Starea prozei Bătrâna se legăna pe balansoarul ei


vechi. Și-l dorise mult. Văzuse în filmele americane cum mai toată lumea stătea pe verandă și se legăna în balansoare. I-l cumpărase Alexandru de la un târg. Între timp se stricase, dar, cu mici reparații, o mai lăgăna și acum, în sus și-n jos. Avea pe umeri un pled gros, cu toate că afară era destul de plăcut. Privea strada. De fapt era o uliță pe care arar trecea cineva. Dar ea se încăpățâna să privească. Era ca un ecran pe care putea să-și proiecteze amintirile: se-nvălmășeau, se rânduiau apoi, ea le trimitea în timp pe unele, le alunga pe altele și tot așa, pentru că doctorul îi spusese că emoțiile puternice îi pot agrava boala de inimă. Avea dreptate. Ori de câte ori își amintea ceva ce voise să uite șimțea un nod în gât și în piept o bobouitură puternică. Totul începuse după moartea lui


Alexandru. Fuseseră împreună aproape patruzeci de ani. O înșelase când ea îl adora și nici nu și-ar fi închipuit un alt bărbat în viața ei, apoi îl înșelase când el s-a liniștit și hotărâse că familia e portul cel sigur. Produsese durere, dor și bucurie bărbaților cu care se iubise. Era mereu în căutarea afecțiunii lor, dragostei lor, atingerilor lor. Ce mi-o fi lipsit? – se întreba adesea


și fugea repede la copilăria încărcată de alint, dar și de frică, de exaltare, dar și de disperare. Simți cum toba inimii începe să bată.


Închise ochii și văzu munții, zăpada, pârtiile de schi, primăvara pomilor din livada casei. Toba se liniști. Nu suport să fiu obligată să face


ceva, își spuse Lili uitându-se la ceas și trecând grăbită mașina de călcat peste bluza cu volane. De ce nu mi-am luat un pulover subțire croșetat? Știu de ce! Ar fi fost încă un prilej de aducere aminte pentru mătușa Maria: <ei, uite ce lucruri frumoase îți făceam…Îl mai ai? Vai, ce bine-mi pare că îl mai păstrezi etc. etc..> N-avea chef de întoarceri în tmp, de reproșuri sau laude. O cunoștea bine. Stătuse la ea în timpul facultății. O păzise când a vrut să se sinucidă, îi ascultase văicărelile, o admirase pentru pofta de viață și o urâse când a aflat că se culcase cu nepotul ei, cu 15 ani mai tânăr. Da, mătușa îl sedusese pe fratele ei, Costin. Într-o zi, mama i-a găsit goi în bucătăria de vară. Atunci i-a gonit pe amândoi de acasă. A fost un scandal uriaș. Frate-meu era încă elev la liceu. A vuit tot satul. Ne făceam vacanțele și


din tinerețe, când îi făcea bagajele și se gândea dacă să-I pună tot dulapul sau numai strictul necesar. Lua două geamantane cu el în concediu. An de an ea rămânea cu copiii acasă, iar el pleca. La început îl aștepta, apoi, după ce au crescut copiii, se ruga la Dumnezeu să nu se mai întoarcă. Dumnezeu i-a ascultat ruga târziu, când simpla lui prezență nici n-o mai simțea. Eugenia intră în sălița cu vedere spre


concediile în casa bunicilor de la țară.


Acum e numai casa mamei. Volanele se lăsau greu călcate și ea nu mai ava răbdare. Costin număra orele. Pe peretele


celulei își făcuse, ca toți pușcăriașii, un calendar. Tăia anii, lunile, zilele. Acum mai avea câteva ore și va fi liber. Liber să ce? Nu știa ce va face dincolo de poarta


cu sârmă ghimpată. Să-și ia de lucru, nu prea avea chef. Poate-I va face o vizită mătușii lui dragi care-l băgase în belea, o va chinui puțin să vadă și ea cum e cu durerea fizică, o va ocoli pe sor-sa cu smiorcăielile ei de fată bătrână și-o va ucide pe hoașca aia care i-a fost mamă. Știa că nu va sta mult afară. Se obișnuise aici. Douăzeci de ani erau mai mult decât avusese el când îl condamnaseră. Se va-mbăta, sigur, și-și va căuta o femeie. Nu, o fiemeie, nu. O femeie îl convinsese că uciderea bărbatului ei le-ar fi salvat dragostea. Dragoste… Nici măcar nu tșia ce e aia la vârsta lui. Sexul, da, sexul îl obsedase. O pândea noaptea când se spăla la pompa din curte, venea și se așeza pe patul ei din bucătăria și e-l lăsa să-I mângâie țâțele cu sfârcuri tari și îmbietoare. Se fereau de maică-sa. Mergeau în grădină. Porumbul crescuse și nu se vedeau acolo. Aștepta vacanțele la țară ca pe niște premii. Maică-sa era fericită că lui îi plăcea să muncească și că mătuși-sa Maria îl ajuta la matematică și chimie, doar era inginer chimist. Lucra la București, la o întreprindere plină de femei. Îi spunea că e bărbatul cel mai viril pe care-l întâlnise și că pămpălăul de-acasă nu se pricepea s-o facă fericită. Ce tâmpit fusese! O crezuse. Auzi pași. Era Eugenia, vecina din


spatele casei. Venea de două ori pe zi să vadă dacă mâncase. Îi lăsase ei în grijă toată gospodăria și pământul de peste râu. Se gândea chiar să-I facă acte pe ele. Merita. De la moartea lui Alexandru închisese poarta și nu mai voise să vadă pe nimeni. Nu de durere. Nici măcar pentru că ar fi copleșit-o dispariția lui. Se obișnuise cu ideea încă


75


uliță, scutură perna de pe scaunul de alături și-i spuse pentru a mia oară: E cea mai răsfățată pisică pe care o știu. O ții pe pernă curată, iar dumneata dormi pe sulul ăla care-ți sucește gâtul. Era o femeie cumsecade, Eugenia. O


cunoscuse de copilă, o ajutase să/și termine liceul și apoi îi găsise de lucru la primărie, Mirose a grajd, dar și a iarbă, a prăjeală, dar și a pâine coaptă. O simțea după miros. -Zău, doamnă, n-ați mâncat nimic!


Păi de-aia gătesc eu? Cuvântul gătesc o duse în bucătăria


de vară. A dărâmat-o după ce a prins-o pe soră-sa Maria cu Costin. Băiatul ei. Lumina ochilor ei. Bucuria lui Alexandru și mândria ei. Sânge blestemat, gândi, și-o auzi pe Eugenia bodogănind prin curte. Era micuță când o găsise pe maică-sa


plângând, plină de sânge. Îl văzuse pe taică-su plecând, trântind ușa și înjurând. Apoi unchiul, fratele tatălui, a dispărut de acasă. A aflat mai târziu că murise pe front. Și-acum se-ntreba dacă fusese vreo legătură între precipitată a unchiului și bătaia pe care o primise maică-sa. Se opri din legănat. Pisica torcea pe


scaun. Privi calendarul. Trecuseră 23 de ani de când nu-și mai văzuse sora și fiul. Pe Lili n-o punea la socoteală. Ea venea, mai lua câte ceva din casă, îi fura ceva bani din portofelul lăsat îna- dins la capătul patului, o săruta rece pe obraz și pleca. Nefericita! Nefericiții! Dar ea, ea fusese fericită? Lili sună la ușa mătușii Maria. O găsi


în furou, fardată puernic. -Nu știu cu ce să mă îmbrac, Lili


dragă. Dacă-mi pun taiorul o să mă creadă o băbătie, cu dungi mă îngrașă, iar fusta și bluza galbenă îmi dau o paloare nefirească… Peste tot erau haine aruncate. Maria


n-o avusese niciodată cu ordinea, dar cu cât îmbătrânea, cu atât apartamentul arăta ca într-un continuu inventar. Lili obosise s-o mai certe. Oricum, tot cun voia ea se îmbrăca: în culori stridente și niciodată asortate. Spunea că asta-i acoperă doliul din suflet. Rahat. Tre- cuse peste toate ca un somnambul.→ MIRELA GRUIŢĂ


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88