lemnul/ le devenise găunos, adăpos- tind vânturile și strigoii/ ce ieșeau noaptea să fure/ laptele vitelor.../ Bu- curiile și temerile celor mai fericite/ zile din viața mea!/ Eram stăpânul tuturor copacilor,/ florilor și gâzelor din împărăția/ ce o puteau cuprinde ochii mei.../ Apoi ne-am mutat la oraș.../ Țin minte bine ziua aceea,/ pentru că atunci, a murit/ Raiul... copilăriei mele!” (Primele amintiri). Dezvăluită
cu măsura
maturității, iubirea poetului este la fel de puternică precum cea a unui proaspăt îndrăgostit, iar adresa căutărilor sale vizează, pe rând, iubita, Divinitatea, Timpul de altădată. Tocmai din acest motiv, iubirea se contopește cumva în rugăciune, căpătând
atributele Pe fundalul autumnal, de o
coloristică nuanțată, își poziționează Victor Burde noul volum de versuri, care nu produce o ruptură programatică față de cărțile precedente (Se roagă pădurea, Așternut pe frunza toamnei, Sub zodia peștilor, Descântec de rouă, Legenda Panaghiei, fata care s-a îndrăgostit de soare). Se păstrează tonul molcom al rostirii, preaplinul afectiv, duioșia privirii crepusculare, diversificându- se ușor doar formula prozodică, poetul mergând până la poezii cu metrică populară, iar alteori, oprindu- se la versul alb. Iubiri de toamnă târzie (2013) a
apărut în Colecția Lirik a Editurii Armonii culturale, bucurându-se de o ilustrație reușită, realizată de un grup de elevi de la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Alba Iulia. Prin noua sa producție lirică, Victor Burde transmite dorul de sat și copilărie, precum și nostalgia clipelor de tinerețe. O poezie este emblematică în această direcție: ,,Undeva,/ în tinda cu pământ pe jos,/ din care mai țin minte doar/ cuptorul și scara/ pe care urca, temătoare,/ mama bătrână în pod,/ tăind umbre sinistre prin/ fumul albăstrui, adăpostit/ sub hăizașul din paie;/ Acolo, în căsuța/ din cel mai frumos sat,/ mi-am cioplit cu briceagul,/ amintirile copilăriei,/ încrustate pe un răboj/ din lemn de plop,/ în iarba stropită/ de Dumnezeu, cu rouă.../ Sălciile ce acopereau/ băncuța de la uliță,/ erau bătrâne și
universalului și eternului, dar și pe cele ale voluptuoasei suferințe (eminesciene). ,,Întoarce-te, iubite, căci grâu-i secerat,/ S-au strâns și poamele – livezile-s pustii,/ Nu știu nimic de tine, din ceasul ce-ai plecat/ Mă rog mereu, dar cred, că... nu mai vii!” (Scrisoare). Alte poezii întruchipează
adevărate imnuri închinate femeii, iubitei, mamei, în versuri cu un grad sporit de cantabilitate, fapt ce le apropie de lirica simbolistă, prin percepțiile de natură olfactivă și muzicală, la fel ca și prin decorul solitudinii. În vremuri crepusculare, reazemul poetului rămâne iubirea, căci, în resorturile sale, constă vitalitatea, energia, puterea salvatoare a resemnării și împăcării cu sine. În consecință, Victor Burde face un bilanț al propriei vieți, devenit sinonim cu un bilanț al iubirii, cu toate efectele sale terapeutice. ,,Clipa mea, clipa ta,/ Două aripi ce deja au zburat,/ Furișându-se în temnița timpului,/ Spre a rămâne încătușate/ În clepsidre, unde timpul/ Nu moare niciodată.../ Acolo, în nisipul lor,/ Sunt adunate/ Toate amintirile noastre:/ Vesele, triste, dulci sau amare,/ Urmând a ne fi înapoiate/ În clipa marelui final.../ Vom socoti atunci, adunându-le,/ Cât de demni le-am trăit/ Și cât de mult, iubita mea,/ M-ai... iubit!” (Clipe...). În imaginația poetului, iubirea într-un decor
este plasată
preponderent rustic, în vecinătatea imediată a pădurii de mesteceni cu sclipirile sale de alb, cu sunetele ei multiplicate de păsări și vânt. În acest imens tablou al naturii, creată cu atâta
39
generozitate de Dumnezeu, ființa își descarcă preaplinul sufletesc, iubirea atingând coarda spiritualizării și descarnându-se de simțuri. Doar amintirea ninsorilor interminabile aduce fine sugestii ale melancoliei trecerii. Impresia care se formează este și de natură picturală, înfățișând un tangou pe acorduri de vioară a celor ce se iubesc etern. Este, fără îndoială, o imagine cât se poate de romantică, asociată cu întreaga simbolistică a frunzei, a pădurii, a toamnei, precum în versurile: ,,Galbenul din frunze/ sub tăișul brumei/ s-a întins/ precum un șarpe/ sorbind din rădăcina/ pomului ce l-a hrănit./ Pădurea toată/ a devenit o Evă,/ pe care trupul toamnei/ s-a încolăcit...” (Galben de toamnă). Poezia în sine constituie un
refugiu din calea vremurilor, cu toate provocările lor, iar Victor Burde i-a simțit binefacerile, ancorându-și imaginația poetică într-un decor al mirării și inocenței, unde practicarea afectivității sporește libertatea interioară.
MONICA GROSU
_____________________________ CORPUL ŞI LITERA →al lecturilor serioase, în junețe a practicat, ca asistent, artele scenice, regia. Intriga cărții se despachetează astfel cu o remarcabilă discreție a suspansului, inserțiile cărturărești, intertextualitatea, câtă e, e gradată, aș spune homeopatic, nimic nu sare în ochi, deși întâmplările sunt peste tot dramatice, dureroase. Ele se adună lent, e aci o convocare a lor infinitezimală, nici nu socotești că de fapt se pregătește undeva surpriza. Romanul se oprește brusc, ultima lui pagină e redactată de doctorița Iustina, personajul chemat de autor, după, cum am aflat, pierderea în memorie a celui dintâi, putana complicată Irina – cu el, cu autorul, se va fi întâmplat oare să rătăcească și el în uitare? Iustina nu ne lămurește, invitându-ne numai în cele din urmă să scriem noi, cititorii, sfârșitul: ,,Aici sfârșește manuscrisul lui Petru. N-am cum să știu cum ar fi dorit să se încheie și nici nu pot să scriu chiar dacă, la fel ca el, cred în eternitatea cuvântului. Că noi rămânem în eternitatea cuvântului. (...) Eu vă cer îngăduința doar de a mă lăsa să mă rog pentru iertarea orgoliului nemăsurat de-a crede că pot îndrepta destinul oamenilor”.
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88