”, spune Lazăr Lădariu în poemul Numele Tău. În majoritatea poemelor întâlnim


expresii care, ele însele s-ar putea constitui în mici poeme, deosebit de expresive: ”..strig, şi cuvintele mele cad pietre pe stâncă/ acoperite de aripi sub laţul subţire al morţii…” (Citind psalmii lui David); „..doar amintirea solemnă rămâne/ despre al- te aripi/ prin alt aer tăiat de o epifanie uitată…” (Decembrie); “Punte,/ umbra ta între două maluri…” (Stop- cadru) ;” Neîntrerupt,/ precum timpul,/ copacul apelor curge...” (Cu proaspătă memorie); „Ţipătul coasei a fugit în pământuri sure...”(Zbor dublu) etc. Citind poezia lui Lazăr Lădariu în acestă cheie constaţi că, aşa cum spune în versurile „asemenea unei biserici/ ridicate în inima altei biserici” (Viaţă dublă), în propria poezie ascunde altă poezie, probabil, tocmai pentru a-i da poeziei sale consistenţă şi durabilitate. „Chemarea străbunilor” este o altă


temă a volumului, temă, de altfel, curentă în cărţile de versuri ale lui Lazăr Lădariu, temă ce-l prinde bine, deversându-i tumultul: ”E-un suflet de pământ ce, greu, mă cheamă,/ din ce în ce mai tainic înapoi,/ prin


44


poetic propriu, dar în spiritul poeziei lui Goga, şi chiar a lui Ion Horea, absolut fireşti în contextul luptei şi a „cămăşii morţii” îmbrăcate de autor, deodată cu această înregimentare în apărarea valorilor şi spiritului românesc pe aceste meleaguri: „ Nu-i lapte pe lume mai dulce,/ Nici soare să urce pe deal,/ Mai altfel, mai blândă chemare,/ Ca aici, la noi în Ardeal.// Nu-i ninsoare căruntă pe munţi,/ Nici zăpezi să respire-n val/ Prin pădurea pândită de lupi,/ Ca aici, la noi, în Ardeal.//…” (Aici, la noi, în Ardeal). Sau poezia „Apele trec, pietrele veşnic rămân”, care mă duce cu gândul la acel „sfânt al închisorilor comuniste”, Nichifor Crainic: „Fost-am Iisus chinuit în celule,/ fost-am şi lacrima din cântul păgân,/ am scrâşnit şi am plâns, supus, că ştiam:/ apele trec, pietrele veşnic rămân.//....”. (E demn de remarcat faptul că Lazăr Lădariu nu a scos aceste poezii din carte, pentru a face o carte de sine stătătoare, scrise în acest registru a „Mustului care fierbe” (licenţă poetică O.Goga), ci a preferat sinceritatea, de a le aşeza alături de poemele cu iz existenţial, cronologic, aşa cum „i-au venit” şi când „i-au venit”, în Jurnal.) Poemul „Secunda mea de


pământ”, poemul definitoriu al cărţii, este unul al convingerilor existenţiale, asemănător în idee, nu şi în formă, a celebrelor haikuri japoneze, ce reflectă în mare măsură ideea călăuzitoare a vieţii: „Să ascult cântecul unic/ la munte am venit cu inima-ntreagă,/ măr rotund pulsându- mi în carne;// la piatră am venit,/ mai tăcut ca niciodată,/ să învăţ lecţia cufundării/ în cuvântul


fără


întoarceri;// pe câmp am ieşit/ cu tot alfabetul germinaţiei,/ să cunosc respiraţia acelui mesteacăn;// pentru o gură de aer/ muntelui,/ pietrei,/ câmpului/ le dăruiesc acum/ secunda mea de pământ.// Secunda ce sunt.”. “Secunda ce sunt” a lui Lazăr


Lădariu este “… pată de sânge care vorbeşte” a lui Nichita! RĂZVAN DUCAN


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88