– cinci secole de sensibilitate feminină Volumul Scrisori de femei este o încercare a lui Nicolae
Iorga de a contribui la educația femeilor care au acces la învățământ îmbogățindu-le cunoștințele cu câteva mici scrieri ale unor femei importante cărora le-a cules scrisorile. Astfel, culegerea are un vădit scop didactic și își propune, așa cum ne anunță prefața autorului, să consolideze imaginea femeii în istoria românilor și să demonstreze importanța pe care aceasta o are în cultura țării. Ceea ce este cu adevărat interesant la prefața
volumului, care constituie de altfel și cheia de înțelegere a întregii culegeri, este atitudinea feministă a autorului care crede în necesitatea introducerii în manuale a unei istorii feminine, precum și în reorganizarea învățământului într- o direcție care să cuprindă „pomenirea cu laudă a celor care, blânde și totuși energice în ceasurile mari, au sămănat cu cele de astăzi la fire și la suflet”20. Cuvintele lui Nicolae Iorga sunt într-adevăr o apologie a femininului, însă intuiesc în același timp însemnătatea pe care o are îndreptarea atenției spre figuri feminine în contextul unei epoci ce tinde spre egalitate între sexe. Astfel, volumul se deschide cu o epistolă datată în 1511
și semnată de „Doamna Voica a lui Mihnea cel Rău”, text ce atrage atenția asupra preocupărilor pe care o soție de boier le avea la începutul secolului al XVI-lea. Odată cu moartea soțului său, Doamna Voica se simte nevoită să preia câteva dintre îndatoririle acestuia și trimite vorbă la Brașov în legătură cu sosirea în Țara Românească a celor douăzeci și patru de cești de argint și aur menite să constituie zestrea fiicei Ruxandra. Epistola reprezintă, fără îndoială, o imagine a situației materiale a boierilor de la acea vreme, însă oferă indicii și în legătură cu interesele unei femei înstărite de secol șaisprezece, precum și despre atitudinea socială cuvenită unui astfel de rang. În acest sens, putem aminti formula de introducere a acestei scrisori: „Din mila lui Dumnezeu, Io, Mihnea, Voevod și Domn al întregii țeri a Ungrovlahiei, și eu, Voica, cu mila lui Dumnezeu Doamnă, care amândoi împreună am stăpânit Țara-Romănească”21. Așa cum era de așteptat, femeia se definește în raport cu soțul său, cu religia sa și cu familia din care face parte. Este interesant de văzut cum, pentru a fi recunoscută, este necesară păstrarea formulei de dinaintea morții soțului său. De altfel, majoritatea scrisorilor vor păstra până târziu aproximativ aceeași exprimare, însă se poate observa o despărțire treptată de nevoia de identificare prin numele soțului, dar și de implicarea instanței divine în consolidarea statutului sau credibilității expeditorului. Dacă statutul social al femeii între secolele XVI-XX
se poate deduce într-o oarecare măsură tocmai datorită formulelor de început, dar și al conținutului scrisorilor, interpretarea limbajului din punctul de vedere al feminității este dificilă. Nu există texte preliminarii care să ne dea indicii cu privire la limbile din care au fost
20 Iorga, Nicolae, Scrisori de femei, Editura Datina Românească, Vălenii
de Munte,1932, p.3. 21 Ibid., p.5
26
„Impresii de roşu”, acrilic pe pânză
______________________________________________ traduse aceste scrisori sau la cei care le-au redactat. Putem subînțelege cu ușurință faptul că majoritatea dintre aceste texte nu au fost scrise de semnatari, întrucât se știe faptul că puține femei aveau acces la educație în acele vremuri. Totuși, în unele scrisori este menționată la final persoana care a așternut pe hârtie textul propriu-zis. Astfel, în scrisoarea Elenei Cantacuzino din 1667, o excelentă imagine asupra modalităților prin care averea cuiva se împarte familiei după moarte, avem și iscălitura celul care a scris textul: „Și am scris eu, bătrânul sluga dumnealor Stoica Ludescu logofăt, însă cu învățătura bunei stăpânei mele jupânesei Elina star Postelniceasa în satul dumisale Gor-Mărgineni ot Prahova, mesița Septemvrie 1, 7190”22. Importanța menționării identității celui care a scris este evidentă, însă frapant este faptul că majoritatea scrisorilor omit acest lucru. Fără îndoială, în vremurile vechi, a scrie o scrisoare implica un anumit pact cu cel care scrie sau un jurământ de încredere, cu atât mai mult cu cât epistolele circulau la case mari, ascundeau probleme importante și secrete de stat. Datorită acestui lucru, scrisorile culese de Iorga capătă un farmec aparte, însă ne opresc din orice posibilitate de a stabili dacă se poate vorbi sau nu de un stil epistolar feminin. Formulările din scrisori sunt fără îndoială pline de sensibilitate, riguroase în atenția lor pentru detaliu, însă nu reflectă în mod obiectiv personalitatea celui care le scrie. Deși logofătul Stoica Ludescu pune cuvintele pe seama jupânesei, nu putem ști cu siguranță dacă eleganța exprimării i se datorează lui sau Elenei Cantacuzino. Totuși, specificul feminin transpare din aceste scrisori
datorită conținutului lor. Am remarcat grija pentru zestre a Doamnei Voica, însă toate scrisorile pun în evidență pe de-o parte atenția la detaliu, prețuirea bogățiilor și împărțirea corectă a moștenirii, iar pe de altă parte, în cazul celor care își dedică existența credinței, se observă o oarecare dorință de a-și pune viața în ordine, asigurându- se de pomenire după moarte, de ajutarea bisericilor și mănăstirilor și de dobândirea respectului cuvenit prin astfel de gesturi. În acest sens, putem aminti scrisoarea călugăriței Teofana, mama lui Mihai Viteazu, a cărei credință pare a fi mai degrabă mânată de dorința de a se remarca prin ajutarea bisericii. Astfel, călugărița, probabil foarte înstărită, dorește să își asigure mântuirea prin dărnicie față de biserică: „Eu, călugărița Theofana, am→ ALEXANDRA VERONICA VESCAN
22 22 Ibid., p.26
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88