Urmînd logica ideii ajungi la


concluzia că viaţa este o tablă de şah pe care se joacă o unică partidă care nu mai poate fi reluată în intenţia de a găsi o altă soluţie. Unei răscruci dramatice din viaţă


ai putea face faţă opunînd vieţii visul.Visul nu ca resemnare, ca refugiu, ci visul ca speranţă. Această soluţie o ilustrezi prin povestirea Stăpînul domeniului, poate cea mai poetică


scriere. Am subliniat


vocabula pentru a marca disticţia dintre poetic şi sentimentalismn. Povestea e construită pe motivul oglinzii. În faţa ferestrei visînd paradisul, eroina se opune realităţii dure care a condamnat-o la “fotoliul ruland”călcînd sentimente şi etica umană: “Cînd te gîndeşti că voiam o viaţă lîngă el, iar el după ce mă nenoroceşte în accidentul acela de maşină nu mai vrea nici să mă vadă. Cică nu-i trebuie o nevastă şchioapă. Mărgăritare pentru porci.” Morala: visul (voinţa, speranţa) te poate ajuta să depăşeşti accidentele vieţii. Problemele morale ale vieţii le


ilustrezi şi prin cîteva povestiri- fabule: Cîinele, Motănel, Iubire, temele lor fiind bătrîneţea şi singurătatea, augmentate de cei din jur care te consideră o povară. Prozele pe care le-am trecut în


revistă confirmă ştiinţa ta de a realiza ceea ce spune sintagma multum in parvo.


Dodi (pentru mine un nume


aproape de nedigerat) este o saga concentrată a două destine care se întîlnesc şi se confruntă (vezi mai sus fatuum şi jocul de şah) .Am reţinut motivarea veridică istorico-socială şi psiho-caracterială a personajelor. Fabula nuvelei e structurată în două părţi. “Ruptura” epică schimbă şi ritmul şi tehnica narativă. În prima parte, în prelungirea realismului clasic, prin procedeul rezumatului pezinţi ascensiunea socială a unui Rastiniac maramureşean. În partea a doua, povestea Mariei după alungarea ei din pradisul iubirii se derulează în alt ritm prin “rupturi” în cronologie. Această parte pune mai pregnat în evidenţă ideea subterană a poveştii: viaţa se consumă dramatic în coleziunea dintre două forţe, ceasul de sus şi ceasul de jos. Între părţi există o relaţie de simetrie, dar nu numai formală, ci şi de sensuri.Astfel, lui Augustin, din prima parte, tata lui Dodi, copilul familiei, îi corespunde


Compoziţie de mai, acrilic pe pânză ______________________________ Familia lui Augustin reproduce la scară mică societatea “anilor şaizeci”, supusă controlului puterii. Tata este forţa directă, brutală, este dogma; mama (negociatoarea)


ilustrează


cealaltă cealaltă faţă a puterii, cea amăgitoare care manipulează prin “umor”, “drăgălăşenie”, “tact”, “diversiune” (termenii


textului). Dar dincolo de semnificaţia lor simbolică, Augustin şi Olivia sunt individualităţi “în carne şi oase” cu aspiraţii, dar cu multe slăbiciuni, mai mici ori mai mari (mediocritate, egoism,


Conflictul aparţin


în partea a doua Păpuşa, ţiitoarea lui Bebe, copilul capitalei (altă familie). Din altă perspectivă, Bebe seamănă cu Augustin din vremea tinereţii. Deosebirea dintre ei ar fi următoarea: Augustin este făcut “om nou”, pe când Bebe este născut “om nou”. Nuvela conţine două biografii ratate, cea a lui Augustin prin suficienţă, compromisuri, laşităţi, şi cea a Mariei prin persistenţa în speranţa, în pragul abuliei, că poate anula - uita stigmatul “fiică de condamnat politic”. Întrebarea generată de situaţia existenţială şi care îşi caută răspuns este, dacă am citit bine, următoarea: cîtă vină pentru ratare revine sistemului şi câtă individului?


Dincolo de de valoarea de mit


poetic, cuplul primordial ar trebui să fie, în viziunea ta, o componentă intrinsecă a familiei. Cuplul Dodi şi Maria este alungat din paradis şi distrus nu de Dumnezeu, ci de puterea familiei (a societăţii rău întocmită). Ca şi subiectul, şi personajele


laşitate, compromis). l-ai costruit etajat:


ideologic (individ/istorie, conştiinţă/ “prudenţă”, părinţi/ copii) şi moral (supunere/ libertate, curaj/ laşitate, principii/ compromisuri. Acest complex problematic îl ilustrezi prin una din temele tale preferate, familia. Sub lupa întrebătoare mai pui o problemă cu miez: copiii trebuie sau nu să fie epigoni ai părinţilor, iar vinovăţia este ereditară?


51


(am în vedere pe Augustin şi pe Maria) le-ai conceput, pe de o parte, în tradiţia realismului clasic (Augus- tin în primul rând), iar pe de altă parte, în linia modernismului analitic (Maria în primul rând). Augustin este un Rastiniac maramureşean căpos şi harnic care coboară de la munte şi ajuns la oraş îşi spune inter nos. În tradiţia noastră literară este un Dinu Păturică care trece prin două sisteme ideologice şi sociale diferite reuşind să se adapteze fiecăruia. Tot ceea ce reprezenta un potenţial pericol pentru ascensiunea şi apoi stabilitatea sa este ignorat şi înlăturat din viaţa sa: “Strângea din dinţi: nici film, nici femei[…] În lumea aceea în care el venea de la cel de mai jos, trebuie să fie atent cu toate cele […] El nu avea timp de lucruri de prisos.”Ai înzestrat personajul cu o ambiţie şi dîrzenie demonice. Prima parte a visului său se împlineşte: “Încet-încet viaţa lui se îmblînzise după ce ajunsese medic specialist în oraşul de provincie. Nu rîvnise mai sus şi bine făcuse. Curând, ocupă un loc onorabil în ierarhia locului.” Sper deosebire de personajul lui Balzac ori de cel al lui Filimon, al tău, mai ales după ce ajunge în “anii şaizeci”, nu aspiră la o poziţie supremă. Ceea ce îl caracterizează ca trăitor în “anii şaizeci” este frica de a ieşi din celula familiei. Toată starea socială şi morală în care se simte mulţumit o sugerezi, inspirată, prin simbolul “Wartburgul albastru”. Când a crezut că s-a împlinit social şi profesional, Augustin trece printr-o criză … hormonală, îşi permite “să se relaxeze, să privească în jurul său […] îşi permise să se îndrăgostească.” Ai avut o intuiţie de prozator analitic. Augustin trebuia să-şi consume criza de creştere peste care a sărit în tinereţe. Frustrările izbucnesc cînd te aştepţi mai puţin. Ironic, îl pui pe Augustin, în plină maturitate biolo- gică şi socială să facă “greşeala” pe care o reproşează despotic fiului său aflat la vârsta adolescenţei. Instumen- tezi bine biografia morală a→


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88