Cronica literară Dedicat celor doi mari dispăruţi


din viaţa sa, soţului şi fiicei, ultimul roman al doamnei Ileana Vulpescu pune faţă în faţă două realităţi ale existenţei umane: normalitatea, aşa cum o percepem noi, şi nebunia, sau mai exact anormalitatea. Cele două realităţi sunt abordate şi analizate atât la nivel individual, cât mai ales la nivel social. Concluzia – amară, de altfel – se reflectă în titlul romanului Noi, doamnă doctor, cînd o să mu- rim?, interogaţie ce sugerează nevoia de linişte, de împăcare, de trecere într-o altă dimensiune unde nedrepta- tea, durerea, boala, nefericirea, lipsa de empatie nu-şi au locul. Firul narativ, sinuos, urmăreşte


destinele a două doctoriţe, Antonina Miulescu şi Mioara Văleanu, ale căror drumuri prin viaţă se intersectează cu prilejul repartiţiei la un spital de psi- hiatrie, departe de Bucureşti. Structu- rile lor interioare îşi găsesc numitorul comun în încercarea de a micşora suferinţa bolnavilor cu orice preţ, în atitudinea faţă de viaţă şi familie, faţă de oameni, ceea ce va pune bazele unei prietenii pe viaţă. Nu e singurul caz, de altfel, în romanele doamnei Vulpescu, când personajele principa- le, de o calitate umană deosebită, au şansa de a lega prietenii pe care tim- pul şi societatea nu reuşesc să le dis- trugă. Pare să fie răsplata pe care via- ţa le-o oferă pentru curajul cu care înfruntă amărăciunea, nedreptatea, lipsa de împlinire pe plan personal. Instanţele narative alternează,


astfel că acelaşi eveniment sau ace- laşi personaj e prezentat din perspec- tive diferite, imaginea devenind mai completă, dar şi mai complexă din punct de vedere al sugestiilor. Una din realităţile prezentate în


roman este spitalul de psihiatrie de la „Cuca-Măcăii” – după cum se autoironizează Antonina când este întrebată unde lucrează. Găsit într-o reală paragină de cele două doctoriţe, este adus la stadiul de locuibil în aşa fel încât cei care-l populează să-şi poată păstra o urmă de demnitate umană. Pentru a reuşi acest lucru, Antonina Miulescu trebuie mai întâi să schimbe mentalităţi, deoarece atât cei care lucrează la spital, cât şi cei de la centru pe care doctoriţa îi bombardează efectiv cu cereri de


materiale au faţă de pacienţii de la psihiatrie o atitudine departe de cea normală, considerând că, odată declaraţi irecuperabili, nu mai aveau dreptul la o viaţă decentă. Zbătându– se să le asigure condiţii de viaţă umane, doctoriţa demonstrează, o dată în plus, că omenia nu a dispărut încă de pe pământ. În acelaşi context, cazurile pe


care le găseşte descrise soţul Antoninei într-un carneţel rătăcit printre lucrurile lui după divorţ, pun sub semnul întrebării concepţia obişnuită despre normal şi anormal şi aduc sub lupă atitudini faţă de viaţă, faţă de oameni, faţă de istorie. Merită amintit cazul Smarandei Vlădeanu, doctor biochimist, care vorbeşte cu extratereştrii, fiind însă în afara perioadelor de transă o persoană echilibrată, inteligentă şi muncitoare. La fel, cel al scriitorului S.M., a cărui viaţă interioară are de suferit atunci când descoperă că propriul copil, pe care-l iubea ca pe ochii din cap, nu e de fapt al lui. Nu în ultimul rând, cazul femeii de 42 de ani ucisă în bătaie de soţul ei care, salvată de doctori în urma unei încercări de a-şi curma zilele, se roagă cu disperare de doctoriţă: Doamna, domnişoara doctoră, faceţi-mi măcar matale ceva să mor, că nu mai pot, nu mai pot. Acelaşi semn al întrebării îl


ridică şi oamenii care-şi trăiesc viaţa departe de un spital de psihiatrie: soţul Mioarei care nu ezită să sugrume un pui de pisică în faţa propriilor copii, îngrijitorii de la spital care dau mâncare opărită bolnavilor ca aceştia să o arunce, iar ei s-o poată duce acasă, cei care îi internează pe bătrâni la psihiatrie, doar pentru că le- a trecut vremea şi nu pentru că ar avea nevoie de vreun tratament, cei care votează exmatricularea din Facultatea de arhitectură a unui student valoros doar pentru că nu-şi trecuse în autobiografie că avea un


____________________________________________________________________________


______________________________ bunic condamnat la muncă la canal (un bunic a cărui singură vină fusese că nu reuşise să facă pământul să rodească atât cât ceruse partidul!). Şi astfel, din secvenţe cutremu-


rătoare se construieşte imaginea unei societăţi bolnave, în care latura umană a indivizilor pare să ajungă pe cale de dispariţie. E o lume ale cărei coordonate sunt tristeţea, dezamăgirea, lipsa de empatie faţă de semeni, nedreptatea, boala. Cu toate acestea, există şi


secvenţe care pledează în favoarea oamenilor şi a umanităţii. Abţinerea lui Miron la votul de excludere a lui Florin de la facultate, gestul ţiganilor de a aduce în fiecare an câte o coroană de flori la statuia lui Mihail, Kogălniceanu pe care-l considerau dezrobitorul lor, recunoştinţa unora din persoanele care trec prin viaţa celor două personaje sunt doar câteva dintre acestea. Iar dincolo de ele, dragostea şi prietenia vin ca argumente supreme în favoarea pământenilor. Doar că, aşa cum se întâmplă în mai toate romanele doamnei Vulpescu, deşi prietenia şi dragostea sunt de o frumuseţe şi o intensitate aproape nepământene şi sunt… pe viaţă, deasupra lor, mai ales deasupra iubirii zboară duhul neîmplinirii. Persoana iubită e întâlnită prea târziu, când legături puternice o ţin legată de altcineva, legături trainice născute din respect, din recunoaşterea valorii celuilalt… Iar iubirea se transformă într-un fier înroşit care arde, lăsând urme eterne… Prietenia este sfâşiată de trecerea dincolo a unuia dintre cei implicaţi… Durerea pare singura dimensiune care aspiră la eternitate. Iar într-o asemenea lume, există


încă oameni care cred că La om totul trebuie să fie frumos, de la haine până la suflet. Poate pentru că ştiu că nu sunt nemuritori, că vor trece într-o altă dimensiune atunci când or să fie locuri, şi vor ca trecerea să le fie lină. CRISTINA BÎNDIU


36


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88