„Blestemul” de Ovidiu Vasilescu30 „Există o mână nevăzută, neştiută,


Acorduri subiective de lectură pe claviatura timpului în trilogia


mai mare şi mai puternică decât voinţa noastră, care ne va ţine împreună în această frumoasă robie! Există o taină, care trece dincolo de puterea noastră de înţelegere, care pune sufletele perechi aşa ...cum ai pune două cireşe la un loc, şi cu acest gest magic, amplu, dar necunoscut nouă, ne umple de dragoste, cu aceeaşi uimitoare şi neclintită voinţă, cum umple strugurii şi piersica de soare.” Iată condeiul scriitorului cum şerpuieşte parcă mânat de forţa Marelui Artist şi ca pe un luciu al apei aşterne trăirea tainică a dansului sufletelor pe scena princiară a spectacularului vieţii. Ca magice ferestre dintr-un castel aristocratic deschizându-se dimineaţa spre grădina în mijirea zorilor se desfac petalele acestei cărţi spre a oferi miresme iubitorilor de frumos! Dacă eşti pregătit să treci pragul acestei cărţi, Cititorule, te avertizez că vei descinde într-o grădină nobilă, aşadar, te rog îngereşte, înainte a de a păşi dincolo de porţi, şterge-te pe picioare şi lasă noroiul în lumea din care ai plecat; pentru că ceea ce începe dincolo este artă: „numai oamenii sensibili, spirituali se emoţionează în faţa artelor, indiferent cum ar fi ele. [...] Poate misterul, harul tainic al artiştilor şi al artei în general, ne dau fiori necunoscuţi, emoţii pe care nu le putem stăpâni.” Trilogia „Destinul” a lui Ovidiu


Vasilescu care îngemănează volumele „Jocul destinului”, „Paradisul neferi- ciţilor” şi „Cybill”, reprezintă o cro- nică de familie care surprinde, pe par- cursul a patru generaţii, ascensiunea şi declinul familiei Tunner, o aprecia-tă familie din Hagenau, deţinătoare a unui consorţiu de porţelan şi obiecte casnice numit„Tunner & Tunner”. Echilibrului financiar al respectatei familii din „frumosul şi umbrosul Hagenau” se adaugă şi prestaţia aris-tocratică, deţinătoare a unor trăsături morale desăvârşite, o înaltă ţinută de caracter, distincţii care se vor transmite din generaţie în generaţie. Scriitorul e preocupat de psihologia


personajelor, de intimitatea legăturilor dintre oameni, de modul cum destinul


30 Ovidiu Vasilescu, Blestemul (Jocul destinu- lui, vol. I, Paradisul nefericiţilor, vol. II, Cybill, vol. III), Editura Călăuza v.b. Deva, 2010


despartă. Da, numai iubindu-se, omenirea a reuşit să execute acel marş triumfal prin care a trecut de la grotele reci şi neprietenoase la clădirile ridicate după ultimele noutăţi arhitecturale. Dragostea, asemeni unei muzici bune, ascultată în singurătate, are potenţa să ne ridice în sublim, să ne emoţioneze şi să ne ducă până la lacrima bucuriei.” Romanul are frumoase pasaje


________________________________ modelează viaţa acestora, cum sufletele zbuciumate de valurile vieţii înclină, nebănuit şi sub mirajul incertitudinii – deliciu al sorţii - între măreţie şi decădere, o arcuire sacră între viaţă şi moarte, o dramă a mai multor generaţii care stă sub semnul blestemului. Acesta este destăinuit încă de la început. Întemeietorul acestei nobile familii a fost Johanne Tunner care, spune legenda, şi-a ucis comandantul, iar acest fapt va supune trei generaţii la rând prin forţa bles-temului: acela că toţi membrii fami-liei vor muri de o moarte violentă. Fiul generalului, Wilhem Tunner, re- numit judecător al tribunalului din Ha- genau, şi-a găsit sfârşitul căzând pe scările tribunalului, Ludwig, fiul său, e ucis în trăsură de către doi tâl-hari, pe când se întorcea acasă de la fabrică, alt membru al familiei va suferi de un atac de cord, altul de alie-nare, soţia acestuia se sinucide. Fie-care se stinge înaintea vârstei de 70 de ani, împlinind cumplitul blestem. Primul volum, „Jocul destinului”,


urmăreşte, pe fondul dezvoltării fabricii de porţelanuri, ascensiunea investiţiei în era capitalismului, marea dragoste dintre Gerhardt şi Helga, care sfârşeşte, ca toate relaţiile din roman, în căsătorie, simbolizând pecetea moralităţii şi decenţei, care conferă familiei stabilitate: „Acesta-i semnul familiei noastre: statornicia.” Dragostea este liantul suprem, marele


dar al omului care înnobi-lează: „Dragostea este sentimentul cel mai înalt la care poate aspira omul, cea mai evoluată creaţie universală. Un sentiment care dă naştere altor sentimente nobile, cum ar fi iertarea, îngăduinţa, toleranţa şi nu în ultimă instanţă, compasiunea, care va crea o solidaritate umană, mai puternică decât orice forţă care ar încerca să o


47


moralizatoare, care educă şi formea-ză, de aceea putem spune, într-un a-numit cadru, că el se încadrează în ce-ea ce numim bildungsroman: „Viaţa-i o taină foarte adâncă pe care, dezlegând-o, nu faci decât să-i descoperi adâncimile”. Se simte un anumit suspans, care are menirea de a contribui la dinamizarea categoriilor spaţio-temporale, pentru a induce un aer de miraculos, de a contribui la crearea atmosferei, toate condimentate de un fior gingaş al relaţiei dintre bărbat şi femeie, legaţi prin inocenţa iubirii: „Tu eşti pasărea frumuseţii, care zboară rotund peste inima mea neobosită.‖ Această declaraţie de dragoste m-a dus cu gândul la un poem magistral al marelui poet Rabindranath Tagore: „inima mea, pasăre din sălbăticie, şi-a găsit cerul în ochii tăi.” Intensitatea trăirilor şi frumuseţea iubirii fizice sunt redate în carte prin subtile rânduri în care dorinţa iese din cuvânt şi se umflă ca marea în dulce furtună; exprimarea erotică însă este ţinută în braţele decenţei: „sânul acela fierbinte ca un bulgăre de magmă vulcanică abia eruptă, tremura mărunt în palma lui neprefăcută...[...], sânul ei rămas liber, în bătaia roşie a Lunii, părea un superb ciorchine de struguri, umezit de rouă.” Viaţa familiei începe într-un ritm


aristocratic, dovedit prin comporta- ment şi limbaj, prin eleganţa carac- terului. Personajele au ocupaţii nobile: muzica, filosofia, literatura, artele în general. Timpul cerne majestuos, ca într-un salon nobiliar un ceas măsoară trecerea într-un acord al eleganţei. Ritmul aristocratic creează o atmosferă aparte: mişcările sunt tacticoase, graba nu îşi află rostul, e importantă repa- uzarea, masa, îmbăierea, plimbările, timpul petrecut cu tine însuţi; aşadar persoane distinse, cu un comportament nobil, mereu îngrijite, în comportare şi limbaj, având o atitudine sobră, moderată. Se observă o relaţie elegantă şi cu semenii, cu localnicii, cu lucrătorii din fabrică, cu servitorii. Chiar şi în vâltoarea pasiunilor se regăseşte un uşor frâu de cumsecădenie care struneşte întru păstrarea unui echilibru care → LÖRINCZI FRANCISC-MIHAI


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88