privind viaţa materială sînt aceleaşi, de aceea nu le discutăm aici. Mulţimea de cuvinte puse în legătură


Într-un interviu pe care cineva îl


dădea la radio făcea afirmaţia că orice om are cultură, că om fără cultură nu există. Asta m-a cam pus pe gînduri. Înseamnă, m-am gindit atunci, că şi eu am cultură. Şi, ca om de cultură, mi-am adus aminte de o discuţie mai veche dintre un angajat la (Inspectoratul Teritorial de) Cultură şi un inginer agronom, cînd primul se plîngea celuilalt că se duce cultura noastră de rîpă. Poate agasat de modul conlocutorului de a pune problema, agronomul i-a replicat scurt: dacă tu te plîngi că nu-ţi merge cultura, că ai una singură, ce să mai zic eu, care am 47 de culturi? Că angajatul de la Cultură avea dreptate e afară de orice îndoială; toţi ştiu, de o bună bucată de vreme, că ceva în cultura noastră nu merge, dar, mă întreb eu, ca mulţi alţii, care culturi merg? Neînţelegerea va fi pornind de la numărul cu care era folosit cuvîntul cultură? De unde vine confuzia aceasta, amestecul acesta de planuri? Dicţionarele ne lămuresc prea puţin; ambii participanţi la dialog aveau dreptate. Verificaţi şi vă veţi convinge că aşa e. N-am spus dacă cel intervievat la radio avea sau nu dreptate. Încă. Tot necazul ne vine de la latini. Ei


foloseau verbul cole, colĕre cu sensul „a cultiva pămîntul“, sens de la care s-a desprins un altul, „a îngriji, a ocroti“, fără precizarea obiectului, iar de aici altul, „a respecta, a cinsti (zeităţile, iniţial)“. Pămîntul cultivat, se înţelege de aici, trebuie respectat, atitudine care s-a extins apoi asupra zeităţilor ocrotitoare ale pămîntului, la început, şi asupra tuturor zeităţilor, ulterior. Cultus, participiu al lui colo, s-a substantivat şi însemna „cultivarea pămîntului, grijă pentru culturile agricole, grijă (în general, mai apoi)“, iar de la acest fel de grijă s-a dezvoltat sensul „adorare, venerare (a zeităţilor, la început, extinsă ulterior)“; de aici a apărut sensul „educaţie, obicei“. De la cultus s-a format cultura, care însemna „lucrare, cultivare a pămîntului“, dar şi „cultură“, aşa cum înţelegem cuvîntul astăzi în cele mai multe ocazii. Modul cum au evoluat, dar şi direcţiile în care au evoluat aceste cuvinte din perspectiva semantică nu trebuie să surprindă. Sensul numeroaselor cuvinte a evoluat asemănător. O probează, de pildă, strămoşul cuvîntului vers; latinescul versus însemna „brazdă, rînd, linie“, dar şi „vers“ şi „dans“. Versurile sînt rînduri


cu cult şi multitudinea de sensuri a acestora care trimit la viaţa spirituală fac ca vechile lor legături cu viaţa materială să se estompeze, iar unele cuvinte să trimită numai la viaţa spirituală. Cult se foloseşte, ca substantiv, cu vechiul sens „adorare (mistică sau religioasă, indiferent de natura obiectului)“, dar a dezvoltat şi un altul, „religie, confesiune“, iar ca adjectiv cu sensul „cultivat, instruit, cu un înalt nivel de cunoştinţe, de cultură, fie ea generală, de specialitate, de grup, sau individuală“. În legătură directă cu acesta sînt cultură, cultural, specifice domeniului culturii


spirituale, Compoziţie, acril pe pânză


_______________________________ dintr-o poezie, cum brazdele sînt rînduri, linii pe ogor. Perspectiva dicţionarelor asupra


cuvîntului cultură diferă. Dicţionarele explicative dau întîi sensul ce trimite la viaţa materială, urmărind modul de evoluţie a cuvîntului. În Micul dicţionar academic, după 9 valori care privesc viaţa materială, începînd cu lucrări pentru cultivarea pămîntului şi întreţinerea plantelor, teren cultivat cu anumite plante, creşterea şi ocrotirea animalelor, a microorganismelor etc., găsim, la numărul 10, explicaţia: „Totalitatea valorilor materiale şi spi- rituale create de omenire şi instituţiile necesare pentru comunicarea acestor valori“, apoi „Sumă de cunoştinţe variate din diverse domenii“ şi „Nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva“. Mai preocupat de perspectiva actuală,


Dicţionarul


enciclopedic, ediţia 1993 și urm., pune pe primul plan „ansamblul de valori constituite ca modalităţi specific umane de reacţie proiectivă, atitudinală, preferenţilă la lume; proces de creaţie şi de subiectivare a valorilor“. Din aceasta se desprind: cultura generală, „ansamblu de cunoştinţe de care dispune cineva“, fie într-un domeniu de activitate (cultură filozofică), fie într-un plan mai larg, al vieţii spirituale, fapt care-i conferă atitudine critică şi bun gust în receptarea fenomenelor de cultură; cultura individuală, „ansamblu (structurat) de cunoştinţe şi de modele comportamentale, bază a propriilor aspiraţii“; cultura de grup, „ansamblu de


activităţi şi modele


comportamentale ce caracterizează colectivităţi umane, transmisibile prin educaţei, ca norme generale, diferite de la o colectivitate la alta“. Sensurile


33


culturalitate, cvasisinonim cu cultură, culturaliza, „activitate de promovare a culturii (spirituale, dar şi materiale) în mase“, incult, „lipsit de cultură, ignorant, agramat, neîngrijit“, incultură, „lipsa unor cunoştinţe elementare, neştiinţă, ignoranţă“. Se adaugă verbul cultiva, desprins


de famila cuvintelor discutate pînă aici, cu trimitere la aceleaşi două direcţii; de la „a lucra pămîntul, a îngriji, a recolta plantele agricole“ s-a ajuns la „a se ocupa de ceva cu rîvnă, a face ca ceva să se dezvolte“, iar apoi la „a forma, a instrui, a perfecţiona spiritul prin promovarea valorilor culturii“. Aceste sensuri se pot identifica în toate cuvintele formate de la cultiva. Sensurile aplicabile domeniului


vieţii materiale sînt mai puţine şi presupun, explicit sau implicit, un obiect supus unei acţiuni, diferit de autorul acţiunii; cultura unor anumite plante,


cultură


de anumite


microorganisme etc.; a cultiva anumite plante; (in)cultivabil, (teren) care (nu) poate fi cultivat etc. În toate cazurile autorul acţiunii diferă de obiectul acesteia. Cînd cuvintele trimit la viaţa spirituală, implicarea subiectului este (aproape) obligatorie. Cult e cineva caracterizat printr-un înalt nivel cultural, care s-a cultivat, şi-a construit sistemul de cunoştinţe şi valori. Orice persoană umană normală din punct de vedere intelectual e cultivabilă, dacă doreşte să nu rămînă un incult, să depăşească limitele inculturii, spre deosebire de terenurile agricole, care, fiind doar obiect al acţiunii, pot fi cultivabile sau incultivabile, pot fi supuse lucrărilor agricole sau nu. Este deosebirea fundamentală dintre rezultatele evoluţiei cuvintelor de aici în cele două direcţii.→ GHEORGHE MOLDOVEANU


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88