mult mai veche, dacă ea coboară spre secolul al XVIII-lea, sau mult mai jos pe scara timpului, când preoţii români nu au dus o astfel de campanie manifestă, când numele se dădeau în neam, după anumite preferinţe, obişnuinţe şi tradiţii legate de strămoşi, atunci cum am putea explica prezenţa acestor antroponime la un popor, apărut după unii din neant, cum a fost şi este poporul român? Dacă în perioada dualismului,


preoţii nu au fost obligaţi să inventeze preponderent nume latineşti (de fapt să le reactualizeze din surse livreşti, culte, deoarece uneori au putut face chiar şi acest lucru!), dacă ele existau substanțial în rezervorul lingvistic al neamului, în mod curent, prin perpetuare seculară, iar ei nu au făcut nimic altceva decât să îi îndrume pe enoriaşi spre aceste nume, mai mult decât anterior, în detrimentul altor nume, de asemenea tradiţionale, ca Ioan, Gheorghe, Petru etc., care puteau fi foarte uşor traduse în alte limbi38? Consideraţiile


acestea


neobişnuite la o recenzie cuminte îşi au totuşi menirea practică de a le atrage atenţia autorilor lucrării recenzate asupra necesităţii de a efectua şi în zona domniilor lor de cercetare o cercetare aprofundată de toponimie şi antroponimie extrem de necesară, ceea ce ar duce, probabil, la adăugarea unui al 4-lea volum, în cadrul proiectului de cercetare pe care îl au în curs de desfăşurare, sau, poate proiectul include deja și o astfel de cercetare amănunțită, atât de visată de către istorici. Dar să revenim, după atâtea


acolade cam prea ample- dar poate utile totuși, la lucrarea în sine, care


38 Un nume frapant, care îndeamnă şi el la punerea unei astfel de probleme, este, de exemplu, şi cel de Sanflora, foarte popular de-a lungul unor perioade istorice probabil îndelungate, devenit tradiţional pentru zona Mogoş- Micleşti, îndeosebi pentru crângul Sulăreşti, din arealul aceleiaşi comune din Munţii Apuseni, încât numele mai multor persoane de acolo (în special cel de Sularea Sanflora etc.), nu pot fi legate chiar atât de uşor numai de realităţile confesionale şi politice româneşti transilvane de după 1866, ci, cu, probabilitate, mai degrabă de un substrat habitudinal mult mai vechi! Sanflora sau Sânflora, traductibil prin Sfânta Flora, poate fi legat chiar de precreştinism, ceea ce pune probleme speciale filologului, istoricului, antropologului etc.


este de fapt doar primul volum (dedicat ”obiceiurilor ciclului individual și familial”, respectiv marilor ritualuri, ”de trecere”, nașterea, nunta, moartea și înmormântarea etc., ale existenței omului, ca individ sortit a fi pion social) al unui proiect mai amplu, care preconizează realizarea a încă două volume, axate, cel de-al doilea, pe ”obiceiurile ciclului social și calendaristic”, iar cel de-al treilea, pe creația literară folclorică, a cărei recuperare autentică integratoare autorii și-o propun de asemenea. Cercetarea are valențele unei


expediții de salvare, realizată în echipă de doi numai (ceea ce evidențiază nu numaI o pasiune ieșită din comun a autorilor, ci și cu un real spirit de sacrificiu a comodităților individuale) a ultimelor zvâcniri ale patrimoniului cultural imaterial tra- dițional românesc din zona Județului Bistrița-Năsăud, materializată prin studii de ”teren”, în stilul și pe baza experiențelor școlii sociologice românești interbelice și ale continua- torilor săi, eșafodașul conceptual al autorilor fiind înnoit cu concepții de ultimă oră, grație cărora caută, de exemplu, în mod special, ”înțelegerea dinamicii interioare a fenomenelor culturale”, ceea ce conduce demersul întreprins de la


sincronie, la


diacronie, la deschiderea ”istorică” a fenomenelor cercetate, abordare deosebit de interesantă pentru doi etnologi, care la bază sunt filologi, dar, iată, au valoroase abordări interdisciplinare,


sociologice și istorice. Sigur, caracteristica volumului


rezultat este dată de simplitatea expresiei (care decurge din claritatea conceptuală și cea a redării textuale), de rigurozitatea sintezei operate, care are la bază o informație corect recoltată din ambient, de obstinația de a recupera masiv tradiția, pe cale de dispariție, ceea ce presupune o organizare și o reală îndârjire de mobilizare pentru atingerea țelului propus. Pentru a afla structura, compo-


nența și înnoirile de abordare ale volumului și rezultatele la care au ajuns autorii îndemnăm la lectură, vizionare și audiție.


Ochean întors


„Chiar şi în condiţii de criză economică se pot înfăptui lucruri


frumoase şi trainice întru cinstirea culturii române"


- Cu puţine prezenţe absente de


la Festivalul "Nichita" de la Ploieşti, puteţi face o prezentare cât mai obiectivă despre cum vi s-a părut ediţia 25? Vă rog! - Vreau să spun că această ediţie


25 şi împlinirea a 80 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai impor- tanţi poeţi ai naţiunii române, care stă alături, cu demnitate, de Lucian Bla- ga, de Tudor Arghezi - a fost o reuşi- tă. Chiar şi în condiţii de criză econo- mică, financiară, politică se pot înfăp- tui lucruri frumoase şi trainice întru cinstirea culturii române şi a celor mai importanţi promotori ai acesteia. - La câte ediţii aţi fost prezent? - Nu am fost prezent la toate


îndeosebi


precum Adam Puslojic, dar pot spune că am fost la cel puţin 10 ediţii. Fiecare a avut specificul ei, farmecul ei. La prima ediţie, laureat a fost Gheorghe Tomozei, prinţul Tom, cum i se spunea, un poet extraordinar. Şi au mai fost laureaţi deosebiţi precum Anghel Dumbrăveanu, Modest Morariu, Angela Marinescu, Nicolae Dabija, Adam Puslojic, Horia Zilieru de la Chişinău, Marin Sorescu, Grigore Vieru, Radomir Andric, Adrian Păunescu, Constanţa Buzea. Mă bucur că printre aceştia mă număr şi eu. Nu spun un poet important, asta e treaba cititorilor şi a criticilor. - Criticii au spus. Eu aş adăuga


faptul că sunteţi un foarte important luptător şi simbol al României. Asta e ceva rar! - Sunt un scriitor din Bucovina,


un reprezentant al intelectualităţii, alături de ceilalţi colegi ai mei, precum regretaţii Gheorghe Boston şi Vasile Levinţki, de poeţi contemporani precum Mircea Lutic, Ilie Tudor Zegrea, Simion Gociu şi de mulţi alţii, care ne străduim să păstrăm şi să facem tot posibilul ca limba română, patria noastră, aşa cum spunea Nichita Stănescu, să nu moară acolo, în teritoriul unde s-a format. - Pentru că aţi vorbit de aceas-


tă bătălie, exclusiv intelectuală, → DANIEL MIHU


62


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88