MARIA MAGDALENA
Nu-și mai credea nici sieși însăși c-ar fi a ei. Se ofilise felinarul, și primul gând al Magdalenii a mijit tot frică vorbind cu Grădinarul.
O speriase și vedenia cu îngerul văzut și de femei la cumpănirea tot mai greu de îndurat:
'' Dar dacă cineva L-o fi furat?'' Și-așa se tânguia spre Grădinar crezând că ar avea habar, sau poate firul tainei că îl știe.
Chiar lângă ea era o păpădie care de jale își aruncase lângă cruce năframa de petale, când Iisus , din spate, a chemat: '' Marie!'', întoarse capul către El, și fosta floare crezând că numele pe-al ei l-ar fi strigat, cu Magdalena, când I-au văzut aureola, căzură în genunchi: ''Rabuni!''
De-atunci alături de cuvântul sfânt și păpădia, de Paște, își aprinde ca în vârf de lumânare, rotundă ca argintul luni' corola - asemeni cu ecoul Lui, când înviat, pe cine oare dintre ele -o fi strigat: ''Maria!'' ?
FRATELE GEAMĂN AL LUI TOMA
Nu știu cu firea lui de seamăn. eu sunt cel rău, el - cel ales. E greu să fii cu Toma geamăn - o Galilee cu țărmuri diferite, dar mai presus de toate să-ți duci povara de Boarghenes.
El a intrat la Cină cu ceilalți, iar eu la poartă, sau la ușa-nchisă, după ce-am dus în fața lor ulciorul, cu vinul tainei sângelui, aseară.
''Ce face Toma?'' întrebai pe Iuda, când primul dintre ei ieși afară. '' Iar te-a certat? Cum? Nu? că ochii îți sunt roșii, te-o fi lovit cu pumnu' ?'' Dar Iuda n-a răspuns nimic.
Stăteam plecat la ușă ca semnătura unui spic;
apoi ieșiră - cu toții triști de parcă ar fi mers la moarte
MĂCAR O FRUNZĂ DE MĂSLIN
Eu n-am văzut vreodată înflorind măslinii și cum sfiala albă le-o tălmăcește lemnul, atâta știu că untdelemnul stors din zdrobirea de măslină tămăduiește cu lumină.
La Tine vin când de-ntuneric sânger și nu mai iscodesc de floare sub rouă cum arată și nu Te-ntreb de înger de-mi va veni pe laiță, ci-Ți cer un strop de untdelemn pe buza de opaiță. Iar dacă înflorirea necunoscutului văzduh n-ai timp să mi-o nuntești cu foc, mi-e de ajuns și Sfântul Duh măcar o frunză să-mi aducă-n cioc.
FLĂMÂNDUL PUI DE LOTUS
Ca mama care mă chema, tot mai puternic Marea se aude acum prin anii mei - alean urcând prin i și e.
Sinaiului și altor munți eu nu le port zavistie că de sărutul Tău sunt mai aproape.
Îți mulțumesc de plânsul vechi din cântecele-mi crude când steaua Ta mi-o îngânai pe ape.
Mai e puțin să mă-ntâlnesc cu Tine. Mă bâlbâi vorbei cu retez, gângav încerc, dar vorba-i peltă. Ciudat Ți-am fost - copilul Tău răzleț - risipitor de frumuseți, dar iarăși mulțumesc, cum munții Tăi cu pot, de vremea să Te-mbrățișez cu miile de brațe ca o deltă.
Și mâl pe undeva de sunt ( mocirlă sau noroi eu nu-s), de ciudățenie ai milă, în drum spre Tine am văzut plângând un pui flămând de lotus și-am împărțit lumina Ta din limpezitul mâl și restul de argilă.
53
DESPRE CIREȘI NUMAI DE BINE, DAR TOTUȘI
- Așa este și iubirea noastră! Stăteam amândoi în fața cireșului înflorit. - Cred că l-a jefuit pe Dumnezeu (am zis eu) când s-a născut în Betleem. - Nu spune asta, e păcat! Au nu ți-e frică de blestem? Si-n fața lui ne-am sărutat *** Azi noapte-n vis parcă-mi spuneai: - Nu fii gelos, că nu-i nimic a greș; e doar un cireș! - O fi, n-o fi… ( răspuns-am eu pe față) Când el te ține-n brață și înainte să te culce ți-anină-n creangă steaua cea mai dulce găsită-n rugi cu diamantul rar și te-nvelește cu frunzarul lin, cu patimă, suspin după suspin și tu îmi spui că n-ai habar? De-a fost un vis, sau m-a mințit vreun val, cireșul încă mi-i rival.
DE VORBĂ CU OLARUL Rău ai ieșit cu mine la socoată, tot asudând cu lutul meu pe roată. Troheul, iambii - ie pe ulcică - voiai să-i scrii în smalțuri, uitând de ghiontul ce-îți dă graba, dar tare-mi este frică de mâinile-ți frumoase că le-ai mânjit degeaba, că nici o strachină măcar nu ți-a ieșit din cântec și sudoare. Tot mai visezi în meșteșug de-olar din lutul meu – povestea de ulcioare? Cu mine întocmeala ți-a greșit, cercând din lutul aiurelii zăbăuc să scrii cu nelumitul brâu pe oală întreaga toamnă-a doinelor de nuc. Aruncă-mi lutul fără jale, fără frică; urzit a fost, de ce nu vrei să crezi, spre-a deveni o altă chibzuială? Mă va culege pentru cuib vreo rândunică asemeni mâinii Lui și eu asemănare să-I țin cuvintele-n știubeu de lut, flămândele de psalmul Lui, până vor ști ca pe de rost lumina să I-o zboare. DUMITRU ICHIM (Ontario, Canada)
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88