Când, în Bucureştiul siberian din
iarna lui 1984, mă întâlneam cu Gheorghe Tomozei la „Berlinul” din Sărindar, pentru a vărsa o „lacrima Christi” în amintirea prietenului nostru Nichita, abia plecat dintre noi, nu bănuiam că Tom va veni cu o surpriză de proporţii. Venea, zic, cu o carte de dimensiuni liliputane facsimilată şi creată de el însuşi, intitulată „Tratatul despre fluturi”, „Exemplar Unic în facsimile, cu un desen de Nicolae Labiş şi o medalie de Nichita Stănescu. J.M.F. (v.m.) 1981”. Pe coperta ei interioară, Tomozei mai scrisese şi o dedicaţie: „Dragului M.N. Rusu, aceşti fluturi în ediţie-pirat. Tom/februar 84.” Ţineam în mâini o ediţie
bibliofilă şi nu-mi venea să cred că „suavul anapoda”, Tomozei, vorba vine, era capabil de a scoate o ediţie- pirat într-o vreme când spicele gerului de afară desenau pe geamuri dinţii de rechin ai unei realităţi pe cale de sabordare. Trec peste emoţia mea în faţa
generosului şi curajosului gest prietenesc al lui Gheorghe Tomozei – un Tomozei de la o vreme închis în el însuşi, hieratic ca prinţul din Elsinor, din care s-ar trăgea, vorba „regelui” Nichita... Răsfoiesc şi citesc rapid bijuteria tipografică din mâinile mele, nescoţând amândoi niciun sunet, deşi locanta era goală, doar ici-colo câte un chelner zgribulit şi jerpelit ca un pinguin de la Zoo, lipit de pereţii ce se vroiau să fie sobe, deşi „n-avem gaze”, zicea câte unul dintre „pinguini”, noi zâmbind pe sub mustaţă la auzul unor asemenea vorbe. Adică, gaze, de ce nu? Au trecut de atunci aproape trei
decenii de viaţă scindată. Credeam că această cărticică unicat îmi era pierdută, când, în seara de 30 spre 31 martie, răsfirând nişte plicuri învechite din „Epoca de aur” şi celuloză reciclată, dintr-unul din ele cade „Tratatul despre fluturi”, precum ar cădea epava unui fluture din crisalida lui anonimă. Văd „medalia” lui Nichita
încastrată frumos pe copertă semnată TOMNICHITA, o semnătură conge- neră deci, şi-mi dau seama că e chiar ziua de naştere a Marelui Blond. Nu
printr-o criză existenţială şi de creaţie, care refuza să se mai autocopieze în şi prin această ediţie liliputană, ascunsă de ochii roşii ai unei cenzuri mai roşie ca oricând, căci „îmi calcă pleoapele roase cu lungi trenuri de marfă” (21). E o ediţie scoasă sub oblăduirea gingaşei prietenii a lui Valeriu Matache (v.m.) de la Întreprinderea de Mecanică Fină din Bucureşti, nimeni altul decât acelaşi prieten cu Nichita, Tom şi Ion Donoiu, numismatul. Cartea are dimensiunile 9/10 cm.
E trasă într-un tiraj confidenţial (Tom nu mi-a spus cifra acestuia) şi are doar 10 păginuţe din carton special, cuprinzând 36 de stanţe lirice, subsecvent polemice. Ea mai repre- zintă, în descifrarea mea, testamentul premonitoriu al poetului ce avea să sufere o operaţie pe creier – nu „spălare”, şi o „operaţie” editorială care nu figurează în bibliografia poetului din dicţionarele şi istoriile literare semnate de Aurel Sasu, acad. Eugen Simion, N. Manolescu, Alex Ştefănescu, Dumitru Micu, cu excepţia iscusitului vânător de iele şi sechele Marian Popa, cel din istoria sa de azi pe mâine, în care despre ediţia-pirat nu precizează editura, anul şi, mai ales, sursa. Dar ce ne spune „Tratatul despre
fluturi” al lui Gheorghe Tomozei? Îl recitesc a nu ştiu câta oară,
pot să nu-mi fac cruce şi să nu zic că nu există un înger al manuscriselor, al documentelor, cel puţin în cazul confraţilor de cruce Tomozei şi Nichita Stănescu... Dar să ne întoarcem la obiectul
miraculos în discuţie. E o carte bibliofilă, în genul
colecţiei Lilliput din vechime, gen în care a mai fost şi „Luceafărul” lui Eminescu, prin anii 60, însă fără a fi o ediţie–pirat, precum este „Tratatul despre fluturi”. După cum se vede în facsimilele din pagina revistei, versurile sunt caligrafiate de Tomozei, cum altfel? Ele însele fiind ca o ilustraţie în sine pentru suavitatea lor de fluturi alb-gălbui într-o iarnă a anului ‟81, la Sinaia, notate de la 1(9) la 36, anul de naştere, bag seama, al lui Tomozei: „urăsc zăpada lor nechemată ce nu albeşte” (29). Poetul avea dreptate, era o
zăpadă nu nechemată, ci maculată. Gheorghe Tomozei trecuse şi trecea
14
oricum, aici, peste Ocean, întâia oară, şi, cum spuneam, deşi este o carte testamentară, cu un lirism enigmatic, aparent evanescent ca polenul de pe aripa fluturilor care îţi rămâne pe degete. E scris la trecerea dintre ani, poetul ţinând să fie fluturele care iese din „lemnul crucii”, al lui Hristos, nu- i aşa, cu toate că numele acestuia nu este pomenit, însă este subînţeles dramatic: „...Fluture: parafa cu herbul/ celui vândut pe treizeci de cenţi”. (1) De cine? Vom vedea. Sau: „imponderabil rege al
Insomniilor/ fără preţ / fără greutate/ numai că atunci când se aşează peste piramidă/ piramida se-ngroapă în nisip/ preţ de un cap de om” (14). Sau: „e neînsemnat rezid mena-
jer/ la casa îngerilor/ dar e şi tutunul ce pâcâie/ în pipa lui Diavol” (19). De aici încolo, intrăm în imperiul
profeţiilor neştiute ale lui Gheorghe Tomozei, - miraculos fluture revoltat – şi al samizdatului născând din anii 80. Era doar începutul...
M.N. RUSU
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88