Deşi furtunile şi ploile relativ


frecvente din ultima vreme fac aerul destul de respirabil, se simte apropierea verii. Câteodată, e sufocant. Dorm din ce în ce mai puţin şi


mai greu, aşa că, atunci când primesc pe mail o ofertă de nerefuzat pentru un hotel de cinci stele în sudul oraşului, nu stau foarte mult pe gânduri. Mai am de făcut ultimele retuşuri


manuscrisului pe care, în câteva zile, îl voi trimite editurii spre publicare. Două zile departe de praful şi zgomotul nordului nu pot fi decât benefice. Pe drum, încerc să îmi temperez


entuziasmul. Nu toate experienţele în hoteluri de cinci stele sunt, totuşi, o reuşită. Mă înşel. Aşteptările mele sunt cu mult depăşite. În primul rând, hotelul pare aproape gol, ceea ce explică oferta. Fără turişti extaziaţi şi zgomotoşi, care adorm târziu după miezul nopţii, fără copii care ţipă… Nimeni la saună, nimeni la piscină, personalul


discret,


nu poţi vedea zeci de oameni ieşind din corturi dimineaţa, zeci de copii goi jucându-se în praf şi folosindu-şi degetul pentru a se spăla pe dinţi. De aceea, ai oarecum iluzia că lucrurile astea se întâmplă undeva departe, că ele sunt marginale. Aici, însă, retina mea, simţurile


mele, înregistrează simultan senzaţia de bine de după saună şi imaginea unei comunităţi unde femeile cară ciment în vase enorme pe care le potrivesc pe creştetul capului, bărbaţii sapă şanţuri impresionante, în plină arşiţă iar copiii, cu părul în dezordine, uşor albit de praf, se aleargă unul pe celălalt, de jur împrejurul unor mormane de gunoi, deasupra cărora roiesc în voie muştele şi ţânţarii. Nu am intenţia de a patetiza; de


altfel, sentimentul pe care încerc să îl descriu acum e, mai degrabă, un soi de tristeţe raţională, la care se adaugă un gând deranjant: acela că sunt, în momentul acesta, privilegiat. Cu un an în urmă, dacă îmi


aproape


inexistent... De la etajul şapte, de pe


marginea piscinei, Delhi apare şi mai bizar decât din balconul meu; printr-o fantă destul de îngustă văd, în acelaşi timp, conturul de sticlă al hotelului, cu arhitectura lui ce-mi aminteşte de o catedrală, şi, nu foarte departe, o zonă periferică, murdară, în care pot zări permanent siluete umane, intrând şi ieşind din corturi improvizate sau case modeste, din chirpici. Eu vin dintr-o ţară în care


discursul despre egalitate socială şi, în general, discursul clasic de stânga, au fost compromise de comunism şi ceauşism. De aceea, în desele discuţii cu iz


politic, sunt unul dintre puţinii care apără societatea neo-liberală. Cu toate astea, în faţa acestei imagini, nu mă pot gândi la altceva decât la necesitatea de a-l reciti pe Marx. Serios, fără a purta în mine, ca prejudecată, experienţa proprie. Desigur, nu pentru a mă converti brusc la marxism, pe care încă îl consider incomplet şi potenţial periculos, ci pentru a încerca să găsesc sensuri. În Europa, luxul extrem şi sărăcia


lucie nu se află unul în proximitatea celeilalte. De aceea, totul e mai uşor. De pe geamul unei camere de hotel din Lisabona, Düsseldorf sau Dublin


amintesc exact, am fost invitat să vorbesc despre India unor elevi de liceu din România. Îmi aduc aminte că unul dintre ei m-a întrebat dacă mă simt privilegiat. I-am spus că da, deşi atunci nu am reuşit să înţeleg întrebarea la dimensiunile care mi se revelează astăzi. Mă gândeam la un privilegiu


intelectual, la faptul că am şansa de a călători şi de a-mi dedica o importantă parte din timp cititului şi scrisului, un lux pe care mi l-am dorit dintotdeauna. Acum, în minutele în care privesc de pe marginea piscinei, prin fanta îngustă dintre ziduri, întrebarea capătă alte înţelesuri. Cât de sănătoasă este o societate care permite existenţa unei asemenea imagini şi, mai ales, care este viitorul ei?!


Nu sunt un idealist şi nu îmi


imaginez că sărăcia poate fi eradicată prin renunţarea la capitalism, prin denunţarea


monopolului


multinaţionalelor sau sistemelor bancare. Însă, cumva, suntem departe de Umanism şi Iluminism, deşi, la atâtea secole de la apariţia lor, lucrul acesta nu ar fi trebuit să se întâmple. Cobor în cameră şi, mă aşez în faţa laptopului, pornesc aerul condiţionat, sun la recepţie şi comand ceva de mâncare… Câtă schizofrenie!


73 Cîntecul lebedei negre


Sa ies, nu pot: usa e-ncuiata pe dinafara.


ma vad rinjindu-mi din poeme, cu cheia atirnind de git cu-o sfoara: ramasita din funia spinzuratorii de care m-a scapat ,de fiecare data, taisul sabiei celei iuti a cuvintelor imprastiate-n aer.


Ele cad acum de pe pereti ca niste lipitori satule, ca fructele neculese la vreme, cu mirosul lor rascopt, dulceag drog al aminarilor,


prevestind cintecul lebedei negre.


Chirias in mine insumi


chirias sunt in mine insumi plata e rasuflarea-mi purtandu-te printre odai prin peretii de duh care despart anevoie ceea ce este, de inchipuiri sfinteniile de cele obisnuite


uneori cad farame din tencuiala uscata de apriga ardere sau de frigul prelungit peste anotimpu-i


atunci ma ascund in odaia indepartata cu intrarea stravezie de dincolo de zid acolo astept precum pomul intoarcerea pasarilor si ma rog crengilor mele sa poarte si sa pazeasca-n ele puterea pamantului dintre radacini


ANDREI FISCHOF


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88