Prima mea expoziţie s-a numit


“Icoane din Ţara Bârsei”, bucurându- se de un real succes. La a doua expoziţie personală “Cântând natura”, de la Sala „Arta” din Braşov, printre vizitatorii care mi-au trecut pragul expoziţiei a fost şi omul de excepţie Ion Parhon, critic de teatru şi artă, care mi-a spus că ar fi bine să urmez Facultatea de Arte. Înaintea acestor etape, am vizionat expoziţia regre- tatului Constantin Grecu, deschisă la Muzeul de Artă din Braşov, venit tocmai din Germania. Creaţia, omul şi artistul m-au impresionat şi au determinat alegerea pe care am făcut- o. Toate aceste frumoase întâmplări care au avut loc în viaţa mea au fost motivul de a mă îndrepta şi a mă dedica artei. -Începuturile artistice, precum


şi primii paşi ai afirmării tale au fost asociate cu Şcoala de la Poiana Mărului. Poţi să ne explici câte ceva din legăturile tale cu această “şcoală”, cu tendinţele acesteia, cum ţi-a amprentat devenirea artistică? – Şcoala de la Poiana Mărului,


despre care cunosc multe, despre artiştii care au făcut parte din acest fenomen, rămâne un punct important în arta românească. Fiind mai tânără decât foştii membri, nu am putut să le fiu alături. Totuşi, pot spune că unele dintre lucrările mele au poate simi- litudini în ceea ce priveşte tematica sau cromatica. -Gheorghe Vida decelează în


pictura ta “o mare libertate a interpretării motivului,


într-o


cromatică vie, incandescentă […] lucrări subtil ritmate, de o mare frumuseţe a expresiei facturale”. Este, poate, cea mai subtilă şi mai cuprinzătoare definire a demer- surilor tale artistice. Firea mea, poetică, îşi permite să te definească chiar un adevărat „arhitect” cromatic. Proiectul tău este foarte ambiţios, crezi că vei reuşi să impui lumii acest experiment al cromaticii într-un spaţiu al elevării afective a imaginii? – Mă simt măgulită de poetica


dumneavoastră apreciere şi definire, aceea de a mă considera un „arhitect” cromatic! Fiecare compoziţie este un experiment, un rezultat al experienţei cu forma şi culoarea. Cea mai mare bucurie este atunci când lucrările sunt înţelese şi lumea se interesează şi de


poate într-o culoare mai sumbră, dar realist: nu m-am întâlnit cu artişti români peste ocean, la Londra sau Zürich, doar în Franţa atunci când participam la festival. De fapt, în muzeele pe care le-am vizitat, m-am întâlnit cu două nume româneşti: Constantin Brancuşi şi Victor Brauner. Păcat! Poate cineva ar trebui să se întoarcă cu faţa şi către artiştii contemporani din ţară, nu doar după ce au fost recunoscuţi şi adoptaţi în altă parte. -Este foarte trist ceea ce-mi


Culorile aerului, acrilic pe pânză


______________________________ cel care stă în spatele „construcţiei”. Nu m-am gândit să impun „proiectul” meu... arta nu poate fi impusă nimănui. Tot ceea ce se întâmplă se întâmplă treptat, expoziţiile sunt o întâlnire şi o confruntare cu alţi artişti contemporani, cu publicul. -Asemeni multor artişti


români, te-ai impus pe plan internaţional prin media artistică franceză, unde ai şi cucerit primele premii internaţionale. Alţi paşi te- au dus în SUA, Canada, Elveţia, Rusia, Japonia etc. Cum sunt receptate în aceste spaţii cultura română şi, mai ales, artiştii plastici români? – Participările mele la „Le


Monde de Culture et des Arts” de la Cannes, precum şi expoziţiile de la Paris şi Marsilia mi-au adus recunoaştere şi satisfacţii spirituale pe tărâmul artei. Am spus mulţumiri sufleteşti, ori artistul nu trăieşte doar din acestea; materialele, participările la expoziţii, realizarea şi transportul lucrărilor impun sacrificii majore. Chiar dacă la acordarea unor medalii şi premii internaţionale a răsunat imnul ţării, la întoarcerea în ţară, nu a prezentat prea mare interes pentru instituţiile care ar trebui să promoveze şi să sprijine cultura şi artiştii români în viaţă. Am fost prezentă la New York cu expoziţii unde am întâlnit oameni deosebiţi. Lucrările au fost apreciate şi a fost o bucurie să mă aflu pe simeze cu lucrări alături de artişti contemporani din întreaga lume. În Rusia, la Moscova şi St. Petersburg, picturile mele au obţinut locul trei la „Săptămâna artei ruse”. Referitor la ultima întrebare, răspunsul meu va fi


5


mărturiseşti. Am mai înregistrat astfel de ştiri de la regretatul Horia Bernea, de la Augustin Costinescu şi de la Gabriel Stan. Ba, mai mult, mi-a fost dat să discut acest aspect cu doi critici de artă străini, un francez şi un american, care mi-au confirmat această „stare” nefirească a prezenţei artiştilor români în lume. Ce crezi, care ar fi minimele condiţii pentru a face cunoscute lumii şi posterităţii talentele româneşti? –Talentele


româneşti vor fi


cunoscute în lume atunci când lumea va afla despre ele că există. Pare un nonsens poate aici răspunsul meu, dar aceasta este situaţia de acum şi de odinioară, indiferent de ordinea politică din ţară. Mereu au fost cei bogaţi material de la care s-a aşteptat o susţinere, mereu au fost valori care, din păcate, unele au fost descoperite prea târziu. Rareori apare un mecena, renăscând speranţe pentru unii artişti. Poate instituţiile statului, prin cei aflaţi în frunte, ar trebui să se implice mai mult, să sprijine arta. Mass- media ar putea ajuta şi ea prin semnalarea cotidiană (emisiuni sau articole) a evenimentelor culturale, având ca exemplu sportul. Sunt convinsă că atunci şi artiştii ar fi exemple pentru cei mici, aceştia din urmă nemaidorindu-şi să devină doar fotbalişti... sau manechine! Într-o societate evoluată, ideală, oamenii vorbesc şi despre literatură, arte, iubire de frumos. Greu de imaginat la noi:


televiziunile mediatizează cu frenezie tot ce poate fi mai rău pentru societate şi în special pentru tineri. Şansele promovării talentelor româneşti depind mult de publicitate, aceasta fiind forma de a te putea face cunoscut oriunde în lume şi mai ales de calitatea mesajului transmis.→


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88