nostru în Creaţie. De aceea, te întâmpin cu o întrebare banală, o stereotipie de fapt: ce mai faci? –
Mulţumindu-vă pentru
frumoasele cuvinte, în virtutea pregătirii mele în domeniul artei ar trebui să vă răspund doar într-un cuvânt: pictez. O să mă întrebaţi: pentru cine? Pentru cine consideră că şi spiritul trebuie hrănit, pentru cine consideră că viaţa are nevoie şi de frumos, pentru a încerca să fim mai buni, pentru a fi oameni. Îmi place şi susţin afirmaţia dumneavoastră că tot ce apare în viaţa unui om are un rost şi că nimic nu este întâmplător! -Ne vedem din ce în ce mai rar
„Cât de interesant este faptul că
arta şi viaţa sunt atât de legate şi doar unii oameni pot înţelege
acest aspect. Arta este creată de oameni pentru oameni.”
Ne revedem din ce în ce mai rar,
dar, atunci când avem ocazia, întâlnirile noastre sunt o adevărată sărbătoare. De ce? Pentru că Luminiţa este fiica poetului şi prietenului Ioan Gliga şi este aceea care mi-a prefaţat, plastic, cu o expoziţie, debutul meu editorial, în anul 2001. De atunci, evoluţia Luminiţei Gliga a „călcat” meridianele Terrei şi pare să se închege în luminile Artei şi în maturitate artistică. „Pictor tânăr, ţintind la tot pasul rafinamentele plastice, plecată dintr-un neam ardelenesc de cărturari creatori, elevă a unor maeştri din Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, prezentă de timpuriu în galerii ale Braşovului natal, dar şi din Paris, Cannes sau Marsilia, Luminiţa Gliga îşi trăieşte cu jubilaţie cufundarea în natură şi în cultură, deopotrivă. […] Luminiţa Gliga – semnalată recent în prestigioasa revistă «Univers des Arts» – are un viitor pe care i-l salut şi pe care i-l doresc frumos precum pictura sa.” (Acad. RĂZVAN THEODORESCU). -Luminiţa dragă, iată, cred că
niciun dialog nu a avut o astfel de deschidere cum e aceasta. Faptul că ne-am întâlnit în viaţă nu e o întâmplare şi-mi place să cred că e un privilegiu să ne întâlnim sub pulberile luminii şi ale spiritului. Tot ce facem împlineşte rostul
şi aceasta mă face să cred că totul e făcut întru revelarea devenirii noastre, întru împlinire şi pace sufletească. Cum te regăseşti în propria-ţi „petrecere” prin lume? – Frumoasă exprimare „petrece-
re”; de fapt viaţa fiecăruia este o petrecere prin lume, o călătorie. Depinde, desigur, de fiecare individ ce lasă în urma trecerii prin lume, pe timpul acestei vieţi. Încerc, cu fiecare zi pe care o trăiesc, să mă bucur de farmecul acesteia, iar dacă inspiraţia mă îndeamnă, să-mi exprim gân- durile, sentimentele, dăruind zilnic câteva ceasuri artei. -Întru o dreaptă prezentare a
ta în faţa celor ce vor „cuprinde” acest dialog: faci parte dintr-o familie cu „rădăcini” culturale, tatăl tău, poetul Ioan Gliga, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, sora ta, Dana, e şi ea critic de artă, absolventă, de asemeni, a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, aflată acum la studii postuniversitare în Anglia, ______________________________
iar tu eşti, din 2008, doctor în arte plastice şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Cum vă suportă mama ta, doamna Floarea? De obicei se spune despre artişti (mare greşeală!) că sunt cu capul prin nori. Să fie adevărat? – Nu m-am simţit niciodată cu
capul în nori... poate doar atunci când am „zburat” cu avionul spre alte locuri pentru a-mi prezenta picturile şi a mă întâlni cu artişti şi iubitori de artă din întreaga lume. Despre mama mea pot să spun că ne suportă pe toţi, cu toate capriciile noastre. -Vreau totuşi să-mi satisfaci o
nelămurire: de prea mult timp n-ai mai deschis nicio expoziţie la Braşov. Ce se întâmplă, te-ai supărat pe noi sau alte priorităţi te ţin departe de leagănul tău natal? – Este adevărat că nu am mai
deschis la Braşov expoziţii de aproximativ cinci ani. Consider că am avut „agasant” de multe expoziţii personale în Brasov şi oraşe din judeţ, înainte
şi după absolvirea
Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Am mai fost totuşi prezentă la Saloane de Artă în Braşov când am fost invitată şi m-am aflat în Ţara Bârsei. Multe au fost şi expoziţiile de la Bucureşti, unde de câţiva ani m-am stabilit şi din a cărei filială a UAP fac parte, dar şi participări în alte ţări din Europa şi pe alte continente. Nu cred că artistul trebuie să aparţină unui anumit loc... el aparţine lumii întregi şi este o satisfacţie când mesajul artei sale îl inspiră de pretutindeni şi îl transmite tuturor. Artistul poate fi considerat, uneori, un „ambasador”. -Să te şicanez puţin..., îţi mai
aduci aminte momentul în care te- ai hotărât să te dedici artei plastice, sau ai fost împinsă – cum se spune – către această devenire de cei din jurul tău: părinţi, rude etc.? – Cu siguranţă, îmi aduc aminte
Compoziţie, acrilic pe PFL 4
de momentul în care m-am hotărât să bat la porţile Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Dar mai întâi ar trebui să vă spun că încă din clasele primare, împreună cu familia, obişnuiam să vizităm sălile Muzeului de Artă din Braşov precum şi toate expoziţiile artiştilor ce erau vernisate în oraş. Drumeţiile în natură m-au apropiat de frumos - eu încercând să redau în picturile mele de început locuri dragi, întipărite în minte.→ EUGEN AXINTE
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88