Câinele
„Intră”, îi zise Ioan Copilului din poartă speriat. ”Câinele care latră nu mușcă și cel care mușcă-i legat”.
Și, intrând, zise băiatul: ”Știi, mă temeam să nu rupă”. La care Ioan: ”Frică nu-ți fie, Isuse, decât de câinele care pupă.”
O troiță
Doi și cu atât mai singuri eram, când totul se putea destrăma la cea mai neînsemnată greșeală . . . Poposiserăm lângă troița de pe care Mântuitorul coborâse cu ploile și cu vremea - și numai pe-alocuri, vopseaua pleznită mai amintea prezența unui chip . . . Același, în care Maria, - atât de tânără - își imaginase durerea și neavând cuvinte pe măsură s-o exprime ar fi născut-o la marginea unui drum prăfuit.
Și-aceasta parcă mult înainte de-a fi putut ajunge la ieslea pe care o știm din noaptea de Crăciun.
Ecce Homo I
Privirea lui - un viscol blând, a celui mai însingurat dintre oameni și căruia durerea nu-i mai ascunde nimic, el însuși, clădit fiind pe o rană imensă, e invulnerabil și statuar . . .
Chipul său, asemenea muzicii, e un fel de prietenie între lucrurile orânduite armonic și nimic altceva decât o vibrație a lor. . .
Doar astfel el singur poate râde sau plânge din toate încheieturile deodată, periculos, până își pierde o mână, sau până când îi este smulsă cealaltă.
Ecce Homo II
Trist e și singur și fără scăpare precum, înconjurat de o durere mai mare,
- el inima de jale fiind - Profetul e îndreptățit să plângă pentru toți, pentru toate.
Iată, cum, fără să știm, în nopți afunde, chiar lacrimile noastre cele mai secrete au curs pe albiile obrajilor lui supți.
Și aceasta încă mult după ce noi, ne vom fi împăcat cu viața, înconjurată de o mai mare durere, lacrimile noastre vor tot curge pe obrajii parcă nesfârșit de lungi . . .
Soldații
Iată soldații, de-o parte și de alta; ei ce își joacă viața la întâmplare pe mâna altuia, care ucide - când morți de-ar fi, numai pe ei nu îi așteaptă nimeni cu masa-ntinsă.
în ceruri . . . Ei, ce-și promit că-ntorși acasă, își vor petrece restul vieții lângă o femeie al cărei nume nu-l știu deși-l sărută, noaptea, pe gură lung și greu . . .
Vlăjganii aceștia cu norocul în raniță, ce-și atârnă seară de seară ciorapii c-o mută sfințenie la sobă, ca apoi să se prăbușească în paturile tari și să-adoarmă cu ochii larg deschiși, ca două răni prin care lumea din ei se scurge, cleioasă, pe obraji . . .
Și binecuvântează-i mai ales, Isuse, pe soldați pentru osteneala de-a te ucide pe cruce, de-a te îngropa și de a-ți păzi mormântul, înfricoșați, în care, de trei zile, dușmanul bate ca-n coaja unui ou . . .
Pe Golgota, mai devreme
Cu tine se face noapte în Iudeea și mult rămâne-n urmă orice casă . . . Păsări ciudate râd prin spărturile aerului, sughiță . . .
Iată, nimic n-a fost clintit din profeție: Aceasta-i chiar noaptea ce urma să fie a morții tale când, pe cruce, la fel ca azi, gândindu-te la Petru
35
ai fi murit de-o rană identică în piept mai devreme . . .
Dar Petru . . .
"Dar Petru?..." Auzi despre el că e bine . . ., cu prețul credinței și-a cumpărat o vilă la țară, pământ de arat . . .
Ce nemaipomenit trebuie să fie în iarbă acum - și numai gândul unei serbări câmpenești te ghemuie pe cruce;
"Dar Petru, Petru cum o duce?"
Nu știi nici unde e, pierdut de turmă, până un cor de cocoși va canta răgușit lepădarea din urmă . . .
Atunci când nu prietenia ta, Isuse, ci propriul său trup în câmp l-ar părăsi neputincios și bătrân . . .
"Dar Petru, poate fi Petru păgân numai fiindcă duce la gură o femeie păgână?"
Tăcere până la el . . . tâlharul din stânga se-ntinde să te prindă de mână . . .
Un cântec de Înviere
Totul e o aripă și zborul începe brusc, din vârful unui deget, ca apoi să ne inunde încet tot corpul.
Tragem aer în piept și parcă oasele noastre se umplu de-avânt și vibrează ca niște tuburi de orgă înfipte în carnea ce începe și ea să murmure un cântec de Înviere . . .
Alteori, cu toată casa, ne ridicăm la ceruri vâslind din uși și din ferestre . . . Aleluia!
Dar, din păcate, mai des. . . stăm săptămâni întregi, ursuzi, înfășurați în aripi pe acest pământ.
THEODOR VASILACHE
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88