ruptură, ci „o prelungire a amniosului matern”.4 Ea l-a învăţat pe Eliade două lucruri de o importanţă


decisivă: în primul rând, ce însemna o „societate tradiţională”5 , în al doilea rând până la ce grad de libertate putea ajunge individul cu ajutorul tehnicilor mistico-magice. Eliade îi povesteşte şi lui I. P. Culianu (1981) „Abia în India am înţeles temeiurile tradiţionale ale vieţii ţăranului român. India mi-a relevat o societate stratificată în clase de vârstă în care fiecare clasă îşi avea funcţia şi prestigiul ei. Experienţa celor vârstnici era respectată şi nimeni nu s-ar fi gândit vreodată să se lipsească de ea. La fel în societatea românească de la ţară dinainte de


război, înaintarea în vârstă antrena automat sporirea prestanţei în interiorul unei comunităţi, în substanţă, bătrânii nu erau aruncaţi la gunoi.”6 O altă componentă a operei lui Mircea Eliade ce


merită să fie amintită este reprezentată de studiile sale folclorice, de interesul său, atât pentru folclorul românesc, cât şi pentru folclorul altor popoare. Comparând miturile arhaice româneşti apărute în ţara noastră cu cele din literatura universală, Eliade demonstrează „unicitatea şi superioritatea geniului nostru popular”367. Lucrările de referinţă ale folcloristicii româneşti apărute în ţara noastră în ultimii ani sintetizează contribuţia celebrului savant în acest domeniu: Folclorul ca instrument de cunoaştere (1937), Comentarii la Legenda Meşterului Manole (1943) şi De la Zalmoxis la Genghis-Han (1970). Ovidiu Bârlea arată că Folclorul ca instrument de cunoaştere se ocupă de valoarea documentară a credinţelor primitive interpretate în spirit critic, autorul împingând mult îndărăt metodologia sondării în neantul începuturilor spirituale, de aceea perspectiva pe care o deschide folcloriştilor se numără printre cele mai fructuoase. Putem spune că lucrările de istorie a religiilor ale lui Mircea Eliade dovedesc „câtă lumină poate veni de la acest domeniu, pentru sondarea concepţiilor populare, mai cu seamă a celor oglindite în folclorul arhaic ce însoţeşte de obicei unele practici rituale”8. „În lucrarea De la Zalmoxis la Genghis-Han, Eliade


prezintă şi analizează cele mai importante tradiţii mitologice şi creaţii folclorice româneşti, iar în Comentarii la Legenda Meşterului Manole, strălucitelor interpretări ale baladei Mioriţa şi legendei Meşterul Manole, li se adaugă analiza mitului cosmogonic popular românesc, cu cel al descălecatului şi cultul mătrăgunei. Putem concluziona cu însăşi concepţia lui Eliade asupra literaturii folclorice exprimată în lucrarea Arta de a muri: „Creaţia folclorică este un proces nedisociat de subconştientul uman (nu individual) din toate timpurile. Este un contact direct cu fantasticul”9 şi de asemenea, pentru el „prezenţa fantastică într-o colectivitate este folclor”10.


4 Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, Editura Nemira, Bucureşti, 1995, p.


215, 5 Idem 6 Ibidem, p. 217 7Mircea Handoca,Mircea Eliade, Editura Minerva, Bucureşti, 1992, p.


136 8 Ovidiu Bârlea, Istoria folcloristicii româneşti, Editura Enciclopedică


Română, Bucureşti, 1974, p. 541 9Mircea Eliade, Arta de a muri, Editura Moldova, Iaşi, 1993, p. 197 10 Ibidem, p. 196


20


sau despre feminitatea


sondabilă din


poveştile pentru copii Franţa sfârşitului de


secol XIX, în paradigmă iluministă şi prin popu- larizarea ideilor romantice, în special cele ale lui Rousseau, începe să recu- pereze categoriile sociale considerate marginale până acum, inclusiv cea a copilului şi a femeii. În această perioadă, este introdusă şcolarizarea obligatorie şi începe să fie redactată literatura pentru copii. Poveştile pentru copii ale Iuliei Hasdeu se înscriu într-o măsură în interesul epocii pentru valorificarea statutului copilului, reprezentând pe de altă parte transpuneri alegorice ale propriei sensibilităţi. O parte dintre acestea, care vor constitui obiectul studiului în continuare, conţin criptări în legătură cu condiţia femeii în societatea de sfârşit de secol XIX. În Domnişoara Ursuză, ne este prezentat un adevărat


manual de conduită socială a domnişoarelor. Din copilărie, ele sunt unidirecţionate către scopul suprem, căsătoria, motiv de nelinişte şi de dispute competiţionale. Tânăra fată, prin pasivitatea moştenită de secolele de societate patriarhală, este întotdeauna obiectul într-un contract matrimonial. Aceasta trece de sub tutela tatălui sub cea a bărbatului, marfă mai degrabă vândută decât cumpărată între două instanţe de putere bărbăteşti. Prin căsătorie, ea rupe orice legături cu persoana ei dinainte; de pildă, Paula n-o mai numeşte „soră” pe Elisa odată căsătorită, ci „baroană”. Prin statutul ei de pasivitate, femeia este apreciată prin valoarea expozitivă, de afişare, asemenea florii, care prin coloritul puternic şi prin parfumurile emanate, atrage prezenţa fertilizatoare a fluturelui, entitate dinamică. O femeie valorează prin numărul de daruri pe care le strânge şi afişează. Acest lucru e valabil, indiferent de condiţia socială. Elisa, bogată şi de nume bun, Paula, săracă şi orfană, sunt ambele supuse aceloraşi cerinţe, chiar dacă au şanse diferite la ceea ce se chema „o partidă strălucită”: Elisa se va căsători cu un baron, în timp ce Paula era promisă unui arendaş, deşi ambele ştiau matematica, istoria, geografia, lucrul de mână. Alte cunoştinţe ce trebuiau asimilate obligatoriu erau pianul, desenul, dansul, limbile moderne (italiana, engleza). Despre muzică, mama Elisei exclamă: „O domnişoară să nu cunoască muzica! E ceva scârbos, e absurd!”11 Povestea pune problema limitei de alegere la care sunt supuse fetele în epocă. Viaţa unei domnişoare este într-o direcţie ascendentă în care toate aspiraţiile ei se îndreaptă către punctul maximal, căsătoria cu un bărbat pe care, în multe cazuri, ca şi în al Elisei şi al Paulei (în cazul Paulei căsătoria este numai planificată de dl. Villiers) nu l-au văzut niciodată. Se dă de înţeles că nu acesta este şi cazul bărbatului, care are dreptul de a refuza mireasa→ ELIZA PURCARU


11 Iulia Hasdeu, Scrieri alese, Bucureşti, Minerva, 1988, în traducerea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, p. 225.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88