îngerul Lui și m-a luat de la oile tatălui meu”. Așa și pe Elisei l-a luat de la munca câmpului, pentru


că se împlinea probabil ceea ce scria prorocul David, în Psalmi, că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har. Dar acum poate cineva să spună că n-ar mai trebui școală. Nu este așa. Școala își are în societate rostul ei binecuvântat de Dumnezeu, însă istoria Vechiului Testament ne spune că Dumnezeu îi chema pe profeți. Ei nu făceau școală. Erau chemări cu totul speciale. Prin ei, Dumnezeu își trimitea mesajul său către popor. Dacă ar fi fost școliți, atunci cei din societate ar fi putut să zică că ei grăiesc din înțelepciunea cărților. Iată că David era păstor la oi, de unde să învețe el carte?! Așa că profeții au fost chemați din anumite familii în care Dumnezeu a văzut pace, liniște, înțelegere. Un copil crescut într-o familie morală! Știind toate acestea, a zis Dumnezeu: ieși din casa tatălui tău și vino și grăiește poporului. Din mulțimea profeților Sfintei Scripturi, doar șaisprezece și-au scris mesajele, cuvintele lui Dumnezeu adresate poporului. Mulți dintre ei n-au scris decât în inimile contemporanilor lor. Cea mai mare parte din învățăturile primite de la Dumnezeu, prin profeți, au ajuns la noi prin viu grai și așa, milenii peste milenii, s-a format și Sfânta Tradiție, care este mai amplă, la un moment dat, decât Sfânta Scriptură. L.C.: Iertați-mă, Înaltpreasfințite Părinte, înseamnă


că familia profetului Elisei era o familie morală cu totul deosebită. Î.P.S. Ioan: Gândindu-ne la familia profetului Elisei,


să vedem cum pleacă un tânăr binecrescut din casa părinților săi. Cum a plecat Elisei din casa părinților săi? Cu multă binecuvântare părintească, în primul rând. Dar ce i-a spus Elisei Sfântului Ilie când i-a zis să-l urmeze? I- a zis tânărul Elisei: lasă-mă să mă duc să sărut pe tatăl meu și pe mama mea. I-aș întreba pe cititorii acestei cărți dacă atunci când le-au plecat copiii din cuibul casei părintești i-au sărutat. Să răspundă fiecare în taina inimii lor. Dacă au plecat din casă sărutând pe tatăl și pe mama, înseamnă că sunt bune semne, înseamnă că se îndreaptă pe cărarea pe care a mers profetul Elisei, adică spre Dumnezeu. Multe sentimente și fapte se pot transmite printr-un sărut. Știm că Iuda, printr-un sărut, L-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu. Dar știu că nicio mamă nu și-a sărutat vreodată fiul


sau fiica, ca apoi să-l trădeze. Niciodată un fiu sau o fiică care și-a sărutat părinții, când a plecat din casă, niciodată nu le-a trădat învățămintele și cumințenia lor părintească, cuvintele primite de la părinți. Cine este mai în vârstă probabil că își aduce aminte sau au citit despre acei bărbați care au plecat în munți. Și-au sărutat mama, soția, fiii și fiicele. Oare i-au trădat? Niciodată. De aceea cum să nu-l cheme Dumnezeu la El, să-i fie slujitor și profet, pe Elisei atât de bine educat în familia lui, când îi spune Sfântului Ilie: rogu-te, lasă-mă să mă duc să sărut pe tatăl meu și pe mama mea. Spun și eu credincioșilor: să vă sărute Dumnezeu pe toți, pe inimile frățiilor voastre și acolo unde își pune buza Hristos, Fiul lui Dumnezeu, El niciodată nu vă va trăda. Orice suferință și necaz veți spune în fața icoanei lui Hristos nu vă va trăda. Să-I spuneți tot ce aveți în cel mai de adânc loc al inimii, El vă va săruta pe frunte, nu vă va spune nimănui și vă va da mângâierea Cerului.


58 ―Adu-ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, şi mă


ocroteşte după mare mila Ta! ‖ (Neemia 13,22) Tot omul e dator a mulţumi


lui Dumnezeu, pentru atât de multe lucruri pe care le primeşte de la El; pentru viaţă, pentru sănătate, pentru boală, pentru copii, pentru pâinea cea de toate zilele. Suntem datori a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru atât de multe lucruri, încât nici nu ne


dăm seama pentru câte ar trebui să-I fim şi recunoscători. Părintele Cleopa spunea că atunci când se trezeşte de dimineaţă omul să-i mulţumească lui Dumnezeu că i-a dăruit încă o zi. Când se aşterne la somn, să-i mulţumească pentru grija ce I-a purtat-o în ziua aceea. Când e să plece spre treburile lui, să-I mulţumeasă Domnului că îl poartă, şi să se încreadă Lui, că altă încredinţare nu are. Căci nimeni altcineva nu-i poate purta de grijă lui şi tuturora, decât numai Dumnezeu. Să-şi pună omul gândul bun pentru făptuire, dar să se lase în voia, paza, mila şi iubirea lui Dumnezeu. Că Sfântului Apostol Pavel este limpede în cuvântul său:―Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.‖. (1. Tes. 5,18) În rugăciunile noastre, ar trebui să privim mai atent la


modul în care, în întâmplările vieţii noastre, Dumnezeu ne-a ocrotit, ne-a călăuzit, şi ne-a purtat pe braţele Sale iubitoare. “Se povesteşte despre marele gânditor şi filozof


francez Blaise Pascal că, într-o zi, a dat întâlnire unui prieten într-un castel, pe vârful unei coline. După ce l- a aşteptat puţin, acesta a sosit cu chipul tulburat, hainele rupte şi trupul plin de vânătăi şi răni. “Ce-ai păţit?”, l-a întrebat Pascal. “Nu-ţi poţi imagina minu- nea pe care mi-a făcut-o Dumnezeu chiar acum”, a replicat prietenul său. “În timp ce veneam încoace, calul meu a alunecat aproape de o prăpastie, eu am căzut şi, dându-mă peste cap şi alunecând, m-am oprit chiar pe marginea prăpastiei. Imaginează-ţi ce minune mi-a făcut Dumnezeu chiar acum!” Pascal a răspuns la acea mărturie: “Imaginează-ţi ce minune mi-a făcut şi mie Dumnezeu chiar acum că, în timp ce veneam, nici măcar nu am căzut de pe cal!” (Ariel Alvarez Valdes, Cum făcea Isus minunile Sale? Editura Sapientia, 2008). Câte minuni face Dumnezeu pentru noi! Minuni pe


care nu le vedem întotdeauna, de care, de cele mai multe ori, nici măcar nu ne dăm seama! De câte ori nu ne va fi scos în mod surprinzător din dificultăţi, ne va fi vindecat de frică şi de nelinişte, ne va fi ajutat în momentele dificile şi ne-a făcut să ieşim teferi din atâtea pericole asistându-ne în necazurile zilnice! Iar noi, prinşi în păienjenişul vieţii, de atâtea ori uităm să-I mulţumim pentru toate darurile pe care ni le-a oferit. Aşteptăm mereu celelalte minuni! Pr. dr. NICOLAE GHEORGHE ŞINCAN


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88